1882: Nunta românilor, între Prut şi Nistru | Dragusanul.ro

1882: Nunta românilor, între Prut şi Nistru

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Să mă ierte cititorii de zi cu zi ai acestui site că încep să aglomerez materiale, stăruind pe o temă sau trecând de la una la alta, dar am, totuşi, o vârstă şi trebuie să mă cam grăbesc, dacă vreau să las după mine şi o carte despre Bucovina, în presa vremurilor, deci un fel de colecţie de mărturii, care, atunci când va fi o carte în mai multe volume, va avea nevoie şi de comentarii, ca să se uşureze efortul beneficiarilor unei astfel de colecţii de mărturii.

*

Deocamdată, reiau lucrarea, din 1882, a cantorului din Mahala, originar din Suceava, George Tămăiagă, Moravuri şi datine poporale, culese între românii dintre Prut şi Nistru, publicată în „Aurora Română”, anul II, nr. 3, Cernăuţi, 1882, în care, dincolo de mărturii, se face şi o comparaţie discretă cu nunta din celelelte părţi ale Bucovinei. Voi ilustra, şi acum, cu cântece ale vremii, din colecţia lui Alexandru Voevidca, fonotecate audio de zicălaşii Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petrică Oloieru (ţambal), dar pentru că nu mai ştiu ce melodii am folosit pentru relatarea din 1866, voi apela doar la hore, dedicate unor localităţi bucovinene sau care poartă numele unor celebri lăutari ai vremii, precum şi la cânteva cântece închinate naţionalităţilor bucovinene conlocuitoare.

*

În relatarea lui George Tămăiagă veţi descifra lesne reminescenţele tradiţiei primordiale a „logodnei cosmice”, pe care le înveşniceşte, prin necontenite reluări, nunta românească, dar şi nişte oraţii cântate (lunare), care sunt la origine colinde, semnificativă, întru totul, fiind oraţia Legăna-s-ar, / Clătina-s-ar, / Legăna-s-ar brazii-n munţi, / Să se roage vântului, / Vântului, / Pământului, / Se le cruţe vârfurile, / Vârfurile, / Ramurile, / Şi să-i bată la trupină / Şi mai jos, la rădăcină, / Să mi-i scotă din pământ, / Din pământ, / Din negrul lut” şi aşa mai departe.

*

Dacă Simeon Florea Marian avea, adesea, tendinţa de a falsifica informaţia, „trăgând-o” desuet spre creştinism, George Tămăiagă reproduce cu fidelitate elementele nunţii, inclusiv devierile ortodoxe, încetăţenite, în ultimii ani (după 1866), graţie intoleranţei slujitorilor altarelor. Dar ambele relatări, cu plusuri şi cu minusuri, sunt foarte importante, mai ales din perspectiva posibilităţii de a transforma nunta tradiţională a românilor bucovineni într-un produs turistic de primă mână. Ceea ce nu cred , totuşi, că se va întâmpla vreodată. Pentru că ignoranţa e incomparabil mai puţin păguboasă decât prostia. Aşadar, iată cum se făceau nunţile românilor bucovineni în anul 1882:

*

Port în regiunea Nistrului – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Port în regiunea Nistrului – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Miresele (din zona Cernăuţilor – n. n.) vin la cununie îmbrăcate în ilice. Poartă pe cap o cunună făcută din barbanoc, înfrumuseţată cu feliurite flori de târg artificioase sau şi cu alte flori naturale, ba unele şi cu mirtă. Această cunună o aşează pe gâţa (cocul) făcută din păr propriu şi împodobită cu păuni şi cu gherdane şi-i slobozită cam pe ochi, spre simbol de întristăciune că iese din mijlocul tinerilor.

*

p12

*

La gât, salbă, chiar împrumutată. Pe sub ilic, zobon (anteriu) şi încinsă peste zobon cu brâu colorat, ales de dânsele şi unele şi de târg. În mâini ţine o năframă, pre care i-o întinde mirelui la „Isaia dănţuieşte” spre a nu da mâna goală unul cu altul. Această năframă a purtat-o şi înainte de cununie, acasă, şi în tot decursul nunţii, şi cu care a primit paharul ori de la cine a închinat cu ea, spre închipuire că să-i meargă toate în plin. În picioare, poartă mireasa botine în pantofle”[1].

