1906: Despre şi pentru Вucovina | Dragusanul.ro

1906: Despre şi pentru Вucovina

1906 Tribuna

*

Citesc, cu predilecţie, „Viaţa Românească” (Iaşi) şi mai ales articolele relative la viaţa neamului nostru din toate ţările, căci aceiaşi este ea pretutindeni şi pentru a Iui soartă inima ne palpita. Şi am aflat, nu fără surprindere, în numita revistă, un articol, „Evoluţia politică în Bucovina”, de dl Aurel cav. de Onciul, despre care nu ştiam că aderă la direcţia acelei preţioase reviste, după ce despre domnia sa s-au spus următoarele:

*

„Şi în agonia de moarte a bietului popor român bucovinean, vedem cum mulţi din acea aşa-numită inteligenţă română, cum mulţi din fii săi {Dr. Aurel cav. de Onciul, Dr. Florea Lupu, Baron Georg Vasilesco, Nicolai Vasil(es)co, Pihuleac (Pinul), Teutu, Cantemir etc. sunt un leghion), productul unei creşteri rele, stricate, corupte, ridică chiar şi pumnalul, sub cuvânt că lucrează pentru popor – sărmanul popor, cât de mult este el luat în râs şi batjocură – ca să lovească, conduşi de motive egoiste, mârşave, personale, în inima naţiunii lor” (pg. 185).

*

Aurel cav. de Onciul

Aurel cav. de Onciul

Dar să-l lăsăm pe dl O. şi lumina în care e pus (fără să mai amintim de metehnele cunoscute din presă, de filosofia politică a „Privitorului”, în jurul alegerii sale de deputat, de tristul rol al ziarului „Timpul”, de dezavuarea din partea dlui Titu Maiorescu etc. etc.) şi să vedem de studiul său din „Viaţa Românească”. Acel studiu, de întindere de 7 pagini de revistă, cuprinde capitolele: „I. Starea la încorporare, II. Era absolutismului şi III. Era constituţională, ne dă gata tot trecutul şi prezentul ţărişoarei româneşti, „de la încorporare”.

Domnia sa spune:

*

„Caracterul ţărişoarei acesteia era românesc, limba română fiind limba oficială şi cea mai răspândită în ţară. Populaţiunea, însă, nu era curat română, ci amestecată. Toate ştirile contimporane amintesc, între locuitori, pe lângă Români, şi Armeni, Jidovi, Ţigani şi Ruşi. Numărul Armenilor, Jidovilor şi Ţiganilor s-a constatat, cu prilejul recensământului făcut de generalul Splényi, la anul 1776, aflându-se între 17.601 de familii, cu aproape 70.000 de capete, 58 de familii armeneşti, 526 jidoveşti şi 294 ţigăneşti; raportul între Români şi Ruşi a rămas însă neconstatat, numărându-se ţăranii, fără a-i deosebi după limbă. Deosebirea aceasta fu trecută cu vederea, în împărtăşirile generalilor Splényi şi Enzenberg, ele numai de Moldoveni, ceea ce a făcut a se crede că, în Bucovina, pe timpul încorporării, existau numai ţărani români. În terminologia austriacă, însă, termenul „Moldovean” nu are înţeles etnic, ci geografic… Ştiri mai precise asupra raportului între Români şi Ruşi ne dă numai geometrul Budinszky, însărcinat de împăratul Iosif II cu descrierea ţării, care, la 1783, raportează că, în Bucovina, „se vorbeşte mai mult ruseşte şi că cam numai a patra parte vorbeşte româneşte”. Relaţiunea aceasta, neîntemeiată pe date statistice şi, deci, arbitrară, va fi, desigur, exagerată”.

*

Faţă cu laconica utilizare a statisticii şi considerând scepticismul, cu aer ştiinţific, al autorului, că oricât s-ar putea porecli de precise datele şi concluziile sale, noi nu ne putem opri de a le pune faţă în faţă cu altele; căci e vorba de a se stabili, dacă e cu putinţă şi adevărat, că dintr-o ţară curat românească (Moldova), răpindu-se o provincie română, „fiindu-i limba oficială” română, într-o sută de ani aceea şi-a schimbat faţa, cu… toată graţiozitatea şi sprijinind binevoitor al stăpânirii, pe care, cum vom vedea, îl atribuie dl Onciul „civilizatoarei” Austrii?

