1907, Barthélemy: Oul de Paşte | Dragusanul.ro

1907, Barthélemy: Oul de Paşte

 

„Iată Paștele și, odată cu el, ouăle de Paște apar în vitrinele cofetarilor, ale patiserilor, ca să nu mai vorbim de cele ale băcănilor, de bazaruri, comercianți de jucării, florării și chiar de orfertele bijutierilor. Oul de Paște este popular; în ceea ce-l privește, există câte ceva pentru toate gusturile și pentru toate bugetele, de la oul democratic, colorat în roșu, și acela din zahăr, de cinci centimetri, care este făcut în mașini mici, până la ouăle sculptate, fie în lemn, fildeș, satin sau în argint și chiar în aur, servind ca o cutie de bijuterii pentru casele bogate. Unele dintre aceste ouă sunt uneori adevărate opere de artă, care sunt adesea folosite doar ca pretext pentru a cumpăra un cadou la prețuri ridicate.

 

Nu am văzut, în ultimii ani, pe cel pe care l-am poreclit: „Le Petit Sucrier” (micul bol cu zahăr) pentru a oferi, drept cadou, un ou gigantic, adus cu o mulțime de caii, fantezie excentrică a milionarului capricios, care dorește să imite magia timpurilor mitologice.

 

Practica de a da ouă se întoarce atât de departe în ceața timpului, încât spunând copiilor că ouăle pe care tocmai le-ați dat vin de la Roma, nu îi mințiți, pentru că romanii au oferit, înaintea noastră, ouă ca urare de noroc, cu ocazia noului an, care a începea la 1 aprilie. Romanii dețineau, fără îndoială, acest obicei al orientalilor, în care oul avea, din toată antichitatea, un caracter mistic, reprezentând pentru ei haosul și simbolizând starea primitivă a lumii.

 

Creștinii timpurii, văzând oul ca simbol al învierii lui Hristos, au păstrat acest obicei; de unde și această tradiție, de a-l binecuvânta preotul, în ziua de Paște, ouă care apoi se dăruia distribuite familiei și prietenilor. Această dăruire a ouălor de Paște a devenit atât de larg utilizată, încât a fost abuzată.

 

Într-una din zilele săptămânii de Paști, studenți, clerici, tineri s-au adunat în piața publică, în sunetul clopotelor și al tobelor. Unii purtau măști burlești, alții erau înarmați cu sulițe sau ciomege. Din piață, au plecat, în grabă și cu un zgomot oribil, până la ușa bisericii principale a locului. Acolo, au cântat laude, după care, s-au răspândit prin oraș, pentru a căuta ouă de Paște, precum copiii noștri din corurile provinciale, dar aceștia fără tobe sau clopote.

 

În curând, nu a fost decât un fel de manifestare veselă, cu prilejul oului, de care fusesem privați în timpul Postului, și acesta este singurul sens că obiceiului ouălor păstrat în Evul Mediu. Ne-am trimis ouă de Paște între rude, prieteni și vecini, am vopsit aceste ouă cu roșu, albastru și le-am împodobit în diferite culori. Uneori, aceste ouă nu numai că erau înfrumusețate cu aur, ci erau adesea ornate cu tablouri, care le le transformau în adevărate opere de artă.

 

Doi pictori celebri, Lancret și Watteau, nu au încetat să picteze ouă, de Paște, și s-au păstrat, printre curiozitățile bibliotecii Versailles, cele două ouă pictate, care au devenit și istorice, fiind oferite Doamnei Victoire de France, fiica lui Ludovic al XV-lea.

 

Makovski, Sergei, Peasant art of subcarpathian Russia, Praga 1926

 

Ah!, suntem departe de ouăle roșii ale primei tradiții, chiar și ouăle colorate, pe care, în Sâmbăta Sfântă, după cum relatează Saint-Simon, Ludovic al XIV-lea, după ce le-a binecuvântat capelanul său, le-a oferit, în coșuri cu verdeață, pentru a a fi împărțite paznicilor și tuturor oamenilor de serviciu, în acea zi, la Versailles. Unei favorite precum Dubarry, regele galant întâi i-a dăruit… pluș, pentru a proteja un ou, acoperit cu un strat gros de aur, la vederea căruia micul cavaler de Boufflers a exclamat în extaz: „Ah!, Doamnă, dacă îl mâncați fiert, păstrați-mi cojile!”.

 

La curte, în ziua de Paște, era obiceiul să se ducă la Palat ouăle pe care regele le-a dăruit curtenilor săi. Ouăle de Paște, în timpul Revoluției, erau protejate cu bonete minuscule frigiene, cu cocarde în trei culori, cu batistuțe drăguțe și chiar cu ghilotine de jucărie.

