1898: Tricolorul roşu-galben-albastru, răpit la Vatra Dornei | Dragusanul.ro

1898: Tricolorul roşu-galben-albastru, răpit la Vatra Dornei

 

Întâmplarea care urmează are și o relatare iconografică, într-una dintre mărturiile adunate de Gabriel Ojog, constituind, de fapt, explicarea fotografiei de mai sus, în care Tricolorul roșu-galben-albastru (cel de astăzi, albastru-galben-roșu a fost născocit de comuniști, fără prea multă cunoaștere a istoriei reale a Tricolorului, pe care a narat-o, tot prin 1898, I. G. Sbiera), este sărbătorit de o mare mulțime de câmpulungeni.

 

Entuziasmul câmpulungenilor avea și o motivație locală: demiterea sculptorului Ioan Pâșlea, de la catedra Școlii de Arte și Meserii, pe motiv că avea un cult al Tricolorului, dăruindu-le elevilor săi brâie cu Tricolor, iar pe casă își arborase un falnic steag, pe care a refuzat să-l îndepărteze, iar când au venit pompierii, din ordinul prefectului (căpitanul districtual) din Câmpulung, să dea jos Tricolorul de pe casa sculptorului, Pâșlea a scos o pușcă, amenințându-i că îi va „pușca ca pe ciori”.

 

Demis, Pâșlea a lucrat altarul bisericii din Pojorâta, fiind reîncadrat profesor abia spre sfârșitul anului 1905, când vine prefect al orașului Contele de Bellegarde. Este de presupus că și ilustrata aceasta austriacă, prin care se omagiază „nu Steagul României, ci steagul identității de neam al românilor” – cum argumenta Bellegarde Curții Imperiale din Viena, apărând drepturile lui Ioan Pâșlea, din perioada căpităniei lui datează. De asta am tot repetat, publicând colecția iconografică a câmpulungenilor, că astfel de mărturii ne învață mai multă și mai adevărată istorie decât istoriografiile oficiale. Iată povestea acestei mărturii vizuale:

Sculptorul Ioan Pâşlea, desenat de Radu Bercea

 

„Aproape toţi tinerii noştri, care au participat la petrecerea aranjată, astă-vară, de „Junimea”, la Vatra-Dornei, au fost ieri ascultaţi, deja pentru a doua oară, în chestiunea unei pretinse contravenţiuni poliţienești. Prima dată au fost ascultaţi, la Câmpulung, la căpitănie, iar acum la magistratul Cernăuţilor, delegat de căpitănia Câmpulungului să continue anchetarea acestui caz „grav”. Este vorba că tinerimea noastră a produs, la depărtarea sa din Vatra Dornei, prin purtarea sa demonstrativă, o „solidarizare generală” la publicul din Vatra Dornei.

 

Nu voim să preocupăm ancheta ce decurge, nici nu voim să ingerăm asupra sentinţei ce se va aduce, ci vom insista nu mai asupra faptelor până acum cunoscute, căci conţin mai multe momente foarte distructive pentru sentimentele şi direcţiunea politică – dacă avem voie să abuzăm de acest cuvânt – a evreilor din Bucovina și îndeosebi din Vatra Dornei.

 

Să stabilim însă, mai întâi, faptele ce s-au petrecut la petrecerea din Vatra Dornei şi, mai ales, la depărtarea tinerilor noștri. Cititorii noştri îşi vor aduce încă aminte că, astă-vară, am avut şi la Vatra-Dornei – mulţumită deosebitei înţelepciuni a fostului căpitan districtual Wolfarth – o afacere de steag. Find aranjată petrecerea din Vatra Dornei din partea societăţii „Junimea”, s-a arborat, pe Palatul Comunal, unde a avut loc petrecerea, steagul „Junimei”, adică tricolorul roşu-galben-albastru. Două zile a fâlfâit mândru steagul pe Palatul Comunal, iar a treia zi, a dispărut. La început, se credea că, fiind o ploaie torenţială şi trecând petrecerea, a îndepărtat vreun membru al comitetului steagul, ca furtuna să nu-l deterioreze, dar mai târziu a pătruns însă în public ştirea că steagul s-a îndepărtat, în mod clandestin, prin organele servile ale lui Wolfarth, cel cu deviza „ich hasse die Romänen” (Urăsc românii – n. n.).

 

Afacerea cu steagul s-a pierdut prin arhivele birocraţilor noştri, dar ne-a mai rămas un epilog, care se anchetează în prezent. Anume, la plecarea din Vatra-Dornei, au scos tinerii steagul din Palatul Comunal (recuperându-l de la cei care l-au confiscat – n. n.) şi l-au adus, în birjă, până la Câmpulung şi, de acolo, cu trenul, la Cernăuţi. Ce alta era de făcut?

 

La vederea steagului, a izbucnit publicul adunat spontan – din incidentul plecării tineilor – în faţa Palatului Comunal în frenetice strigăte de „Trăiască!”, care strigăte au ţinut întreaga cale, prin Vatra Dornei, şi s-au reînceput în Câmpulung. Publicul a salutat, din ferestre şi de pe străzi, cu batiste şi urale entuziaste Tricolorul, care a fost atât de grav insultat de incalificabilul Wolfarth.

 

Vatra Dornei şi Câmpulungul sunt oraşe româneşti, în o ţară românească, nimic mai firesc, deci, decât ca publicul românesc să salute steagul românesc al unei societăţi româneşti, insultat de anti-românescul Wolfarth! Adevărat, dar s-au aflat patrusprezece evrei, în Vatra Dornei, care au depus, la căpitănia din Câmpulung, că purtarea tinerilor noştri şi a publicului românesc a indignat întreaga populaţiune (!) şi au comentat sistem „Gewalt” (violență) uralele entusiaste, în fel şi chip. Unul a auzit strigându-se „Trăiască România!”, altul „Jos Germania!” și câte şi mai câte”[1].

 

 

[1] Tribuna Poporului, Nr. 204, Anul II, Arad, joi 29 octombrie (10 noiembrie) 1898, pp. 994, 995


Comments are closed