1893: Adevărul

Moş Teacă, la atac

La urma urmei, oricât de dureros ar fi pentru un brav militar să facă băi la un loc cu ţivilii, Moş Teacă n-a avut încotro şi a trebuit să se supună, mai ales că în localitate nu există comenduirea pieţii.

Într-o dimineaţă, deci, s-a dus, cu Madam Teacă, să ia o baie.

Cum a ajuns la lac, a început să inspecteze pe înotători şi, cu toată bunăvoinţa pe care o avea, a trebuit să se declare nemulţumit.

– Are ei noroc că n-am fost eu în flotilă, că le arătam eu cum să înoată! Ţivil şi să înoate, dracul a mai văzut?

Apoi, disperat de neregularitatea mişcărilor, începu să comande:

– Un, doi! Scurt mişcarea, leat! Trage scurt cu mâna, că nu-i apa lui tat-tu, e a Statului!

Madam Teacă, a cărei poftă de-a intra în gârlă nu se mai potolea, îşi scoase hainele şi se aruncă în apă.

– Să înoţi frumos, deşcă!, îi ordonă căpitanul, că doar eşti consoartă de supirior!

Însă Madam Teacă habar n-avea de înotat. Cum sări în lac, începu să înghită la apă.

– Ne bea apă, deşcă! Nu bea apă! Consoarta supiriorului n-are voie să bea, nici să mănânce, nici să fumeze, în egzirsisul funcţiunii!

Dar Madam Teacă începu să înoate pe spate, fără voie. Câţiva civili, care se scăldau mai departe, o văzură că se îneacă şi deteră fuga s-o scape.

– Nu pune mâna, leat, pe soţia melitarului, că te devastez! N-ai învăţat tiuria? Punerea mâinii pă superior sau pă consoarta lui, atât în timp dă pace, cât şi în timp dă război, să pedepseşte cu moartea dă la doi, pân’ la trei ani!

Însă civilii n-ascultau. Ei puseră mâna pe Madam Teacă şi o scoaseră la mal.

Moş Teacă era furios. El se repezi la civili, să le ceară socoteală.

– Pent’ ce-ai pus mâna, răcane? Ce eşti tu? Cumpanie dă incendiu? Pontonier, d-ăia dă scoate pă oameni cu cangia?

– Dar n-aţi văzut că se-neca?

– Nu vorbi? Melitaru’ nu să-neacă! Cum era să să-nece? Asta ar fi însemnat dezertare, fără învoirrea supiriorului! Şi-a cerut voie, pă calea erarhică, să să-nece? Nu! Apâi, dacă nu, pent-ce v-aţi amestecat?

În cele din urmă, civilii plecară disperaţi. Moş Teacă îşi luă semi-camarada şi porni la hotel.

Lasă, zicea el, altădată, când oi mai veni la băi, am să intru în arma flotilii. Le arăt eu, atunci, la ţivili! Să poftească să se puie cu mine la întrecere de înotat! (Anton BACALBAŞA, Adevărul, Anul VI, 1893, nr. 1636, p. 2).