 

Duminica Paștelui poate fi stabilită numai între 22 martie și 25 aprilie. Conciliul de la Nicea a stabilit cele treizeci și cinci de „zile care trec”, conform calculelor bazate pe echinocțiul de primăvară – 21 martie – și prima zi a lunii pline, după acest echinocțiu.

 

Din 1582, anul în care a fost stabilit calendarul gregorian, Paștele a căzut, de patru ori, pe 22 martie, prima zi a ciclului: în 1598, 1693, 1761 și 1818; și de trei ori pe 25 aprilie, limită extremă: în 1666, 1734 și 1886.

 

Acum, dacă vă întrebați de ce oul de Paște este vopsit în roșu, vă voi spune că, din nou, există două origini, cea creștină și cea păgână. Unii cred că creștinii au vopsit ouă de Paște, în roșu, în amintirea sângelui lui Hristos: a fost ca o amintire a morții sale sângeroase; în Evul Mediu, s-a pretins că acest ou a fost o amintire și că a fost astfel amintit de „Vora ignita”, de tortura oribilă, pe care barbarismul roman a aplicat-o martirilor creștini. Oul de foc era un ou metalic înroșit în foc, care era introdus de călău în gura martirului.

 

Alegerea ouălor roșii de către antici ar proveni doar din simpla amintire a unui fapt legendar: o găină, aparținând mamei lui Alexandru Severus, a depus un ou roșu, în ziua nașterii acestui împărat. Istoricul Aelius Campidius atestă acest lucru. Istoricii romani, de obicei destul de creduli, mărturisesc despre orice consideră potrivit. Faptul, fenomenal cum ar fi, din punct de vedere al istoriei naturale, mi se pare a fi de ordinul unui interes suficient de mic pentru a-i atribui originea ouălor roșii de Paște. Este mai probabil ca anticii să fi ales culoarea roșie, pentru că este culoarea strălucitoare, triumfătoare, culoarea purpurei regale; cele două origini pot fi puse în acord. Este posibil ca ouăle simbolice, preluate de la păgânism de lumea creștină, să fi păstrat culoarea antichității.

 

Vorbind de ouă roșii, îmi amintesc răspunsul unei servitoare ingenioase, dat unui bebeluș care voia să știe de ce ouăle de Paște erau roșii.

– Este foarte simplu, copilul meu – i-a spus ea –  ele vin din Roma și, întrucât le este frică să nu întârzie, au alergat mult. Când alergi, te înroșești, nu-i așa? Ei bine, pentru ouă este același lucru, asta este!

 

Trebuie să recunosc, în plus, că copilul a rămas visător și a avut un zâmbet de neîncredere. Dar, indiferent de originea ouălor de Paște și a culorii lor, acest obicei a fost întotdeauna foarte popular în diferite regiuni ale Franței.

 

În Normandia, în ultimele zile ale Săptămânii Sfinte, copiii de țăran cutreieră țara, cântând pătimaș un imn în fața fiecărei case și, în încheiere, copiii și țăranii scandau, în genunchi, imnul O crux ave! Copiii prezintă apoi o cruce, împodobită cu flori proaspete și lemn de cimișir binecuvântat, iar locuitorii, după ce o sărută, dau ouă micilor cântăreți, care merg în grup din casă, în casă, și întind un coș, în timp ce cântă:

 

„Domnilor, doamnelor, din fundul inimii,

Nu uitați băieții corului de altar.

Va veni ziua,

Dumnezeu vă va da înapoi! …

Aleluia!”.

 

În fermă, slujitorul căsătorit primește douăsprezece ouă (dacă este în serviciu de un an) și o bucată de carne; gospodina, în acea zi, face prăjitura locală, spre deliciul copiilor.

 

Pe vremuri, tinerele primeau, de la logodnicii lor, un buchet de flori, dar trebuiau să le ofere în schimb ouă de Paște, care erau divers colorate și însoțite de inscripții la fel de poetice precum cele care înconjoară bomboanele sau caramelele noastre. Acest obicei nu s-a păstrat decât în rare localități. În diferite părți din nordul Franței, inclusiv în Normandia, ouăle roșii sunt încă atârnate pe copaci, pentru copii, deoarece jucăriile sunt atârnate pe bradul de Crăciun, cu opt zile înainte de Anul Nou. În Artois și Picardia, precum și în Belgia, ouăle sunt ascunse în iarbă, sub primele flori ale grădinilor, iar cei mici, în zori, încep să le caute.

 

Oul de Paște are legendele sale. Una dintre ele spune că, în Bourbonnais, un glumeț misterios i-a trimis doamnei de la Volpiac un ou de Paște, din care a scăpat, când a vrut să-l deschidă, o făptură hidoasă, care scuipa flăcări. Buna doamna a vrut să arunce creatura cea rea, dar nu a putut să ajungă la ea și flăcările i-au ars castelul.

