1907: Răscoala ţărănească în Moldova | Dragusanul.ro

1907: Răscoala ţărănească în Moldova

Casa taraneasaca LUCEAFARUL n 20 1905 p 395

*

MOTO: „populaţia rurală a Regatului român liber

trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile

decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria,

din Bucovina şi chiar din Basarabia”

*

(Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4)

*

Pentru că s-au împlinit şi se tot împlinesc 110 ani de când străbunii noştri au udat şi cu sânge, nu doar cu sudoare brazda natală, am vrut să retrăiesc atmosfera de atunci, ca să aud sângele bunicului meu, Mihai Gâză, şiroind pe caldarâmul Burdujenilor, în 5 martie 1907. Bunicul nu a murit atunci, ci abia în 1933, după ce l-au sfărâmat jandarmii între scânduri pentru firea lui cutezătoare, de om care nu suporta nedreptatea.

*

Starea jalnică a săteanului român, de-a lungul veacurilor, pusă în cârca grecilor, bulgarilor, sârbilor, ungurilor, evreilor şi cui s-a mai nimerit să ajungă pe aici, se datorează numai şi numai elitelor româneşti, pururi şmechere şi dispreţuitoare de popor, gata oricând să-şi vândă cosângenii pe firfirici şi să-l ţină veşnic într-o cumplită beznă. În presa anului 1907, veţi întâlni deturnări de vinovăţie, în baza unor indivizi, asupra neamurilor şi un şovinism jalnic, de care ar trebui să ne vindecăm, odată şi odată. De regulă, relatările vin dinspre presa din Ardeal, cea din România preferând să se prefacă a nu fi băgat de seamă ce se întâmpla prin satele noastre.

*

Dar nu-i treaba şi nici preocuparea mea să vă desluşesc, din perspectiva mea, întâmplările tragice din 1907, pentru că aveţi puterea lăuntrică de a retrăi şi singuri atmosfera atât de asemănătoare cu cea de astăzi a anului unei alte inutile jertfe naţionale.

*

Galati Familia 21 din 1866

*

De câteva zile, e jale mare în Ţara Românească. În cinci judeţe ale Moldovei, ţăranii s-au răsculat împotriva arendaşilor ovrei, care, de ani mulţi, îi despoaie şi îşi bat joc de munca şi viaţa lor. Au dat năvală nu numai asupra caselor de pe la moşiile mari, ţinute în arendă de ovrei, dar şi asupra oraşelor, unde ştiau că şed ori că au fugit acele lipitoare ale satelor. Atât pe la moşii, cât şi în oraşe – la Botoşani, Vaslui, Buhuşi, Podul Iloaiei – au nimicit tot ce au întâlnit şi zău, n-au cruţat nici pe jupânii care, prin vicleşug, s-au făcut stăpâni peste marile întinderi de pământ ale acelui colţ de ţară… Moarte de om n-au făcut însă.

*

După ştirile de până acum, durere: au fost împuşcaţi şi străpunşi cu baioneta mai mulţi ţărani. Pentru că aşa se întâmplă asta: odată pornit, ţăranul, în care s-a îngrămădit durerea de veacuri, nu-şi mai poate stăpâni patimile, nu mai vrea s-asculte nici chiar cel mai cuminte sfat, ci, văzându-se mulţi laolaltă, cred că voinţa şi dorinţa lor pot să ţină loc legii… N-au ascultat de sfatul oamenilor trimişi acolo de stăpânire, nu au vrut să se împrăştie nici din faţa armatei. S-a ajuns, astfel, la vărsare de sânge. Se înţelege, nu e treaba noastră să judecam cine e de vină că a curs sânge: ţărănimea înfuriată ori miliţia, care-şi are legile şi regulele ei mai aspre?! Oricine ar fi, noi nu putem învinui, căci şi unii şi alţii ne sunt fraţi dulci… Ci deplângem vieţile stinse.