*

p21

*

„Sâmbătă spre seară, după ce s-au pornit vătăjeii prin sat la chemat la nuntă, se adună vornicesele (druştele) miresei şi alte fete şi încep a o înfrumuseţa pe mireasă, făcându-i, mai întâi, cunună de feliurite flori, care cunună are s-o aibă, Duminecă, la cununie. În timpul acesta, vătăjeii, gătind de poftit, vin înapoi la mireasă şi, când apune soarele, vin şi peţitorii (starostele) mirelui într-acolo, însoţiţi de mire şi de tatăl mirelui, de schimbă inelele şi darurile, şi anume:

*

p66

*

Mireasa închină întâi tatălui mirelui o năframă subţire de pânză de casă, cusută toată cu flori de mătase de feliurite culori.

*

p113

*

Socrul îi dă dar înapoi, pe talger, după putere, 1, 2, 3 – 5 ruble de pe timpul Mariei Teresiei, alţii şi galbeni şi cei mai săraci – sorcoveţi.

*

p148

*

După ce mulţumeşte mireasa şi închină cu paharul la socru, dă apoi o năframă mirelui, care pune încă pe-atâtea, ba şi mai multe ruble, dacă e avut.

*

p161

*

După mire, închină apoi starostele, care-i pun încă câte ceva, apoi se pun bucatele şi, mai ales, o găină întreagă friptă, pe care o împarte unul dintre staroşti între toţi câţi se află în casă, până şi la bucătăriţe, unde fac mult râs că găina a fost mai bătrână decât ele şi că trebuia să înceapă a o fierbe măcar cu vreo câteva zile înainte de începerea nunţii.

*

p167

*

După ce s-au ospătat, se scoală şi încep şi cei din partea mirelui a cinsti la părinţii miresei din rachiul adus de dânşii, unde se silesc foarte, spre a nu întârzia.

*

p206

*

Bând, apoi, câte două, trei rânduri de pahare, se scoală, apoi, mirele, tatăl mirelui şi cu toţi cei viniţi cu dânşii şi, mulţumind părinţilor miresei, îşi iau rămas bun dela mireasă şi dela toţi căsănii şi se duc, însoţiţi de musicanţii mirelui. Ajungând la mire, acasă, se trimit, apoi, schimburile dintr-amândouă părţile. Schimburile constau, ca şi pe la noi (la Suceava), din cămeşa mirelui, cămeşă de soacră, botinele miresei, şeluţul miresei ş.a.m.d.

*

p207

*

În acest timp, pe când se trimit schimburile din amândouă părţile, se joacă de către vătăjei şi druşte şi alte neamuri mai aproape ale mirelui şi ale miresei, la mireasă.

*

p208

*

Gătindu-se la mireasă cununa cea de mireasă, se aşează şi mireasa de către părinţi şi de către druşte la masă. Părinţii miresei încep a plânge, unde mireasa, de-abia mai putând de plâns (când e mirele de tot urât), ia paharul şi închină la părinţi şi anume: întâi, la tată, tatăl, luând paharul cu mâna învelită într-o basma, închină iarăşi la mireasă şi, prin plâns şi lacrimi, îi urează pâine şi sare, viaţă şi traiul cel mai bun cu viitorul ei soţ. Mireasa închină, apoi, la mumă-sa, aceasta îi urează iarăşi şi aşa închină mireasa, pe rând, la toţi, la fraţi, surori, unchi, mătuşe şi alte neamuri cari se află în casă.

*

p232

*

După ce a închinat la toţi câţi se află în casă – afară de nuntaşi (tineretul) – pofteşte, apoi, vătăjelul miresei pre părinţii ei să-i pună cununa făcută pe cap şi s-o binecuvânteze. Părinţii, luând cununa din mâna druştelor, o ţin cu mâna deasupra capului miresei, atât tata, cât şi mama, şi, binecuvântând-o şi urându-i iarăşi, i-o aşează pe cap, plângând în hohote din amândouă părţile.

*

p235

*

Tinerii nuntaşi ce stau la masă împrejurul miresei intonează, în acest timp, „Cântecul miresei”, pe când mireasa, părinţii şi druştele de-abia mai pot vorbi de plâns. Melodia cântecului este foarte frumoasă şi atât de pătrunzătoare încât şi inima cea mai cerbicioasă n-ar fi în stare de a se reţine din plâns”[2].