 

În Bressan, unde nu există legende rele, oul de Paște a consacrat, dimpotrivă, cele mai interesante obiceiuri. Se împrăștie o mulțime de ouă pe podeaua incintei pentru dans și un tânăr frumos și chipeș, reușește să danseze, cu pașii bețivului bressane, fără să spargă nici unul dintre ouăle de Paști, împrăștiate. Aici există obiceiuri mai puternice decât voința preoților. O legendă spune că în acest fel s-au logodit, la Paștele anului 1501, Marguerite de Austria și Ducele Philibert de Savoia. În timp ce se plimbau, escortați de suita lor, au ajuns în Place de Bourg-en-Bresse, într-un moment în care dansul ouălor îl jucau toți tinerii îndrăgostiți. Tinerei prințese i s-a explicat obiceiul și, găsindu-l fermecător, nu a rezistat ispitei de a intra în acest joc plăcut, la brațul partenerului ei luminos. S-a făcut, atunci, un cerc respectuos în jurul înaltului cuplu și, când „Bressana” s-a terminat, s-a constatat, în mijlocul uralelor, că toate ouăle erau intacte.

 

Seyffert, Oskar, Von der Wiege bis zum Grabe (De la leagăn, la mormânt), Wien 1914 – desene de Wiege

 

Rusia are cea mai solemnă sărbătoare de Paște, dintre toate țările. Viața activă este suspendată complet, timp de două zile, duminică și luni. Toate magazinele sunt închise: cafenele, restaurante, brutării, patiserii, nu vezi un magazin deschis. Slujitorii înșiși sunt în concediu și este imposibil să se obțină vreun serviciu de la ei.

 

Spre deosebire de catolici, rușii ortodicși sărbătoresc mesa, la miezul nopții, în noaptea de dinainte de Paște. La această mesă se face binecuvântarea prăjiturilor de Paști, a tot felul de prăjituri și bucate. Acestea sunt decorate cu ornamente de zahăr și cu un mic miel pascal, de asemenea, tot din zahăr.

 

În Rusia, se obișnuiește schimbul de ouă de Paște, iar industria casnică face, pentru această ocazie, ouă din lemn de tei, de diferite culori, care pot intra unul în altul, cele mai mici având dimensiunea cât o mazăre și cel mai mare, cât un ou de struț. Astfel, fiecare ou mare conține zece sau doisprezece ouă mai mici.

 

Rușii împodobesc uneori interiorul casei lor cu coji de ou, care au fost golite anterior, apoi spălate, uscate și colorate sau decorate cu desene, reprezentând embleme religioase. Aceste coji sunt atârnate în corzi sau singure, așa cum se face la arabi cu ouăle de struț.

 

În Rusia, oul de Paște este un obicei foarte răspândit, iar împărăteasa Alexandra are o colecție foarte frumoasă de aceste obiecte de lux. Ea le trimisese la Expoziția din 1900; iar vitrina care le conținea valora câteva milioane de franci.

 

În țările de religie ortodoxă, obiceiul de a sparge ouăle de Paște există încă. Unele încăperi sunt chiar împodobite cu coji de ouă, anterior golite, apoi spălate, uscate și colorate sau decorate cu desene reprezentând embleme religioase.

 

Practica este, atunci când cineva este pe cale să mănânce ouăle colorate, să țină unul în mână și să încerce să-l spargă pe cel al aproapelui său, spunând: „Hristos a înviat!”, la care i se răspunde: „Adevărat că a înviat!”. Rușii, bulgarii, grecii, toți cei care aparțin religiei ortodoxe, practică acest obicei chiar și atunci când se află pe meleagurile noastre.

 

Când se vizitează reciproc, în această zi, obiceiul este ca cine primește în ospeţie să stea la intrarea în una dintre camerele sale, cu un ou în mână, pe care îl sparge, ciocnindu-l de cel al vizitatorilor și oaspeților săi, când aceştia intră.

 

Makovski, Sergei, Peasant art of subcarpathian Russia, Praga 1926

 

În țările de religie greacă, copiii cred că clopotele se întorc din Ierusalim. În Saxonia, ei sunt convinși că există iepuri în slujba bunului Dumnezeu şi că aceştia se întorc, de la Roma, în Sâmbăta Sfântă. Puțini dintre noi, fără îndoială, își amintesc emoția şi bucuria trăite atunci când, după lungi cercetări, începute de îndată ce clopotele bisericii au fost puse în mișcare, au găsit unul, două, trei ouă, ascunse de părinți în colțurile camerei, în casă sau în grădină.