*

Scriitorul acestor şire a văzut, deja, o răscoală ţărănească, înainte de asta cu 19 ani (răscoala din 1888, pricinuită de promisiunea regală de împropruetărire a eroilor Războiului de Independenţă, uitată ulterior, biruitorii turcilor fiind împuşcaţi ca nişte câini de jandarmii şi ostaşii români – n. n.). Se răsculaseră, atunci, sate din jurul Bucureş­tilor şi ceva mai depărtate, până pe la Buzău, în Muntenia. Ca şi acum, aşa şi atunci: ţăranii cereau pământ… Alături de întinsele lanuri, nenorociţii mureau de foame, căci rodul muncii lor se aduna în hambarele arendaşilor, cei mai mulţi greci, pe ici, pe colo, câte un bulgar şi sârb. Va să zică, străini, care nu aveau durere pentru ţărani şi nu-i preţuiau mai mult ca pe vite. Dar s-au răzbunat şi ei, fiii vitregi ai ţă­rii bogat binecuvântată de Dumnezeu: unde au putut pune mâna pe nemernicii jefuitori, le-au făcut sfârşitul. În chip crud, adevărat, dar cine a mai văzut potop să cruţe ceva în cale?!… Nu-i mai puţin adevărat că au plătit scump răscoala: sute de inşi au udat cu sânge pământul ţării lor, căci şi atunci armata a tras în carne vie… După ce s-au potolit, însă, tulburările, s-a făcut lege şi li s-a împărţit pământ. Fiii şi nepoţii celor căzuţi, atunci, în luptă pentru pământ au, azi, câte o brazdă, cu atât mai preţuită, cu cât se poate zice: „Cu sânge a fost plătită”.

*

Procesele ce au urmat, atunci, la Curtea cu juraţi din Bucureşti, împotriva unora şi altora din satele răsculate, a fost o dramă zguduitoare, ori, mai bine spus, desfăşurarea unor nedreptăţi strigătoare la cer… Chinurile îndurate de cei aduşi legaţi în faţa legii s-au prefăcut în învinuire crudă, că într-o ţară bogată trăiesc viaţă de câne şi-n neagră sărăcie cele mai blânde fiinţe… O lună de zile au ţinut procesele, dar numai ţă­ranii dintr-un singur sat au fost osândiţi… şi aceştia au fost iertaţi, în urmă. De atunci, s-au făcut multe legi bune, care ocrotesc şi ajută pe ţărani. Lege care să-i pună însă cu desăvârşire la adăpost de mârşavele apucături ale arendaşilor nu s-a făcut. Numai astfel s-a ajuns ca a treia parte din pământul ţării să fie arendat străinilor, care au supt şi măduva din oase a nenorociţilor ţărani. Avem nădejde că, acum, se va face şi o astfel de lege.

*

ştirile ce primim vestesc că s-a ţinut un sfat, sub prezidenţia regelui. S-a hotărât întocmirea unei legi împotriva aşa-ziselor trusturi (tovărăşii!) arendăşeşti: arendaşii bogătani şi oricine să nu mai aibă drept de a ţine în arendă moşii pe câte pot pune mâna, pe care, apoi, ei le arendau ţăranilor, cu preţ îndoit şi chiar întreit, ci să li se înlesnească ţăranilor să ajungă fiecare la 2-3 holde, cât pot să lucreze.

*

Este, cu toate acestea, de o răutate fără seamăn ceea ce scrie, despre România, „Budapesti Hirlap”, de la 21 martie (stil vechi – n. n.)… Zice că n-a fost an în care, sub domnia regelui Carol, să nu se fi înecat în sânge câte o revoluţie ţărănească. Cei de la foile budapestane să nu-şi bată joc de România, căci, în fericita noastră patrie, la o singură alegere de primar, cum s-a întâmplat la şepreuş, au fost împuşcaţi mai mulţi ţărani decât în răscoala de la Botoşani, de pildă, şi la Mehadica, unde a fost o neînsemnată tulburare a nenorociţilor muncitori şi au fost împuşcaţi mai mulţi oameni decât în cele patru zile de răscoală în cinci judeţe ale României. Dar chiar dacă aşa ar fi de păcătoşi cei din România, cum îi înfăţişează numitul ziar unguresc, nici atunci nu e un cuvânt ori vreo dovadă că are dreptate ministrul Apponyi, care, prin noul său plan de lege, ar fi ţintind la fericirea ţăranilor de aici… Este o neruşinare a face chiar şi asemănare: pentru că, dacă ar fi atât de bine în Ţara Ungurească, nu s-ar duce, în fiecare an, sute de mii, mai ales unguri, în America… Parcă foile maghiare, iar nu noi, ne istoriseau cum, mai zilele trecute, un emigrant ungur blestăma patria, într-o vorbire pe care o ţinea celor ce se adunase pe ţărm, să vadă cum pleacă miile de nenorociţi în lumea largă, sub flamură ungurească însă, căci stăpânitorii cred a-şi fi făcut datoria, pornindu-i din ţară sub steag unguresc! Până ce din România nu pleacă nimeni (de unde bani, la bieţii ţărani din România – n. n.), ci dimpotrivă, câtă frunză şi iarbă din alte ţări se duc în România.

