1876, T. V. Stefanelli: Ceva despre Bucovina II

*

Călătorind împăratul Iosif II, în iunie 1783, prin Bucovina, scrise, prin biletul său de mănă, datat: Cernăuţi, 19 iunie 1783, către prezidentul aulic de război din Viena, următorele: „5-to.. Consiliul Aulic de Război are să trimită, imediat pe un auditor dibaci încoace, care cunoaşte limba ţării, pentru că procesele se înmulţesc foarte”; şi, mai de­parte: „7-mo Oficiul Directorilor de District şi al Ispravnicilor este foarte însemnat şi naţiunea o astfel că are mai multă încredere în preposiţi de altă naţionalitate, decât în ai săi. Prin o alegere bună de subiecte străine, spre ocuparea acestor posturi, se va face mai mult bine, decât dacă s-ar ocupa aceste posturi prin mazili sau alţi băştinaşi de aici, mai cu seamă din Moldova. Poate se vor putea afla câteva sub­iecte bune în Banatul Timişoarei, care cunosc limba valahă, spre a-i întrebuinţa aici cu succes”.

*

Prin acelaşi bilet de mână numi Iosifu II pe boierul român Vasile Balş concepist aulic Ia Consiliul Aulic de Război, motivănd această numire, în biletul sus amintit, astfel: ca să se afle cineva la consiliul aulic de război, care cunoaşte limba ţării de aici.

*

La oficiul fiscal din Galiţia, se instală un adjunct, care cunoştea limba română. Oficiul „Landrecht” din Lemberg funcţiona ca for privile­giat pentru nobilimea Bucovinei şi căpătă mai mulţi amploiaţi, care cunoşteau limba român. În urma unei ordonanţe a Cancelariei de Curte, din 28 octombrie 1786, se traduseră, în limba românească, următoarele legi: procedura civilă, procedura concursuală, patentul taxelor, procedura în cazuri de succesiune (ereditare, moştenire), prima parte a codului civil, urmând, apoi, şi partea a doua, norma de jurisdicţiune, patentul asupra pertractării certelor de iobă­gie pe calea civilă şi judiciară, poruncile pentru pedepsirea supuşilor neascultători, şi norma asupra zăloagelor reale. Aceste legi se tipăriră, în 400 de exemplare, şi se împărţiră în toate părţile Buco­vinei.

*

*

Din toate acestea, se vede că altă limbă, afară de cea românească şi germană, nu se întrebuinţau în nici un oficiu public din toată ţara. Acuma se întrebuinţează exclusiv cea germană, în toate oficiile publice (din pricina Dietei Bucovinei, în care, la constituire, s-a constatat că, dintre toţi deputaţii români, cu excepţia unui… ucrainean din Dărmăneşti, nici unul nu ştia româneşte, ci doar germana; prin uz, limba germană devine, deci, şi limbă oficială internă, în locul celei române – n. n.).

Să venim, acum, la statistica comparativă a locuitorilor din Bucovina.

*

După censul îndrumat de generalul baron Spleny, în anul 1776 se aflară capi de familie: 197 boieri şi mazili, 149 ruptaşi, 415 preoţi, 86 dascăli, 466 că­lugări, 88 călugăriţe, 285 impiegaţi inferiori, 45 negustori, 14.992 ţărani, 58 armeni, 526 jidovi, 294 ţigani.

Prin patentul din 14 martie 1787, boierii cei mai însemnaţi şi mazilii căpătară baronia, ceilalţi căpătară titlul de cavaleri, iar ruptaşilor li se de­rogă titlul de nobili.

*

Precum vedem, numărul boierilor şi mazililor băştinaşi era, pe vremea incorporării Bucovinei cu Austria, foarte însemnat. Toţi aveau cel puţin câte o moşie, partea cea mare, însă, aveau în stăpânirea lor mai multe moşii şi sate şi formau clasa cea mai însemnată şi mai avută în ţară. De naţionalitate români erau în capul tuturor afacerilor relative la starea ţării, la toate împrejurările mai importante erau consultaţi de către „gubernia” împărătească şi sfaturile lor, întotdeauna considerate. Dară cu lipirea Bucovinei de Galiţia, cu încurcarea afacerilor publice şi interne ale ţării, numărul lor se tot împuţină, cea mai mare parte se retrase în Moldova, lăsând îngrijirea moşiilor în mâna vechililor.

