1904: Dacă ai avut fericirea să te naşti român

*

Dacă la noi, românii din Ungaria, sentimentul naţional e atât de dezvoltat şi revoltat, avem s-o mulţumim numai politicii nesocotite a ungurilor, care te izbesc în ce ai mai scump pe lume: în limbă, şcoală, în sentimentele de justeţe, de dreptate, de pietate, chiar, faţă de memoria eroilor tăi naţionali etc. Acolo unde înfunzi puşcăria, dacă cutezi să pui o cunună pe mormântul unui erou, care a luptat pentru tron, necum să aranjezi serbări, în stilul cum s-au aranjat la Putna, în memoria lui Ştefan cel Mare; acolo unde tot de puşcărie ţi se face parte, dacă îndrăzneşti să te duci la capul încoronat, ca să te jeluieşti (Procesul Memorandului); acolo unde, în şcolile statului, susţinute şi de tine, eşti hulit şi batjocorit, dacă ai avut fericirea să te naşti român şi să vorbeşti limba maicii tale; acolo unde eşti ameninţat să fii esclus de la toate universităţile, dacă ai cutezat să te duci şi tu, să-ţi depui prinosul admiraţiei tale la mormântul celui mai mare erou al neamului tău şi a unuia dintre cei mai mari ai întregii creştinătăţi (ucazul rectorului universităţii din Budapesta); acolo unde rectorul unei universităţi se-ncumetă a declara, înaintea lumii, că, până ce va fi el rector al universităţii, cutare profesor român nu va căpăta diplomă de profesor, şi duiumul atâtor şi atâtor cazuri revoltătoare încă; acolo, într-o astfel de ţară, zic, sentimentul naţional va fi, totdeauna, revoltat, în fierbere şi necontenită oţelire; acolo, ura faţă de cei care tind să-ţi înăbuşe, cu cele mai drastice mijloace, orice licărire de naţionalism, e natural ca aceasta să crească, să se înăsprească.

*

*

De unde ies cei mai mari şi mai aprigi naţionalişti ai noştri? Din puţintelele şcoli româneşti poate?… Nu! Din şcolile dumnealor ungureşti ies cu toţii! De ce? Fiindcă numai acolo are bietul român ocaziune să-i cunoască până-n rărunchi, să se frece zilnic de ei, să înghită la noduri din partea profesorilor, care nu scapă nici o ocaziune de a le batjocori istoria, de a le împroşca cu noroi pe toţi câţi s-au înălţat, vreodată, în istoria şi conştiinţa neamului românesc, pe toţi câţi şi-au câştigat dreptul la cunoştinţa şi admiraţiunea ălor săi, fiindcă acolo sunt bruscaţi necontenit în cele mai plăpânde şi mai scumpe sentimente ale lor, acolo se revoltă în ei sufletul, acolo se coace în ei dorul de a se vedea, odată, ieşiţi din cătuşele şcolii, ca să-şi poată descărca povara sufletească.

*

*

Dar cum stăm în viaţa publică? Suntem, poate, acolo mai favorizaţi şi mai consideraţi?… Feritu-te-a sfântul! Poţi fi model de zel şi de exactitate, căci, dacă ai nenorocirea să ai, de rival la ocuparea vreunui post, în vreun oficiu de stat, pe vreun secui sau pe vreun evreu, pripăşit, de ieri, de alaltăieri, pe aici, dichisit, însă, în haina vreunui nume neaoş ropogos, poţi lua frunza-n buză, că de tine nu i se rupe inima nimănui. Reneagă-ţi, însă, sentimentele, calcă-ţi în picioare numele ce ţi l-au lăsat, cinstit şi nepătat, părinţii şi strămoşii tăi, şi… poţi face carieră. Şi-apoi ungurii se miră că românii ieşiţi din şcolile lor, care au studiat numai şi numai ungureşte, urăsc şi limba lor, pe care, deşi o vorbesc perfect, n-o întrebuinţează deloc, ba o dispreţuiesc şi o urăsc chiar. Eu nu mă mir de aceasta, ci mă mir de mirarea lor!

*

*

E doar lucru vechi şi natural ca fiecare acţiune să trezească reacţiune. Poftiţi, domnilor maghiari, în Bucovina, rotiţi-vă, o lecuţă, privirea împrejur şi trageţi cu urechea, şi vă veţi convinge despre un lucru foarte trist pentru noi, românii, nu pentru dumneavoastră, anume că şi cei mai buni români de acolo, din pătura cărturarilor, vorbesc bucuroşi limba germană, nicidecum limba maternă, pe care nici nu o cunosc sau, dacă o cunosc, o mutilează grozav în vorbire. Şi acolo nu se promovează limba germană nici cu biciul, nici cu „teremtette”, nici cu „kisdedóv”-uri („teremtette kisdedóv” înseamnă „crearea de pepiniere” – n. n.)! Şi dumneavoastră, care vă folosiţi de toate mijloacele, ce le poate inventa un cap înfierbântat de cel mai detestabil şovinism, aţi ajuns, după atâţia amar de ani, la genunchii broaştei! / S. TAMBA (Tribuna, Anul VIII, Nr. 178, marți 21 septembrie / 4 octombrie 1904).

*

* 

Care o fi, oare, cauza? Ia-n spargeți-vă toată capadochia cu dezlegarea acestei enigme!… De aceea ziceam, mai sus, că, dacă la noi primează sentimentul naţional atât de viu, avem să mulţumim maghiarilor, care se îngrijesc, aproape în fiecare zi, de alimentarea şi oţelirea acestui sentiment, pentru ceea ce trebuie să le fim foarte recunoscători, căci, dacă urmau şi ei politica cu mănuşi a nemţilor din Austria, faţă de românii din Bucovina, inevitabil trebuia să ajungem şi noi acolo unde au ajuns românii din Bucovina. Dar sus e Dumnezeu, care se îngrijeşte de toţi şi le orânduieşte pe toate!… Cu cât se va da mai aprig „cu Bánffy”, cu atât are să ne pese mai puţin de slăbirea sentimentului naţional şi de maghiarizare!

*

*

Am cam deraiat. Dar nu-i mirare! Trenul, că merge pe şine de fier bine fixate, şi tot deraiază, dar apoi pribeagul de gând, căruia nu-i poate pune nimenea căpăstru, să nu deraieze?… / S. TAMBA (Tribuna, Anul VIII, Nr. 179, miercuri 22 septembrie / 5 octombrie 1904).