Pentru a cunoaşte păcatele trecutului şi pentru a putea aprecia „virtuţile” actualilor „conducători politici” ai Românilor din Bucovina, vom argumenta cu datele ce ne stau la îndemână. În lucrarea citată („Rutenisarea Bucovinei”, de Ion I. Nistor – n. n.) ni-se spun, în chestia istorică din vorbă, următoarele:

*

Ion I. Nistor

Ion I. Nistor

*

„Editorul lui Splényi, Polek, este surprins ; (fält auf) că Splényi nu vorbeşte, în raportul său asupra ţării, şi de Ruteni. Surprinsul istoriograf, dl Polek, însă un adorator respectuos al rutenismului modern, citează apoi o glosă, pentru noi necontrolabilă în original, a unui editor, pusă, la 1776, pe manuscriptul lui Splényi şi care zice că Ruteni sunt, dar numărul lor este mai mic ; (minder beträchtlich) decât al Moldovenilor… Luând, ca ajutor, statistica făcută, la 1775, de Splényi, asupra locurilor statistice, publicată tot de Polek, sub titlul „Ortschaft-Verzeichniss der Bukovina, Czernovitz 1893”, am ajunge la rezultatul că Rutenii erau abia la vreo 2.000. Toate familiile bucovinene erau, însă, fără negustori, fără Ovrei şi Ţigani, aşadar numai Românii şi Rutenii, la un loc, 16.624. Familiile ţărănimii erau 14.992. Unde erau cele mai multe? Erau, fireşte, în sate, iar satele erau, după Splényi, care împărţea ţara în districte: în districtul Sucevei, 142, Cernăuţului, 119, Câmpulungului moldovenesc, 11, Câmpulungului rusesc, 3.

*

Considerând, apoi, suprafaţa teritoriilor acestora azi, ajungem iar la rezultatul că părţile române şi nu altele erau cele bogate, atât în sate, cât şi în oameni. Oricât s-ar suci acest soi de istoriografi şi politicieni renumiţi, ajungem, totdeauna, la concluzia că Rutenii nu formau, pe timpul anexării, nici măcar a 70-a parte din toată poporaţiunea Bucovinei. Ei o dispăreau din vedere, precum foarte bine s-a exprimat Constantin Morariu”.

Din cele expuse, oricine poate vedea că argumentaţia „ştiinţifică” a dlui Onciul nu întrece expunerile şi temeinicia expuselor opului citat alături, ci, din contră, parcă domnia sa umblă să se justifice de lipsa de scrupul pentru întovărăşirea cu elementele ruteno-ebree, în politică; ori, poate având un real sentiment de simpatie pentru Ruteni, nu poate să nu le zâmbească, în calitatea sa de… român.

*

Oricare ar fi, în definitiv, adevărul, în chestiunile ce le-am relevat şi dintre care, pentru cele istorice, credem că ar fi fost în măsură a se pregăti, a le studia, expune mai pe larg, mai temeinic şi cu căldura inimii pentru neam, domnul Onciul chiar, deocamdată – alea jacta est! – şi trecem la „fericitoarea”, după domnul O, „eră a absolutismului” austriac.

Domnul Onciul zice, cu o naivitate puţin adorabilă, că „cu drag ar fi adus ea (Austria) şi colonişti din Moldova; dar încercările respective au rămas zadarnice”, şi continuă, apoi, că „totuşi continua mereu imigrarea spontană, îndeosebi din Galiţia”.

*

Aci trebuie să se cutremure orice suflet românesc, căci e vorba de Galiţia!

Vrea cititorul mai multă clarificare?

Credem că nu e de trebuinţă!…

Recunoaşte domnul O., totuşi, cu tot patriotismul său austriac, că sporul străinilor e în defavoarea Românilor şi că „mazilii români, aşezaţi între Ruşi, uitară, pe încetul, limba românească”, dar, totuşi, zice că rutenizarea Românilor e un neadevăr.

Cum se armonizează acestea, noi nu înţelegem. Dar se vede că, şi în judecata dlui O., merge după „absolutism”, fiind vorba de era absolutismului austriac în Bucovina.

