1915: Contrabandă masivă, la graniţa Bucovinei

*

Pentru că Austro-Ungaria avea nevoie, pentru hrănirea trupelor, de uriaşe cantităţi de alimente, fraţii Brătianu puseseră la cale, împreună cu comandantul jandarmilor bucovineni, Fischer, şi prin intermediul prefectului de Botoşani, Goilav, o uriaşă contrabandă, care nu putea admite nici o concurenţă din partea populaţiei moldave de fiecare zi, moldovenii încercând să profite de faptul că prin Bucovina bântuia foametea. În mod surprinzător pentru mine, care credeam că doar Teodor Balan ar fi denunţat escrocheria, în 1929 („Codrii Cosmunului”), aceasta transpărea şi în reportajele vremii, ca să ţină loc de ştiri dintr-un ţinut românesc în care nu se mai auziseră bubuituri de tunuri şi şuierături de gloanţe cam de multă vreme:

*

„Burdujeni, 19 iulie 1915. Orăşelul e aproape pustiu. Întâlneşti aproape numai moşnegi, femei şi invalizi bucovineni, veniţi de la sute de kilometri distanţă pentru o pâine şi câteva kilograme de porumb.

Mii de care se îndreaptă, cu cereale, spre vamă. Toată populaţia bărbătească, muncitoare, e la frontieră.

*

Deoarece contrabandele se fac pe o scară întinsă, s-au luat măsurile cele mai riguroase de pază,  S-a interzis comercianţilor de făină de a vinde făină decât la localnici. Fiecare comerciant are un registru, vizat de autorităţi, şi trebuie să înregistreze fiecare sac, cui l-a vândut, iar cheile de la magazii sunt în păstrarea şefului de secţie, care eliberează făina cerută de comerciant, după ce verifică registrul şi o sumă de alte măsuri. Autorităţile îşi fac datoria, dar, cu toate măsurile luate, multă făină se… furişează dincolo.

Grănicerii jandarmi, agenţii vamali, dl căpitan Stănescu, de la grăniceri, se află, zi şi noapte, pe frontieră, dar contrabandiştii se înmulţesc mereu.

*

Cum am constatat, numele de „contrabandist” a dispărut, căci toţi se pretind „negustori”, făcând afaceri. Dar să nu se creadă că aceşti „negustori” sunt contrabandişti de meserie, ci găsim, printre ei, fruntaşi ţărani şi – nu vă miraţi – mari proprietari.

Din sute de cazuri, să povestim unul nostim:

Nopţile trecute, un mare proprietar a pornit un mare număr de vite, spre a le trece frontiera. Grănicerii au descoperit, însă, pe „negustori”, care, fiind călări, au luat-o la goană, părăsind vitele, care au fost sechestrate de grăniceri.

*

Dimineaţa, proprietarul s-a plâns autorităţilor, că i s-au furat vitele din ocol! E de prisos să arăt rezultatul, proprietarul fiind om cu trecere. E din judeţul Suceava (zona Fălticenilor – n.n.).

Vitele sechestrate de la cei care nu au trecere, ca domnul din Suceava, sunt închise într-un ocol şi, duminica, sunt scoase la licitaţie. Contrabandiştii merg atât de departe, încât au încercat să scoată, noaptea, vite din ocol, spre a le trece dincolo.

Altădată, „finanţul” austriac – grănicer –, când prindea o contrabandă, după legea vamală de dincolo, vindea casa contrabandistului, dar astăzi te primeşte cu braţele deschise.

*

Fac o plimbare la vamă. Aici, noii şefi ai poliţiei, domnii Mănăstireanu şi Popovici, veghează, alături de domnii Drăgoi, şeful vămii, şi taxatorii Stănescu şi Caton, ca nimic să nu se trecoare. La serviciul sanitar, dl Vasilescu are de furcă cu etuva pentru dezinfectarea efectelor şi a sacilor de cereale…

*

Mă întreţin cu bucovinenii. Multe lucruri jalnice povestesc ei. Zăresc câţiva invalizi şi intru în vorbă cu ei. Doi tineri zdraveni, de loc din Ilişeşti, nu departe de frontieră. Unuia îi lipseşte braţul stâng, şi altuia, cel drept. Îmi povestesc că au luptat pe toate fronturile şi braţul l-au pierdut în luptele din Galiţia. Ambii sunt decoraţi, dar numai unul poartă „Crucea de Fier”. Întrebând pe celălalt de ce n-o poartă, îmi răspunde cu un oftat:

– La ce bun, dacă nu port braţul?

Au pensii lunare de câte 16 coroane.

O femeie din Storojineţ –  100 de kilometri departe de Burdujeni –, venită după cele câteva kilograme de porumb, ne face socoteala că drumul, încoace şi înapoi, şi cu cheltuielile face 2,5 coroane kilogramul de făină de porumb. Toate sunt scumpe în Bucovina. Zahărul a ajuns, la Iţcani, 1,6 coroane kilogramul” (Adevărul, 28, nr. 10186, 21 iulie 1915, p. 2).