*

Lui „Budapesti Hirlap” îi trebue însă un neadevăr, ca să poată ajunge la altul, încornorează şi întortochiază lucrurile din România, pentru a putea să laude pe cele din Ungaria… Înjură pe cei de la Ligă, pentru a le tăgădui dreptul de a ţine adunări împotriva proiectului ministrului Apponyi… Vicleşugul e cusut însă cu aţă albă, se vede cât de colo! Pentru că, dacă e adevăr netăgăduit starea ţăranilor moldoveni, ursiţi să aibă arendaşi jidovi, nu e mai puţin adevărat că, în Ungaria, de asemeni sunt destui arendaşi jidovi, care trag şapte piei de pe bieţii plugari. Nu-s apoi tocmai atâţia ani, încât să fi uitat de când pe câmpiile întinse ale comitatelor neaoşe maghiare a fost o tulburare agrară (pentru pământ), care a fost înecată în sânge… Iar dacă n-ar fi teama de jandarmi şi miliţie, ar vedea cei de la „Budapesti Hirlap” ce mulţumiţi sunt, în Ţara Ungurească, plugarii şi muncitorii de tot felul. Se laudă însă domnii din Budapesta că ei, ungurii, şi pe vremea lui Horea, şi în revoluţia de la 1848-49, au ştiut să stingă focul (aprins de români), iar planul de lege, întocmit de Apponyi, ar fi având ca ţintă „să împiedece să nu mai izbucnească la noi astfel de foc”… Unde dai şi unde crapă…

*

În Dietă, Apponyi spune că-i este jale de soartea învăţătorilor noştri, slab plătiţi. În foaia sa însă o spune curat: vrea să aibă în mână pe învăţătorii, ca, prin ei, să ne crească nu copii şi români care să pomenească duios şi cu cinste numele lui Horea şi Iancu, ci bicisnici care nu se mai gândesc la drepturile omului şi la drepturile naţionale, pentru cari au murit, frânţi în roată, Horea, Cloşca şi Crişan şi atâtea mii de voinici ai Iui Iancu…

*

ştiam noi asta. Apponyi n-a mărturisit-o, însă, până acum, nici în Dietă, nici în foi… „Budapesti Hirlap” a spus-o pe faţă, fără înconjur. Numai că tulburările ţărăneşti au să se potolească mai iute decât să se voteze proiectul de lege al ministrului Apponyi. Stăpânirea ungurească nu va scăpa, deci, de adunările şi protestările Ligii, care îi sunt atât de neplăcute. Ba chiar se pot aduce în aceeaşi adunare: şi soarta ţăranilor români, şi soarta noastră, de aici… Fruntaşii neamului românesc au nu numai dreptul, dar şi datoria să se rostească asupra acestor două lucruri. şi sunt atât de cuminţi, încât să afle mijlocul de lecuire a soartei ţăranilor şi să protesteze cu demnitate şi în faţa loviturii ce ne-o pregătesc kossuthiştii. Amândouă aceste afaceri sunt deopotrivă de însemnate pentru propăşirea neamului românesc. Ţăranii români cer pământ, să aibă hrană pentru ei şi fiii lor, noi cerem să fim lăsaţi a ne îngriji cum ştim şi cum credem noi că e bine de vlăstarele neamului românesc (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 1, 2).


Comments are closed