*

*

Boierii Armuşoaia, Başotă, Hurmuzachi, Iamandi, Cantacuzino, Conachi, Millo, Murguleţ, Niculcea, Sturza părăsiră, curând, Bucovina şi locuiră în Moldova; numai Hurmuzachi se întoarse, dintre ei, înapoi şi iernase în ţară. Între cei ce nu se mişcară deloc din Bucovina era boierul Cârstea, în Costâna, Balş, în Stupca, şi Logotheti, în Cernăuţi.

*

Ce se atinge de ruptaşi, derogându-li-se titlul de nobili, prin patentul sus amintit, aceştia decăzură tot mai mulţi, cea mai mare parte deveniră simpli lucrători şi posesori de pământ, mulţi se re­traseră în Moldova, iar o mare parte din ei se ru­tenizară. Chiar astăzi sunt o mulţime dintre ei, care poartă nume vechi şi istorice româneşti, dară nu-şi mai cunosc limba, cu toate că, la oarecare ocazii, afirmă cum că sunt români.

*

Lucru însemnat este că, pe vremea incorporării acestei ţări cu imperiul austriac, erau 415 preoţi, pe când astăzi se află, în toată Bucovina, numai 278. Această împrejurare se explică uşor, dacă vom considera, cât de puţine cunoştinţe se cereau, atunci, pentru această stare, pe când, în ziua de astăzi, se cere, de la aspiranţii acestei stări, acelaşi stu­diu preliminar ca pentru toate stările mai înalte, şi teologia formează, acum, o parte integrantă a Uni­versităţii din Cernăuţi. Dar, precum se poate lesne înţelege, conform cu cultura spirituală, era şi starea lor materială foarte deplorabilă, căci populaţia Bucovinei era neînsemnată şi, pe lângă pe lângă aceasta, con­siderând că Bucovina avea, pe acea vreme, 229 de sate, veneau, ca termen mediu, mai ca 2 preoţi pe un sat. Numărul călugărilor, 466, se micşoră cu totul, prin desrădicarea mănăstirilor şi a schiturilor. Astăzi, sunt, în toate cele trei mănăstiri ale Bucovinei, adică în Putna, Dragomirna şi Suceviţa, numai 37 de călugări. Călugăriţe nu există defel.

*

*

Ce se atinge de impiegaţii inferiori, aceştia se împărţeau în glotaşi, logofeţi de isprăvnicie, îmblători, arnăuţi, ceauşi, călăraşi şi vatamani, şi aveau a împlini hotărârile şi orânduirile ispravnicilor şi ale vornicilor.

Am zis cum că generalul Spleny îndrumă numărarea capilor de familii, al cărei rezultat l-am ameitit mai sus.

*

Pe lângă aceasta, însă, mai îndrumă Spleny şi un cens al tuturor locuitorilor din Bucovina. Rezultatul acestui cens a fost 75.000 de locuitori, împărţiţi în 12.500 de familii, ei locuind în trei oraşe, adică Suceava, Cernăuţi şi Siret, şi în 229 de sate. Dintre aceştia, erau, după cum pretinde o tabelă istorică a Camerei de Comerţ din Cernăuţi, editată în anul 1875, 35.000 de români, 12.000 de ru­teni, restul se împărţea între armeni, jidovi şi ţigani. Aceştia din urmă formau un număr mult mai însemnat, decât al armenilor şi jidovilor, la un loc.

*

Dar, din raporturile Iui Spleny şi Enzenberg, către curtea imperială, apoi din descrierile mai multor călători învăţaţi, precum Gohlert şi Gray, se vede cum că acest cens este defectuos, că, adică, numărul românilor e prea mic calculat, iar cel al rutenilor şi al celorlalte naţionali­tăţi prea mare, căci persoanele amintite se exprimă astfel: „den Grundstock der Bevolkerung bilden die moldauischen Walachen, hie und da horet man auch slavisch, armenisch und juldisch sprechen”[1].

*

*

În decursul incorporării Bucovinei cu Austria, adică de la anul 1775, până în zilele de acum, a crescut populaţia Bucovinei, în mod foarte considerabil. Românii, rutenii, germanii, polonii, armenii şi jidovii, toţi s-au înmulţit. Cum s-a înmulţit numărul slavilor, am amintit mai sus. Cel mai mare contingent al acestei naţionalităţi l-a căpătat Bucovina din Galiţia, emigrarea lor, de acolo, încoace, era favorizată de împrejurări. Aici aveau mult ce câştiga, dincolo n-aveau nimic ce pierde. Nu era tot aşa şi cu românii. Din Moldova şi din Transilvania nu se trăgea nimeni încoace (au venit, din Transilvania, în jur de zece mii de emigranţi, 6.500 doar în timpul guvernatorului Enzenberg – n. n.), şi din alte părţi nu aveau de unde veni, deci creşterea populaţiei române a urmat numai pe calea natural productivă.