 

Oul de Paște a fost, odată, în Polonia, simbolul ospitalității perfecte; și fiecare trecător putea sta la masa bogatului, să mănânce câteva ouă fierte. Pentru a întâmpina  această sărbătoare, toți copiii polonezi primeau câte o brioșă mare, împletită,  în care, din când în când, erau puse ouă fierte. Acest tort, în care sunt puse ouăle fierte, nu se găseşte doar în Polonia. El este tortul clasic „Mona”, de care se bucură orice spaniol, la Alicante, pentru a sărbători Paștele; acest tort este foarte bun și foarte simplu, iar prin simplitatea sa a fost tortul preferat de toţi, de adulți și de copiii mici, de bogați și de săraci. Se tăiat, solemn, în casă, după ce preotul venea să binecuvânteze toate încăperile; fiecare membru al familiei îşi punea ouăle în bucata de aluat cu anason copt și nimeni dintre cei absenţi nu era uitat. Lăsat bucata cuvenită fiului sau fratelui plecat într-o călătorie și gândurile tuturor, la aceste mari reuniuni ale familiei, mergea la ei! Zile fericite, zile îndepărtate! Cu toate acestea, nimic dintre toate acestea nu a dispărut complet, toate aceste tradiții sunt încă vii.

 

În Belgia, fetele tinere oferă flori logodnicilor lor, în schimbul ouălor roșii. În Boemia, în dimineața zilei de luni a Paștelui, tinerii din sat aleargă, biciuind cu cureaua, pe orice fată tânără pe care o întâlnesc –ar putea să-și imagineze cineva un gest mai grațios? – iar fata atinsă cu cureaua trebuie să plătească o taxă în ouă, pe care le are în panerul ei mic.

 

În Anglia, se găsește, în operele vechi, descrierea celor mai ciudate obiceiuri, care se practicau la vremea sărbătorilor de Paști. În anumite localități, ecleziaștii și laicii jucau, în mijlocul Bisericii, cu o minge, pentru a câștiga „tansi-cake”, prăjituri aromate, cu semințele de tansi. În altă parte, îngrijitorul sacristiei mergea, din casă, în casă, ducând aceste prăjituri, pe care le oferea enoriașilor bisericii sale, în speranţa primirii unei sume de bani, în general mai mare decât valoarea darului său. Şi în satul Biddensd se făcea o împărţire de prăjituri, dar numai pentru oamenii săraci, în după-amiaza de Paște. Aceste prăjituri purtau imaginea a două femei, așezate una lângă alta.

 

Această practică de a oferi, drept cadouri, ouă fierte și împodobite deosebit există și în China. Confucius, în cartea sa de rituri chineze, recomandă aducerea ouălor părinţilor, cu ocazia nașterii celui de-al cincilea fiu al lor. El adaugă că aceste cadouri reprezintă urările pe care le facem copilului. Pentru chinezi, oul reprezintă idealul feței și al inteligenței (față ovală și inteligență sferică), cel puțin în China.

 

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, ferestrele magazinelor de cofetărie din Berlin sunt umplute, în prezent, cu iepuri care au ouă din zahăr sau din ciocolată, decorate cu turturele sau cu îngeri. Printre toate aceste delicii de Paște, vedem bomboane albastre și roz, candisuri cristalizate și cu inscripția sugestivă „fusche kaiser küsse” despre proaspetele săruturi ale împăratului; reclama adaugă în plus „feinster genuss von” Berlin. Cele mai tari lucruri din Berlin! Orice ezitare din partea consumatorului german ar fi un sacrilegiu …

 

În zilele noastre, printre ouăle de Paște, suficient de minunate pentru a avea povestea lor, o amintim pe o americancă, soția unui milionar catolic, care i-a fost oferit Papei Leon al XIII-lea un ou, ca „dar al Sfântului Petru”: coaja a fost realizată dintr-un frumos fildeș, căptușit cu satin, iar gălbenuşul a fost reprezentat de o cutie de aur pur, care adăpostea un rubin magnific, „gălbenuşul” fiind înconjurat de pietre prețioase.

 

În Franța, obiceiul de a dărui ouă, cu ocazia sărbătorilor de Paște, a crescut într-o asemenea măsură, încât acestea ar putea fi numite al doilea cadou pentru copii, fete tinere și chiar doamne. Toată lumea își dorește partea lor de bucurie și, de la ouăle modeste din zahăr, de la periferia Parisului, râvnite de o multitudine de copii săraci, până la minunățiile pe care le admira, prin ferestrele de renumite cofetării, unde ouăle, prezentate artistic, atrag cu armonia culorilor și cu grația cochetăriei lor, există câte ceva pentru toate gusturile și pentru toate bugetele”[1].

 

Makovski, Sergei, Peasant art of subcarpathian Russia, Praga 1926

 

[1] Barthélemy, F., L’oeuf de Pâques, în Le Journal de Confitures, Pâtissiers, Glaciers, No. 3, Dix-huitième année, Mars 1907, pp. 65-70