1900: Bucovinenii şi Rutenii | Dragusanul.ro

1900: Bucovinenii şi Rutenii

1900 Bucovinenii Unirea

*

Trebuie să relevăm un simptom din cele mai triste, ce se manifestă, constant în creştere şi ameninţând cu un adevărat dezastru, în viaţa fraţilor noştri din Bucovina. Românii din Bucovina se deznaţionalizează, se rutenizează cu locul, „en masse”.

Mai deunăzi, o foaie bucovineană înregistra, ca un mare eveniment, zvonul că credincioşii unei parohii de acolo ar avea de gând să se unescă cu Roma şi să-şi cheme de paroh un preot de la noi.

*

Prilejul proxim al acestei pretinse „mişcări” ar fi o nemulţumire, provenită din pricină că consistoriul din Cernăuţi n-ar fi voit să le dea de paroh pe persoană dorită de credincioşi… Poate că nu era nimic serios, în toată treaba, poate că era numai o manoperă „electorală”, de care se folosesc mulţi, cu uşurătate; poate nu se intenţiona decât să se facă o blândă presiune asupra celor competenţi a hotărî în afacere. Şi totuşi, unele ziare, de la noi şi din România, s-au grăbit să reproducă articolul foii bucovinene, ca un fel de alarmă despre pericolul mare, ce ar ameninţa românismul.

*

Din Cernăuţi, ştirea acesta neînsemnată, în sine, s-a pornit, cu paşi mari, în voiaj prin ziare şi a făcut adâncă impresiune la Bucureşti, la Sibiu, la Arad, Caransebeş etc. Poate pretutindeni unde trăiesc Români şi unde mai bate, cu căldură, o inimă „ortodoxă”.

O „funestă mişcare e în pornire!”, îşi vor fi zis mulţi. Fraţii noştri din Bucovina sunt gata să treacă la papistaşi, sunt gata să se lepede de „legea strămoşească”, să se dea uniaţi. Cam aşa vor fi comentat articolul din chestiune mulţi, în multe părţi.

Ei bine, trebuie să spunem, în faţa acestei proceduri, că noi n-am luat în serios „funesta mişcare” de la Cernăuţi. Dar, chiar şi dacă ar fi serioasă, trebuie să declarăm că ea, departe de a fi funestă, ar fi chiar foarte norocoasă şi necesară, în interesul bine înţeles al bucovinenilor, şi spre binele comun al românismului întreg.

*

Din contră, trebuie să caracterizăm de funestă tocmai procedura aceea, a presei româneşti, dovedită, şi cu acest prilej, procedura de a sări ca muşcată de şarpe, ori de câte ori e vorbă de o apropiere a Românilor, fie în orice formă, de catolicism; şi viceversa, de a închide ochii şi a tace, ca un păcătos sau ca un nepăsător, ori de câte ori se dovedeşte că ortodoxismul e păgubitor, e periculos intereselor superioare ale neamului românesc, Şi, în unele părţi, e primejdios chiar existenţei neamului nostru.

Când constatăm acest lucru, vrem să abstragem, pe un moment, de la partea religioasă a chestiunii şi să vorbim numai în teză politică. Nu pentru că partea teologică nu ar fi pentru noi, ci pur şi simplu numai pentru că cei visaţi, în acest articol, ştim că sunt în majoritate oameni care, dacă le vorbeşti cu scriptura şi cu sfinţii părinţi în mână, spun că nu dau nimic pe ele, pentru că ei, aşa le place a zice, sunt întâi şi întâi Români şi numai Români.

Ei bine, să vorbim, acum, din punct de vedere curat românesc.

*

Înainte de toate, să constatăm că situaţia Românilor din Bucovina este foarte tristă. În Macedonia, stăm rău de tot, pentru că Bulgarii şi Grecii stau să înghită pe Români, de dragul ortodoxiei. Dar să zicem că acolo niciodată n-am stat mai bine ca acum, şi să ne mângâiem cu atâta.