*

Germanii, atraşi de ridicarea comerţului şi prosperarea meseriilor în Bucovina, formară colonii, după colonii, şi se stabiliră, mai cu seamă, în oraşe; dar afară de aceasta, ocupară şi urziră chiar mai multe sate, unde locuiesc şi până astăzi. Armeni sunt numai puţini. Cei mai mulţi locuiesc în Su­ceava, puţini în Cernăuţi şi pe la ţară. Toţi se disting prin spiritul lor comercial, prin zelul şi energia ce dezvoltă în toate afacerile. Cea mai în­semnata parte a jidovilor a emigrat din Galiţia, numai puţini din Rusia. Polonii au trecut încoace din Galiţia, mai cu seamă pe vremea alipirii Bucovinei cu Galiţia. Numărul lor însă nu este mare. Ungurii secui au emigrat încoace din Transilvania, pe timpul lui losif II.

*

Toate aceste naţionalităţi, precum am zis, s-au înmulţit, până acum, în mod foarte considerabil. După censul din anul 1869, se află în Bucovina 207.000 români, 186,000 ruteni, 3.000 lipoveni, 47.000 germani, 5.000 poloni, 9.500 maghiari (secui), 2.000 armeni, 47.700 jidovi şi 4.800 de ţigani, cehi, mo­ravi, slovaci, francezi, italieni şi turci. Majoritatea relativă, între toate naţionalităţile din Bucovina, o formau, aşadar, în anul 1869, românii, căci numărul lor era cu 21.000 mai mare decât al rutenilor, cu 160.000 mai mare decât al germanilor şi cu 159.000 mai mare decât al jidovilor, şi cu 183,000 mai mare decât al toturor celoralalte fracţiuni de na­ţionalităţi, la un loc.

*

*

Să nu scăpăm, însă, din vedere cum că acest cens este făcut sub conducerea unor amploiaţi străini, neamici românilor; să nu uităm cum că românii au fost, mai totdeauna, în opoziţie cu guvernele felurite; să nu uităm, mai departe, cum că, în interesul naţionalităţilor străine din Bucovina, în interesul amploiaţilor străini şi al guvernelor diferite a fost de a micşora numărul români­lor, în statistica oficială, cât se poate de mult, şi atunci vom înţelege cum că numărul lor trebuie să fie, în realitate, mult mai mare, şi al naţionali­tăţilor celorlalte, mult mai mic, faţă de cum îl arată datele statistice.

Acestea, relativ la datele statistice din anul 1869.

*

Să venim, acum, la unele date statistice din anul 1871, relative la mişcarea populaţiei din Buco­vina, şi să ne ţinem de raporturile Camerei de Comerţ din Cernăuţi, care sunt foarte exacte şi in­structive.

După aceste raporturi şi date statistice, avea Bucovina, în anul 1871, 611.964 locuitori; dintre aceştia, erau 209.416 români, dintre care 641 erau români din alte ţări; fiind, aşadar, numărul românilor din ţară 208.475; numărul rutenilor era 191.195, dintre care 12.461 erau ruteni din alte ţări, străini şi nenaturalizaţi, fiind, aşadar, numărul rutenilor din ţară 178.734; numărul germanilor era 41.065, numărul jidovilor 47.754, al ungurilor 8.586, al lipovenilor 3.043, al slovacilor 1.190 şi al altor naţionalităţi 9.998. Calculând, în procente, erau 42,4 % români, 36,4 % ruteni, 8,2 % germani, 9,2 % jidovi, 1,7 % unguri, 0,6 % lipoveni, 0,2% slo­vaci şi 1,3 % al altor naţionalităţi. Numărul ro­mânilor era, aşadar, în anul 1871, cu 29.741 mai mare decât al rutenilor, cu 167.410 mai mare decât al germanilor, cu 160.721 mai mare decât al jidovilor şi cu 165.658 mai mare decât al tuturor celorlalte naţionalităţi, la un loc.