*

p270

*

Oraţiile de nuntă, din care doar două-trei contrafăcute (conteporaneizare, descriere a ritualului bisericesc), păstrează teme vechi, inclusiv o temă de colind maial (descântecul brazilor, care se vor transforma în cupe de închinat), iar cantorul George Tămăiagă le desfăşoară pe scenariul desfăşurării nunţii, cu o dezarmantă fidelitate:

*

p271

*

„Acesta-l cântă miresei, când ei pun cununa, Sâmbătă, sera, şi Duminică, dimineaţa: „Pe din jos de Ostriţa / Paşte boii bădiţa / Boii pasc, iar iarba creşte, / Mirele întinereşte, / El cu mâna flori adună / Mărioarei de cunună, / De cunună de-asmonie / S-o pornescă-n cununie, / Cunună de mirtă creaţă / Se i-o slobozim pe faţă, / Cunună de bărbănoc / În două cu busuioc / Să i-o punem de noroc, / Elenuţă îţi cântăm, / Mândră cunună-ţi gătăm / Şi pe cap că ţi-o punem, / Pe gene / Şi pe sprâncene, / Pe codiţa ochiului / Să fii dragă mirelui, / Mirelui şi socrului, / Soacrei şi cumnatelor, / Tuturor neamurilor / Cum ai fost părinţilor, / Cărora cu plecăciune / Li ceri astăzi iertăciune / Şi la acestă cunună / Îţi iei la ei ziua bună”.

*

p275

*

Acesta-l cântă miresei, Duminică, dimineaţa, când îi pun cununa, înainte de a o porni la cununie: „Floricică de pe munţi, / Pe din jos de Rădăuţi, / Trec voinicei cu cai mulţi; / Toţi au trecut / Şi-au tăcut, / Numai calul mirelui / A trecut / Şi n-a tăcut, / El din frâu mi-a zurăit / Şi din grai el mi-a grăit: / Mândră, scumpă floricea! / Mireasă, stăpâna mea! / Ia ia-ţi roibul de zălog / Şi ţi-l paşte pe-un prilog, / Au prin secări / Până-n scări, / Sau prin oarză / Până-n scoarţă, / Ori prin grâie / Până-n brâie, / Ţi-l portă şi ţi-l hrăneşte, / Pentru mire ţi-l găteşte / Tot cu scoarţă narangie, / Să pornească-n cununie, / Se te ieie de soţie, / Precum ţi-a plăcut şi ţie, / Să fiţi doi soţiori iubiţi / Şi pe vecie uniţi!”.

*

p282

*

Acesta-l cântă când duc mireasa la cununie (spre biserică) şi de la cununie, înapoi, spre casa părinţilor ei: „Floricică dintre munţi, / Copilă din doi părinţi, / De ce rău mi-te măriţi, / Au n-ai milă la părinţi? / Nu ştii tu, mândruţă lele, / Că miluţa de la nene / E ca fagurul de miere? / Şi mila de la măicuţă / E ca mursa din stecluţă, / Şi miluţa de la fraţi / E ca umbra de sub brazi, / Şi miluţa de surori / E ca mirosul de flori; / Iar mila de la bărbat / Ca umbra de păr uscat: / Când te pui să te umbreşti, / Mai tare te dogoreşti! / Şi mila cea de la soacră / E ca poama cea mai acră, / Ce se coace şi se coace / Şi dulce nu se mai face! / Şi mila de la cumnate / E ca pelinu-n bucate, / Iar mila de la streini / E numai ciulini şi spini, / Care floare-n ea porneşte, / Când gândeşti că înfloreşte, / Ea atunci se vestejeşte, / Şi când aştepţi se rodească, / Spinii cresc s-o năduşească!”.

*

p20

*

Acesta-l cântă mirelui, de la casa părinţilor lui, până la biserică: „Frunzuliţă, frunză creaţă, / Duminică, dimineaţă, / Mândră zi s-a mai ivit, / Mândru soare-a răsărit, / Nu ştim soare-a răsărit, / Au mirele a-nflorit, / Că frumos mai e gătit / Cu cuşmuţă brumărie, / Cu cunună argintie. / L-am gătit la mănăstire / Şi i-am dat numele mire! / L-am gătit la cununie, / Ca să-şi capete soţie! / Şi soţie, şi nevastă, / De noi să se despărţescă! / Şi nevastă, şi femeie, / Ziua bună să şi-o ieie / De la strat cu busuioc, / De la ficiorii din joc, / De la strat cu tămâiţe, / De la mândrele fetiţe”.