În Basarabia, românismul e ca pierdut, graţie ortodoxismului. Pentru că, sub domnia Atotputernicului Ţar, se pot susţine necontopiţi Polonii catolici, deşi sunt de neam slavic şi ei, căci îi susţine religia lor, sub scutul căreia s-au dezvoltat ca individualitate naţională. Dar nu se pot susţine Românii, deşi de neam latin, pentru că-s ortodocşi, de o confesiune cu Ţarul.

Acesta să ne-o însemnăm şi să trecem înainte.

*

Stăm rău şi noi, Românii din Ardeal şi Ungaria, ca străini sub un regim cu totul duşmănos. Graţie însă sentimentului naţional, deşteptat în inteligenţă şi popor, de şcoala naţionalistă, latinistă, creată de unire, nu ne temem de deznaţionalizare; tot Români rămânem noi, în mijlocul tuturor presiunilor, ademenirilor şi intrigilor duşmane. Şi cât timp Români vom fi, nu ne temem că om pieri.

Cum stăm, însă, în Bucovina? Mai rău ca oriunde! Românii se deznaţionalizează en masse şi se fac Ruteni, graţie ortodoxismului pravoslavnic!

*

Abstrăgând de la partea confesională a chestiunii, faptul în sine este atât de grav şi important, încât merită atenţiunea fiecărui Român de bine. Toţi câţi au scris despre Bucovina, mai în urmă, dl George Bogdan-Duică, în monografia sa („Bucovina”, Sibiu, 1895), arată că poporaţiunea română, locuitorii băştinaşi ai ţării, cedează Rutenilor teritoriul moştenit. Nimeni, însă, n-a relevat, în toată mărimea sa, pericolul acesta, ca autorul, de altfel necunoscut, al broşurii germane, apărută în vara acesta, la Viena, sub titlul: Die Slavisirung der Bucovina in XIX Iahrhundert[1].

Broşura e scrisă de un Român şi, după cum se pare, de un Român na­ţionalist. Să vedem, dar, pe baza acestei broşuri, în ce constă pericolul pentru românism şi Bucovina.

Mai mulţi bărbaţi competenţi, care s-au ocupat cu chestiunea, constată că elementul românesc pierde terenul, faţă cu elementul rutean. Dr. Adolf Ficher, şeful comisiunii statistice, în scrierea sa ,,Hundert Jahre” scrie:

*

„Românii, a căror limbă domnea aproape exclusiv în Bucovina, încă în ultimele decenii ale secolului trecut, prin rapida înaintare a Rutenilor, în Nord şi Vest, au fost reduşi la Est şi Sud, aşa încât mulţi din conaţionalii lor, mai ales între Nistru şi Prut, învăluiţi de Ruteni, s-au alipit la naţionalitatea ruteană”.

 

Tot aşa se esprimă, dintre statisticienii austrieci, Dr. Romstorfer şi Dr. Wiglitzky. Iar Elisée Reclus, celebrul geograf francez, zice (în Nouvelle Geographie Universelle) că elementul latin este mânat, încetul, spre miazăzi, lăsând Slavilor superioritatea numerică. Asemenea, Bertrand Anerbach zice (Les races et les nationalités en Autriche-Hongrie, Paris, 1898) că Rutenii pătrund, în marş victorios, la inima populaţiunii româneşti şi că evoluţiunea etnică, ce urmează, în Bucovina este în defavoarea românismului.

*

E cu atât mai dureros a constata acest fapt de regres, că e deja dovedit şi recunoscut chiar de străini, ca Miklosich, că, într-o vreme, elementul românesc înaintase spre Nord, până în Galiţia, lăsând urme şi dovezi despre existenţa sa, acolo, în numiri de locuri, care şi azi există. În Galiţia estică sunt munţi cu numele: Petrosu, Stogu, Ardeluşa, Runcu, Bujor, Sihlenii, Puşcariu, Mencel, (Muncel), Rotunda etc. În Bucovina, în părţi, locuite azi numai de Ruteni, există încă numiri de locuri ca acestea: Sărata (râuleţ) Petrăşeni, Mareniceni (sate), Lungul, Tomnatic, Cornu, Pleşu, Fruntea (munţi în cercul Vijniţa).