*

Dacă luăm, deci, datele statistice oficiale de baza unor cercetări comparative, nu putem decât să ne minunăm de îndrăzneala unor indivizi fără căpătâi şi fără simţ pentru adevăr, care au cutezat, în timpul din urmă, a afirma, în unele broşuri, cum că numărul românilor din Bucovina e mai mic decât al rutenilor, încercând a mistifica, prin astfel de absurdităţi, opinia publică. Astfel de maşinaţiuni, clocite în creierii unui individ răuvoitor şi fără simţ de drept şi adevăr, nu merită altceva decât doar desconsiderare şi dispreţ. Cela ce este un laş se făleşte, întotdeauna, cu curajul său; neonestul vorbeşte de onestitate, şi pasărea mălai visează. La aceasta au a se reduce elucubraţiile amintiţilor indivizi, împreună cu po­veştile lor istorice, statistice şi etnografice, cărora li s-ar şede mult mai bine a figura într-o colecţiune de anecdote, decât într-o broşură serioasă.

*

Dar să urmăm, cu schiţa noastră, înainte.

Vorbind despre censuI amintit, din anul 1869, al populaţiunii din Bucovina, Dr. Ficker, şeful de secţiune şi prezident al comisiunii centrale statistice din Viena, zice cum că numărul rutenilor este „etwas zu hoch”, cel al polonilor „gewiss zu hoch”, iar cel al germanilor şi al celorlalte naţionalităţi „zu niedrig”[2].

Iată, dar, opiniunea unui bărbat de ştiinţă, care, pe lângă aceasta, are toate datele statistice sub îngrijirea oficiului său, şi care cunoaşte Bucovina foarte bine, deoarece a trăit în ea un timp îndelungat.

*

*

Cunoştinţele sale despre Bucovina, bazate pe un studiu îndelungat şi ajutate de mijloacele ce-i stau la dispoziţie, ca prezident al comisiunii cen­trale statistice, le-a publicat Dr. Ficker într-o broşură, ce a apărut în timpul din urmă, sub titlul: „Hundert Jahre 1775-1875”. Recomandăm, deci, această broşură celora ce vor să aibă o cunoştinţă despre starea actuală a Bucovinei.

Afară de această broşură, a mai ieşit o „tabella”, editată de Camera de Comerţ şi Industrie din Cer­năuţi, şi intitulată: „Culturzustande im Herzogthume Bucovina”.

*

După această tabelă comparativă, numără Buco­vina, în ziua de astăzi, 543.426 de locuitori, împărţiţi în 120.380 de familii, cu 99.243 de case. După naţionalitate, sunt, în Bucovina, 221.726 de români, 202.700 de ruteni, 43.374 de germani, 51.617 jidovi, 9.238 de unguri, 3.260 de lipoveni, 1.087 slovaci şi 10.307 de locuitori de diferite alte naţionalităţi, precum poloni, armeni, mohamedani, ţigani etc.

În aceste numere sunt, însă, cuprinse şi persoa­nele străine nenaturalizate în Bucovina, „nicht zustandige”, precum zice expresiunea oficială.

*

Numărul acesta îl vom sustrage de la numărul total şi, adică, de la numărul total al românilor vom sustrage vreo 641 de români din alte ţări, iar de la numărul rutenilor vom sustrage cel puţin 12.461 din alte ţări, străini nenaturalizaţi în Bucovina, de la cel al germanilor, 555, de la ce al jidovilor, 2.787, de la cel al ungurilor, 116, de la cel al lipovenilor, 92, de la cel al slovacilor, 0, şi de la cel al tuturor celorlalte naţiona­lităţi, 3.367. Astfel, aflăm, în timpul de astăzi, în Bucovina, 221.085 români, 190.239 de ruteni, 42.813 germani, 48.830 jidovi, 9.122 unguri, 1.087 slovaci şi 6.840 de locuitori de alte naţionalităţi.

Vedem, deci, că şi după această „tabella” statistică, publicată cu ocaziunea jubileului Bucovinei, românii formează majoritatea relativă între naţionalităţile din Bucovina.

*

Cu aceasta, terminăm schiţa noastră despre Bucovina. Scopul nostru a fost de a lămuri, cel puţin încâtva, opiniunea publică despre această ţară din fundul răsăritean al imperiului austriac, şi a le da românilor de aicea câteva date statistice la mână, ca să ştie ce să facă şi cum să se poarte faţă cu invectivele unor persoane de rea credinţă şi neamice poporului românesc. În calendarul anului viitor, vom urma această schiţă, în privinţa tuturor ramurilor de activitate a poporului românesc din Bucovina, din timpul venirii sale sub imperiul austriac.

*

T. V. St.

*

(Transilvania, Anul IX, Nr. 8, 15 aprilie 1876)