*

p145

*

Acesta-l cântă mirelui, de la casa părinţilor, spre biserică, şi de la biserică – după cununie – înapoi, spre casă: „Floricică de pe munţi, / Sus, pe deal la Rădăuţi, / Lângă-o fântână adâncă, / Mai mulţi cai beau şi mănâncă, / Toţi mănâncă, toţi nechează / Şi la culcat se aşează, / Numai calul mirelui, / Cel ca pana corbului, / Nici nu bea, nici nu mănâncă, / Pe picioare se usucă. / Nu ştim: fânu-i rogozos / Ori mirele nu-i voios; / Nu ştim: apa-i ruginoasă / Ori mireasa nu-i frumoasă. / Fânu-i bun, nu-i rogozos, / Şi mirele-i prea voios, / Ca un trandafir frumos! / Apa-i dulce şi gustoasă / Şi mireasa-i prea frumoasă! / Apa-i lină, curgătoare / Şi mireasa-i mândră floare, / Pare că-i ruptă din soare! / Amândoi se potrivesc, / Ca doi porumbi se lovesc! / Amândoi îs ca doi sori / Pe cer senin, fără nori!”.

*

p101

*

Acesta-l cântă mirelui, când îl aşează la masă, după sosirea de la cununie, la casa părinţilor lui: „Legăna-s-ar, / Clătina-s-ar, / Legăna-s-ar brazii-n munţi, / Să se roage vântului, / Vântului, / Pământului, / Se le cruţe vârfurile, / Vârfurile, / Ramurile, / Şi să-i bată la trupină / Şi mai jos, la rădăcină, / Să mi-i scotă din pământ, / Din pământ, / Din negrul lut, / La pământ să mi-i oboare, / Să mi-i treacă prin ovăz / Şi să-i scoată-n jos, la şes, / Să mi-i facă trei pătrare, / Să-i despice-n mici bucăţi, / Să-i împartă în trei părţi / Şi să-i ducă la trei târguri, / La trei târguri, la trei meşteri, / Ca să-i facă săhănele, / Săhănele, / Păhărele / De cinstit, de ospătat, / Mirelui de închinat, / De-nchinat nănaşilor, / Naşilor, nuntaşilor, / Tuturor slujbaşilor / Şi nouă, vătajilor!”.

*

p102

*

Acesta-l cântă miresei, mergând la cununia spre biserică, iar o bucată, după cununie, întorcându-se înapoi: „Frunzuliţă de sub gheaţă, / Duminică, dimineaţă, / Mândru soare-a răsărit, / Mândră lună s-a ivit, / Nu ştiu, luna s-a ivit / Ori soarele-a răsărit / Sau mireasa s-a gătit / Şi frumos s-a-mpodobit / Cu cunună de argint, / La biserică s-a pornit, / La biserică c-a ajuns / Şi căpetând un răspuns / În biserică c-a intrat / Şi la cununie a stat”.

*

p177

*

Astălaltă bucată o cântă atât mirelui, cât şi miresei, întorcându-se de la cununie: „Busuioc verde-n psaltire, / Noi am fost la mănăstire, / Ce-am văzut ni-a părut bine: / Două cununiţe-n masă / Şi-a treia-n cap la mireasă, / Un sfeşnic cu lumânare / Şi-un lăiceriu sub piciore, / Două lumânări la spate / Şi pe masă-o sântă carte! / Pe carte, două inele / Şi-o cruciţă printre ele; / Pe cruce, două cununi / Şi-o carte de rugăciuni, / Din carte popa cânta / Şi din gură întreba / De-şi sunt dragi soţii ori ba, / Apoi inelul luând, / Cruce mirelui făcând, / Inelele le schimbară / Şi cununile luară / Şi pe cap le aşezară / La mire şi la mireasă / Ce şedeau lâng-acea masă! / Păhar cu pâine şi miere / Le-a dat la toţi în vedere, / Ca să aibă trai dulcuţ / Ca mierea din păhăruţ, / Masa c-au încunjurat / Şi „Isaia” li-a cântat / Şi pe veci mi i-a jurat”.