*

Îndată după anexarea Bucovinei la Austria, în 1786, s-a făcut un „Regulirungs plan” (ex consilio aulae bellicae), stabilind, în şcolile districtuale, limbile română şi germană ca limbi de propunere. Atari şcoli s-au fost întemeiat şi în Vaşcouţi, şi în Zastavna. Astăzi, aceste comune sunt tocmai la mijlocul părţii rutene a ţării!

Prin anii 1850, comunele mari, Toporăuţi (cu 5.108 locuitori) şi Rarancea (cu 4.275 locuitori) erau curat româneşti. Astăzi, sunt rutenizate! Şi ca acestea, multe, multe altele.

La 1777, când s-a anexat Bucovina, se zice că erau vreo 40.000 Români şi 6.000 Ruteni. Astăzi, cu 68.000 sunt mai mulţi Rutenii decât Românii.

*

Câteva date statistice comparative ne vor ilustra, şi mai mult, grozavul dezastru naţional.

*

1900 Bucovineni Unirea grafic

*

Şi dacă aceste cifre n-ar fi chiar corecte, ele ne arată, totuşi, disproporţia cea mare, ce s-a stabilit în dezvoltarea celor doue elemente. De altfel, procesul de rutenizare se continuă şi decurge sub ochii noştri.

„Patria” ne vestea, în ultimele numere ale existenţei sale, despre comune întregi, care s-au rutenizat. Dacă cercetăm, mai adânc, cauza acestei deznaţionalizări, aflăm, că, zău, în ultimă analiză, ea se datorează ortodoxismului.

„Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei”, esclamă, cu durere, un istoriograf al nostru, expunând cum neamul românesc s-a rupt de către Roma, de dragul Bulgarilor. În acest strigăt de durere, se cuprinde mult adevăr şi nu e numai întâmplător că ţipătul acesta plin de regret a izbucnit din inima unui Român bucovinean (Dimitrie Onciul, profesor universitar la Bucureşti, de origine Bucovinean).

*

Dimitrie Onciul

Dimitrie Onciul

*

De fapt, şi autorul broşurii de care ne ocupăm, recunoaşte şi constată că pricina rutenizării este „ortodoxia” fraţilor noştri din Bucovina. Pe de o parte, biserica „naţională” şi „strămoşească” a Românilor din Bucovina nu a dezvoltat o înrâurire culturală asupra credincioşilor săi, cum a dezvoltat, de exemplu, biserica noastră, după unire, iar pe de altă parte, clerul rutean, deşi nu are putere în guvernământul bisericesc, seduce poporul credul, cu vorbe că cine nu ştie ruteneşte nu se poate ferici, „că în rai se vorbeşte numai ruteneşte, şi Iisus Christos, când va veni să judece lumea, va vorbi ruteneşte” (pag. 16 a broşurii).

Să nu se mai înfioare, deci, fraţii din Bucovina, dacă unii dintre ei s-ar uni cu Roma, căci mare farmec pentru românism zace în acest cuvânt: Roma. În el este mântuire şi viaţă pentru Români.

Romanus

*

(Unirea, Anul X, Nr. 51, 22 decembrie 1900)

*


[1] Die Slavisirug Bukovina in XIX. Jahrhundert als ausgangsprukt grosspolnischer Zukunstspolitik. Ethnographisch und politische Betrachtungen von einem Bukoviner Rumenem, Wien, 1900. Comisionsverlag von Carl Gerolds Son. I. Barbara gasse 2. 8° 40 pagini.


Comments are closed