*

Domnul O. conchide prin a lovi în boierimea românească „slăbănoagă”, dar nu în cea „deutsch erzogen” din Bucovina, ci în cea română, peste tot naţionalistă, şi exprimă dorinţa emancipării ţăranului român, fără să fi dat semne, până acum, că domnia sa, însuşi român, prin întovărăşirea ebreo-ruteano-polonă („democrată”!), din care face parte politiceşte, e capabil de a face ceva pentru acea ţărănime română, care, în timpul modern, n-a avut parte decât de doi oameni politici, dintre care unul a răposat ca cetăţean al României, iar celălalt a fost înlăturat din lupta politică, prin parvenirea democratului dr. Aurel cav. de Onciul, ales de ruteano-evreo-germano democraţi, pentru a reprezenta pe Români în parlament şi interesele lor „democrate internaţionale”.

Aici e locul, fiindcă trecurăm în „Era constituţională”, să amintim o notă caracteristică a politicii austriece în Bucovina „dulce”:

Baronul Erb, fost secretar la ministerul de interne din Viena, a decretat: „Wir werden in der Bukowina derartige Zustände schaffen, dass (ruptură în text – n. n.) Teufel gelüsten wird die Hand darnach (ruptură – n. n.) reichen”.

*

Şi cu toate astea, există şi oameni învăţaţi, printre Românii din Bucovina, ca şi dl Onciul, care constată că „ţărănimea, talpa ţării, fu neglijată complet şi slăbi tot mai mult, iar slăbiciunea, ţăranul român fiind depozitarul Românismui în Bucovina, era identică cu slăbirea elementului român. Situaţia lui deveni, cu atât mai precară, cu cât, în decursul erei constituţionale, progresaseră şi se întăriseră atât Ruşii, cât şi celelalte elemente din ţară şi începuseră a apăsa tot mai greu asupra Românilor”.

Şi cu toate astea, un idealist naţionalist român bucovinean iată cum scoate Ia iveală păcatele vremii noastre, care apasă, tot atât de mult, dacă nu şi mai mult, în cumpăna vieţii obştii, cum completează cele spuse despre ţăran de dl Onciul şi care toate-toate ar trebui să preocupe pe adevăratul luptător, în Bucovina, pentru românism:

*

„Cât de departe a ajuns, la noi, decadenţa naţională în inteligenţa noastră, ne serveşte ca exemplu împrejurarea din anul 1900, lucru tocmai pomenit în istoria popoarelor, că dintre toţi deputaţii români dietali – ceteşte, lectorule, şi te minunează! – unsprezece deputaţi dietali români s-au lăsat a fi ademeniţi şi total corupţi, prin tocmeli şi promisiuni de favoruri şi avantaje personale, din partea prezidentului ţării, Burgouignon, vânzând aceşti bravi români întreg poporul român şi toate interesele naţionale… Deci, iată şcolile străine, creştinarea tendenţioasă, ca exemplu drastic la ce grad degradare morală şi naţională ne poate aduce creşterea străină, ne serveşte Dr. Aurel Onciul (şi Dr. Florea Lupu), ne face imposibilă reînălţarea din mocirla existenţei noastre naţionale”.

*

Nu numai mântuirea economică a ţăranului, ci şi cea morală naţională a inteligenţei, şi aceasta o cere Bucovina românească!

Din această serie de observaţii şi reflexii ocazionale şi fără pretenţii, precum şi în urma lor, ni se deşteaptă în minte o minunată plăsmuire a lui Sudermann, care poate s-ar potrivi în cazul nostru.

Magda, ajunsă celebra prin străini, se întoarce acasă (Haimath!); şi îl dă afară din casă pe cel ce a săvârşit păcatul şi vrea să facă pe sfântul virtuos…

*

Şi îmi vine a întreba:

Acasă, în Bucovina, dl Onciul nu găseşte „Junimea Literară”? Acolo să-l vedem sufulcându-se de-a binelea, alături cu Tofan, Nistor etc., care sunt români buni şi jertfitori pentru neam!

Nu voi să trag nici o concluzie, dar îmi vin în minte multe proverbe româneşti…

Şi, în definitiv, „Viaţa Românească” e a tuturor Românilor de bine şi…

CeI ce vine în ceasul al 12-lea primit va fi şi acela în casa Domnului!

Sfinx

(Tribuna, Anul X, Nr. 186, miercuri 4/17 octombrie 1906)