1907: O altă bătălie între români şi români | Dragusanul.ro

1907: O altă bătălie între români şi români

Dorna Watra: Blick gegen die Stadt, 1917

 

„Aurel Onciul în Dorna şi în Câmpulung”

 

Mișcarea politică fundată de Aurel Onciul, oricât de controversat a rămas personajul în istorie, însemna, la începuturi, o reacție la pretențiile aristrocrației bucovinene, formată din boieri și preoți, de a deține monopolul patriotismului și, deci, reprezentativitatea  deplină a românismului. Aurel Onciul, fiul marelui arheolog biblic Isidor de Onciul, adunase, în jurul său tinerii profesori și învățători români din Bucovina, pururi acuzați de bătrânii politicieni că ar pune în pericol „cauza națională” și ar și trăda menirea ocupației lor, de inițiatori ai copiilor în cultură. Aurel Onciu era un patriot austriac incurabil, care nu vedea în românism altceva decât o șansă de parvenire, de care s-a și folosit, fără scrupule, ori de câte ori a fost nevoie. Dar nu trebuie uitat faptul că omul acesta ciudat a depus în rafturile memoriei și o operă demnă de luat în considerare, care numără, printre altele, cărțile „Dicţionar juridic-politic” (1895), „Reforma administraţiei” (1899), „Dreptul administrativ românesc” (1900), „Problema austriacă”  (1917) etc.

 

În februarie 1907, Aurel Onciul, omul politic „înzestrat cu calităţile unui modern Don-Quisote”, se afla „la Dorna şi, apoi, la Cimpulung, unde voia să fie proclamat de candidat în parlament”, iar oficiosul „independent” al Partidului Național din Bucovina sta cu ochii ironici și bășcălioși pe el: „Din Dorna, primim ştirea că, la adunarea conchemată de A. Onciul şi Lupu, în 14 februarie 1907, au participat nu multe mii de alegători, precum anunţă o telegramă din „Buk. Nachrichten”, ci numai vreo 300 de persoane, între care 50 % femei, iar restul, lucrători cu feţele inbojurate de rachiul consumat. Ca prim orator a vorbit dl Florea Lupu, care urma constatării că creierii lui Aurel Onciul cumpănesc mai mult decît cei ai tuturor deputaţilor din parlament, propune pe acesta de candidat. Mulţimea extaziată, prin alcoolul consumat, întâmpină propunerea aceasta cu aclamaţiuni frenetice”.

 

Mesajul electoral al lui Onciul era, parțial, asemănător cu cel al germanului rădăuțean Michael Kipper, care câștiga toate alegerile, fără să organizeze mitinguri, dar militase pentru o a doua împroprietărire a țăranilor, din pământurile fondului religios, dar cu interzicerea gajării, care, anterior, a fost cauza pierderii proprietăților. Onciul promitea că va promova o lege „prin care să se stabilească ca, în viitor, să nu mai poată fi vândute gospodăriile ţărăneşti, fie ele cât de îndatorate”. Iar după miting, cică, în bună tradiție românească, „au fost consumate mai multe vedre de rachiu şi vreo câteva hectolitre de bere”[1].

 

La Câmpulung, mitingul s-a ținut vineri, 15 februarie 1907, în organizarea Comitetului comunal. „Prezenţi au fost peste 3.000 de alegători din toate satele. Dr. A. Onciul a venit la adunare cu vreo 150 de lucrători din Dorna, însoţiţi şi de o bandă de ţigani (muzicanţi). Lucrătorii aduşi de Onciul erau cu totul beţi şi voiau să zădărnicească adunarea. În decursul adunării, care a durat, sub preşedenţia primarului Doxuţă Prodanciuc, de la orele 2, până la orele 5, seara, a fost Onciul de repeţite ori huiduit, din partea adunării, şi apostrofat cu cuvintele „Jos cu familia Onciul-Lupu!”; trăiască contele Dr. Sternberg, trăiască Papanopulos (în loc de Ianopulos, un excroc şi prietin al dlui Onciul, din Viena)”.

 

Onciul nu a putut riposta, pentru că tribuna a fost luată cu asalt de adversarii săi, T. Bocancea solicitându/le alegătorilor „să se deybare de astfel de creaturi, care au adus numai zâzanie între fraţi şi daune însemnate neamului românesc”, iar „mulţimea mare însă răspundea cu Jos escrocul, jos familia, trăiască Sternberg!”. Abia după aceea „gospodarii Coca şi Hutu propun ca, neprimind contele Bellegarde mandatul oferit, să fie proclamat de candidat consilierul de la Curtea de apel din Lemberg, Teodor Stefanelli”.

