1901: Lumina şi adevărul înăbuşite

„Deşteptarea”, organul Partidului Poporal Român din Bucovina, iarăşi a căzut jertfă cenzurii. În numărul său din urmă, din primul articol au rămas abia câteva rânduri neconfiscate. Ceea ce taie Bourguignon, în Bucovina, tot nu va scăpa de lumina publicităţii; iată ce-l ustura pe satrapul din Cernăuţi şi pe şleahta sa:

„Pertractarea în contra domnului adjunct de la judecătoria din Storojineţ, Claudie Stefanelli, ce a avut loc sâmbătă, în 8 iunie 1901, înaintea unul senat disciplinar al Curţii de apel din Lemberg, s-a terminat cu splendida achitare a numitului domn adjunct. La prima privire asupra acestui fapt ca atare, abstrăgând de la bucuria generală, produsă în toate cercurile care ştiu preţui excelentele calităţi de bărbat şi amploiat ale dlui Stefanelli, chestiunea aceasta, a achitării, nu s-ar părea aptă a fi discutată în public. Lucrurile stau, însă, cu totul altfel, fiindcă obârşia şi istoricul acestei chestiuni e de natură politică foarte pronunţată şi ne oferă o privire clară şi adâncă în dezolantele stări de lucruri, ce domnesc în aparatul politic administrativ al acestei ţări.

Dacă luăm în consideraţie că sentinţa de achitare, rostită de senatul din Lemberg, implică tacit şi respingerea acuzei, ridicată de procuratura superioară, contra dlui Stefanelli, ca neîntemeiată, trebuie numaidecât să ne întrebăm: oare сe îndemn a aflat procuratura superioară de a căuta pricină contra dlui Stefanelli, ziua mare, cu lumină, ridicând, ca din senin, voluminoasa acuză, căreia i-a alăturat bogatul material probator (de dovezi), constând din 16 momente agravante, culese de diregătoriile politice, spre a-l face imposibil înaintea prepoziţilor săi pe un tânăr amploiat, cu calificaţii excelente, şi a-i nimici „mala fide” întregu-i viitor!

Dacă o diregătorie atât de înaltă a statului s-a putut simţi determinată, prin care factor sau prin care moment de oportunitate, la acţiuni care trebuie să provoace indignare generală cumplită, autorul intelectual al scandalului trebuie demascat, el trebuie târât înaintea tribunalului opiniei publice şi stigmatizat după merit, ca să servească pentru toate timpurile ce vin drept exemplu descurajator.

Să intrăm, acum, în meritul chestiune ce ne preocupă. Cursul istoric al afacerii este acesta: prezidentul ţării acesteia s-a amărât foarte, văzând că judecătorii nu voiesc să se supună orbiş dictatelor guvernului, relativ la aşa-zişii candidaţi guvernamentali, s-a supărat, văzând că judecătorii, ca santinele ale legilor, n-au voit să se întovărăşească cu cei ce călcau legile în picioare, ci au ţinut cu totul de incompatibil cu starea lor de judecători de a se identifica cu partidul politic, lansat de guvern, partid ai cărui electori au fost recrutaţi din indivizi care, de repetate dăţi, au intrat în serioase conflicte cu codul penal, şi şi-au câştigat un nume cât se poate de măgulitor.

Spre ilustrarea acestor maşinaţiuni ale guvernului, amintim numai că căpitanul districtului Storojineţ a intervenit personal, la pretor, ca să amâne, cu orice preţ, arestarea ce-l aştepta, cu drept cuvânt, pe unul dintre şefii partidului guvernamental. Faptul acesta e notoriu. Nu-i lucru de mirat, dacă vedem că crescânda prepotenţă a diregătoriilor politice, faţă de judecători, în aceşti doi ani din urmă, cu pietate şi respect trebuie să ne aducem aminte de actualul prezident al Curţii de apel din Araga, Wessely, care nu s-a sfiit a lua hotărârea să disciplineze radical pe judecătorii din Bucovina. Şi cum şi-a propus, aşa a şi făcut. El intervine singur, în persoană, pe lângă prezidentul tribunalului Clar, află primire călduroasă la guraliva babă de pe piaţa Mariei, află urechi atente şi „adâncă pricepere” pentru neatârnarea judecătorilor şi, astfel, începe vânătoarea nebună, în formă de nenumărate cercetări disciplinare.

Auziţi şi vă îngroziţi! Cercetările disciplinare, în contra judecătorilor, sunt încredinţate căpităniilor districtuale, o procedură menită a face de râs şi batjocură orice principii ale justiţiei, împuterniciţii fiind, pe deoparte, înşişi pârâşii, în propria lor cauză, a face ancheta, pe de altă parte, subordonându-se, întrucâtva, diregătoria judecătorească celei politice. E drept că, în cazul acesta, a trebuit să se procedeze cu multă precauţie, fiindcă nu e înţelept a se expune pericolului de-a încape pe mâinile judelui penal, din cauza depunerilor mincinoase, stoarse sub presiunea diregătorului politic.

„Genialul” prezident al ţării însă şi-a făcut o socoteală falsă. E doar secret public că rău a umblat sărmanul Bourguignon, la Excelenţa sa, prezidentul Curţii de apel din Lemberg, Tchorznicki, când a încercat a-l câştiga pentru „scopurile sale candide”. Că prezidentul Clar s-a simţit, poate, îndemnat a ţine cont, în rapoartele sale, de dorinţele prezidentului ţării, nu ne mirăm deloc, cunoscute fiindu-ne calităţile acestui bărbat. Pentru noi este aceasta o nouă dovadă cât demult este neglijată ţara noastră, în orice privinţă, dacă judecătoriile ei sunt încredinţate conducerii unui atare amploiat. Se pare că, cu numirea domnului Clar ca prezident al Tribunalului ţării, s-a avut în vedere tendinţa de a nu contrapune prezidentului ţării o persoană de calitate superioară.

Storojineţ

Fie, însă, orişicum, judecătorii mai înalţi şi-au rostit sentinţa lor! Judecători care desigur nu aparţin Partidului Poporal Român din Bucovina şi a căror obiectivitate stă mai presus de orice discuţie. Privim cu linişte sufletească deplină şi spre finitul celeilalte duzini de cercetări disciplinare, pendinte asupra altor judecători. De mare şi îndreptăţită îngrijire însă suntem cuprinşi, când vedem că prezidentul ţării demoralizează, cu destructiva sa tactică, diregătoriile şi cercuri întregi sociale din Bucovina, ba nu se sfiieşte a atrage în apele sale chiar şi pe ofiţerii activi. Dar nu vom suferi, niciodată, ca el să-şi subjuge în mod frivol, sub picioarele sale, neatârnarea judecătorilor ţării.