*

p178

*

Acesta-l cântă miresei, când vine mirele după ea şi, luându-o vorniceii (vătăjeii), de-afară, de la joc, dintre tinere, o bagă după masă, în casa părinţilor ei, şi, înhobotând-o, îi cântă tinerii cu toţii, feciorii şi fetele, ba şi unii însuraţi, care au voce frumoasă: „Mărioră, fătul meu, / Nu-ţi mai pare ţie rău / După portişorul tău: / Portişor de copiliţă / Călcând creşte tămâiţă, / Portişor de fată mare / Unde calci iarba înfloare! / Dar dacă se logodeşte / Unde calci se tupileşte! / Iară dacă se cunună / Unde calcă cade brumă! / Iară după măritat / Când calci iarba s-a uscat! / Când copilu-ţi ţiueşte / Iarba totă putrezeşte, / Unde calci, iarba nu creşte / Şi pământul nu rodeşte!”.

*

p179

*

Acesta-l cântă când ia mirele mireasa de la părinţii ei: „Busuioc verde crengos, / Rămâi, taică, sănătos, / Dacă n-ai fost bucuros / De fiicuţa-ţi ast’ frumoasă / Ce se preumbla prin casă / Să-ţi diregă vin la masă! / Ce-ţi diregea cu dreapta / Şi-nchina la dumneata! / Şi-ti diregea cu stânga / Şi-ţi bucura inima! / Busuioc verde pe masă, / Rămâi, maică, sănătoasă, / Dacă n-ai fost bucuroasă / De fiicuţa-ţi ast’ voioasă / Să ţi-o vezi grijind prin casă, / Aşezând bucate-n masă / Ca o gazdă prea aleasă!”.

*

p180

*

Acesta-l cântă, o bucată pe drum, ducând mireasa la socri, iar o bucată îl cântă în casa socrilor ei: „Foia verde de sulfină, / Plângi, fiică, şi suspină / Că mergi în casă streină / Und’ te-or mustra fără milă / Şi te-or certa fără vină! / Mergi la grinzi neînzestrate / Şi la blide nespălate, / La casă neîmbrăcată, / Ba-ncă şi nemăturată, / Şi-i mânca-n trei zile-o dată, / Neputând de supărată!”.

*

p181

*

Acesta-l cântă după sosirea în casă: „Mărioră, fătul meu, / Desrădică-ţi horbutu / Şi-i vedea pre socru-tu / Că seamănă cu tată-tu! / El, de frumos, e frumos, / Numai nu-i aşa milos / Ca al tău tată duios! / Mărioară, draga mea, / Desrădică-ţi basmaua / Şi-i vede pe soacră-ta / Că seamănă cu maică-ta! / Ea parcă-i şi mai frumoasă, / Numai nu-i aşa miloasă / Ca măicuţa ta de-acasă! / Mărioră, mândra mea, / Desrădică-ţi florile / Şi vezi cumnăţelele / Că-s ca sorioarele, / Ba parcă-s şi mai frumoase, / Numai nu-s aşa miloase, / Nici la scârbă mângâioase / Ca surorile-ţi de-acasă! / Mărioră, scumpa mea, / Ia-n rădică-ţi păunii / Şi ţi-i vede cumnaţii / Că seamănă cu fraţii, / Ba chiar parcă-s mai frumoşi, / Numai nu-s aşa miloşi, / Nici la scârbe mângâioşi / Ca ai tăi fraţi preţioşi, / Că streinii-s tot streini, / Vorba lor e ghimp de spini! / Fii drăguţă, dar cuminte / Şi ascult-a lor cuvinte, / Că te-or iubi ca pre-a lor / Şi te-or cuprinde cu dor! / Fii mândruţă, fii frumoasă, / Bărbatului credincioasă / Şi-n lucruri sârguincioasă / Că-i fi a lor cea aleasă!”[3].

*
p182
*


[1] Tămăiagă, George, Moravuri şi datine poporale…, în „Aurora Română” nr.3/1882, p. 43

[2] Tămăiagă, George, Moravuri şi datine poporale…, în „Aurora Română” nr.3, 1882, p. 44

[3] Tămăiagă, George, Moravuri şi datine poporale…, pp. 53-56


Comments are closed