 

Iar „după terminarea adunării, pleacă mulţimea întreagă la pretură, să-i facă ovaţiuni contelui Bellegarde. Munţii răsunau de strigătele puternice Trăiască Ballegarde, trăiască Stefanelli, jos cu familia Onciul-Lupu! Onciul şi Lupu, împreună cu suita lor de agitatori, încercau încontinuu să explice dornenilor că ei sunt sinceri deputaţi ţărăneşti. Încercările erau însă zadarnice, căci, la fine, strigau şi dornenii, împreună cu câmpulungenii, Jos familia nesăţioasă![2].

 

Cam așa arăta naționalismul românesc în 1907: bântuit de o ură viscerală a românilor față de români.

 

Kimpolung: Feierlicher Gottesdienst

 

 

„Rar s-a văzut o adunare mai impozantă”

 

Bucovina a fost, întotdeauna, interesată de reprezentativitate, adică de o bătălie în care românii nu aveau alți adversari decât pe românii din celelalte grupări politice. În 1907, de pildă, adversara „națională” nu era alta decât proaspăt înființata „clică pseudodemocratică în frunte cu Aurel Onciul şi Florea Lupu”, care provoca, cică, „nişte frământări şi zbuciumări, care dovedesc, că trăim în vremi grele”. În aceste condiții, recursul apropierii de popor a majorității „inteligenţei noastre, în frunte cu vrednica preoţime” era vitală, mai ales că intelectualitatea românească din Bucovina era mereu dispusă „la fapte și la jertfe”, precum cele din martie 1907, când „comitelui naţional, împreună cu dl consilier T. V. Stefanelli” s-a deplasat „în comunele Stulpicani, Bucşoaia, Vama, Pojorâta, Fundul-Moldovei”, participând  şi la „grandioasa şi impozanta adunare electorală, care a aflat loc, luni în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde muntenii spătoşi şi cu plete lungi din vechiul ocol, ascultând mai întâi cu multă atenţiune şi plini de încredere referatele comitetului naţional din Cernăuţi, privitor la o organizare trainică a tuturor păturilor sociale, au proclamat cu o însufleţire rară de canditat pentru senatul imperial pe dl consilier T. V. Stefanelli”. Stefanelli, lustruitor de sine cu prietenia lui Eminescu, dar și realizator al superbelor colecții de documente câmpulungene, era magistrat și beneficia de credibilitatea unor lozinci electorale pline de amoc naiv al expresiei patriotarde: „În situaţiuni grele se înalţă sufletele; crescând primejdiile, sporesc şi luptătorii sinceri”.

 

Marele miting electoral de la Câmpulung Moldovenesc a beneficiat de un reportaj entuziast, care merită reprodus ca atare, chiar dacă știm că niciodată noi nu ne vom tămădui de naivitățile credule, care au funcționat și atunci, la fel cum funcționează și astăzi. „Rar s-a văzut o adunare mai impozantă şi o manifestaţiune a voinţei tuturor păturilor sociale mai impunătoare ca cea de luni, în 18 martie, din Câmpulung. La invitarea comitetului naţional districtual, al cărui preşedinte e vrednicul avocat Dr. E. Criclevici, au urmat aproape toate comunele din districtul Câmpulung şi Dorna. Deja, pe la orele 10, dimineaţă, vedeai sosind trăsuri cu numeroşi reprezentanţi din toate direcţiunile, iar pe la orele 12 mişuna lumea pe stradă, că abia puteai străbate.

 

Din partea Comitetului central din Cernăuţi, au sosit, ca reprezentanţi, preşedintele, dl prof. universitar Șt. Saghin, vice-preşedinţii, arhipresviterul Ioan Procopovici şi prof. Grigori Halip, apoi Dr. C. Homiuca, Aurel Ţurcan, Dori Popovici şi Dr. Antonovici. La oarele 2 p. m., era sala comunală, care cuprinde cel puţin 2.500 de persoane, tixită de lume. Între reprezentanţii districtului Câmpulung, am observat, afară de mulţimea mare de ţărani, aproape toţi preoţii din decanatul Câmpulung, în frunte cu protopopul Lumicoschi, toţi funcţionarii, fără deosebire de naţionalitate, şi foarte mulţi învăţători.

 

În mijlocul unor ovaţiuni însufleţite, a intrat în sală dl consilier T. V. Stefanelli, însoţit de toţi membrii Comitetului naţional, sosiţi din Cernăuţi. Liniştindu-se spiritele entuziasmate, deschide preşedintele districtual, dl Dr. Criclevici, şedinţa şi, salutând mai întâi, pe reprezentanţii sosiţi din Cernăuţi şi, în special, pe dl consilier Stefanelli, termină cu un întreit „trăiască” la adresa Majestăţii Sale Împăratului, căruia au românii, între multe altele, să-i mulţămască pentru legea nouă electorală”.

 

Au cuvântat, apoi, „preşedintele Partidului Naţional, dl prof. univ. Dr. Șt. Saghin”, care considera că „poporul român în Bucovina… este asemenea ca o colibă modestă, în asemănare cu curţile pompoase ale mai marelor mai progresatelor popoare din marea noastră monarhie”, în condițiile în care „fiecare popor e demn de soarta sa”, apoi a vorbit Grigori Halip, care a subliniat că, pentru a curma „din rădăcină toate nevoile amintite, prea graţiosul nostru Împărat a dat popoarelor sale o lege pentru alegeri cu mult mai bună decât cea veche”, o lege în care „nu se face nici o deosebire după stări, ca: boieri, ţărani, preoţi, învăţători, avocaţi, ingineri, notari, profesori etc., ci toţi împreună formează şi reprezintă poporul”, care beneficiază de „deplina libertate şi dreptul de a-şi alege ca deputaţi pe bărbaţii cei mai buni şi cei mai apţi, despre care are el şi convingere deplină că-l vor apăra şi se vor îngriji de toate nevoile şi trebuinţele sale”.

 

Suceveanul Dori Popovici, viitorul aprig adversar al Unirii cu România, care avea să îi amenințe pe dorobanții români că, dacă vor intra în Bucovina, gospodarii câmpulungeni le vor sparge capetele cu bâtele – după cum consemna Nicolae Iorga, dar și viitorul mare profitor al Unirii, care va fi numit ministru secretar de stat al primului guvern al României Mari, în aceeași zi cu Petru Groza, care face „istoricul dezvoltării naţionale, de la anexarea Bucovinei, până azi”, regretând „lipsa de conducere, care ne-a cauzat perderi atât de grele”.

 

Candidatul, T. V. Stefanelli, „salută înainte de toate pe iubiţii săi munteni, vechi cunoscuţi şi prieteni, în al căror mijloc a petrecut, ca judecător, peste 20 de ani din viaţa sa, şi-şi exprimă deosebita sa plăcere şi fericire că, după trei ani de zile, se află iarăşi în mijlocul lor, zicându-le, din adâncul inimii sale, un bine v-am găsit”, arătând, „apoi cauza ce l-a îndemnat să primească candidatura pentru mandatul de deputat în districtul Câmpulung-Dorna şi spune că a fost promovat şi rugat din partea unui însemnat număr de alegători din toate păturile societăţii munteneşti ca să primească a candida în acel district electoral, ale cărui nevoi şi dureri le cunoaşte aşa de bine, din proprie experienţă. A stat mult în cumpănă, dar, după un timp, şi-a zis că, fiind fiu credincios al poporului românesc şi iubind pe munteni săi, pe care i-a condus prin atâţi ani, dator este să-şi pună şi restul puterilor şi activităţii sale în serviciul lor şi să urmeze chemării ce i se face”.

 

Discursurile, ca discursurile, fiecare „aclamat frenetic”, apoi, „ca ultimul orator, vorbeşte dl Nicolai Iosub, gospodar din Vama”, miticul sfârșind, pe la 5, după-amiaza, „cu un puternic trăiască la adresa Maiestăţii Sale Împăratului nostru”[3].

 

Și cum fiecare vot, în zona de munte, depindea decisiv de bunele relații cu contele Bellegarde, austriacul cu rădăcini franceze, devenit prefect de Câmpulung și prețuit nu doar de localnici, ci chiar și de aprigul Nicolae Iorga, „după adunarea ţinută, în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde a fost proclamat de candidat dl cons. Stefanelli, au expediat Miron Ciupercovici, Leuştean şi Dr. T. Lupu contelui Bellegarde o telegramă, asigurâdu-l că şansele stau foarte bine şi să nu retragă, deci, candidatura”[4].

 

Sinţirea Tunelului Mestecăniş, la Valea Putnei

 

[1] Apărarea Națională, Nr. 16, Anul II, Cernăuți, miercuri 20 faur stil nou 1907, p. 2

[2] Ibidem, pp. 2, 3

[3] Apărarea Națională, Nr. 22, Anul II, Cernăuți, duminică 24 martie stil nou 1907, pp. 1-3

[4] Ibidem, p. 4