1871: Reflexiuni la Raportul Comitetului | Dragusanul.ro

1871: Reflexiuni la Raportul Comitetului

Stefan LUCEAFARUL 1904 Putna XVIII

*

Reflexiuni la raportul Comitetului central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare, publicat în „Albina”, Nr. 44 din 4 iun. a. c.

*

Aflându-se, în citatul raport, multe neexactităţi esenţiale şi apostrofându-se, în mai multe locuri, şi unele persoane, într-un mod nu destul de provocat din partea colegilor mei, în fosta delegaţiune şi a altor membri ai fostului Comitet central, vin a face observaţiile necesare la numitul raport. O cere aceasta imperios adevărul şi importanţa cauzei, precum şi conştiinţa datoriei noastre faţă cu onoratul public, în fine, convingerea că, precum în toate lucrurile, aşa mai cu seamă în cauzele culturii şi ale progresului naţiunii noastre, unica cale ce duce spre bine este lucrarea pe calea dreptului şi a adevărului, nicidecât simpatiile şi antipatiile personale, nici frazele şi arbitrajul mulţimii.

*

Referatul în cestiune a re-tăcut multe din cele întâmplate, pe care le vom re-tace şi noi, până la timpul său, mărginindu-ne, pentru acum, de a reflecta numai la cele relatate şi la care a dat el îndemn, şi în această mărginire vom vorbi, după fapte şi acte.

*

Mai întâi, la chestiunea amânării, din partea Prezidiului. Serbarea era adoptată şi decisă de întreaga tinerime română academică, pe 27 august 1870, era generalizată şi aşteptată de întreaga naţiune. Dovadă, pregătirile ce se făceau, din toate părţile, pentru participare şi contribuirile numeroase. Spre amânarea a unei astfel de festivitate naţională nu era suficientă autoritatea Prezidiului, după modesta noastră părere; căci Prezidiul nici nu avea acest drept, nici măcar din partea Comitetului central, după cum vom arăta mai la vale, ci se cerea, cel puţin, consimţământul majorităţii tinerimii academice şi a locurilor celor mai însemnate reprezentativităţi ale publicului român. Din 21 iunie, până în 4 august 1870, a avut Prezidiul destul timp, spre a căpăta votul în acest înţeles, fie şi pe calea telegrafică, pentru că cauza era atât de înteţitoare. Cum că o serbare, pregătită de 8 luni de zile, nu putea da cauza de a fi privită ca o demonstraţiune intenţioasă, este unu lucru clar.

*

În referatul amintit, se vorbeşte mult despre conflictul dintre Prezidiu şi delegaţiune şi se impută multe acesteia, fără ca să se atingă, cât de puţin, şi punctul de drept al delegaţiunii. Aici este datoria noastră de a clarifica cauza, spre a curma orişice mistificare.

*

Decizia Comitetului central, din 11 iulie 1870, suna:

 

„Prezidiul, cu membrii (comitetului), rămaşi în Viena (peste ferii – vacanţă – n. n.), are dreptul de a lucra, mai departe, în interesul serbării, conform deciziilor Comitetului central, stând în necurmată corespondenţă cu delegaţiunea din Putna, în solidaritate şi responsabilitate reciprocă. Atât Prezidiul, cât şi delegaţiunea sunt responsabili Comitetului central”.

*

Regulamentul, ce-l primi delegaţiunea de la Comitet, pe baza acestei decizii, nu aminteşte nimic despre o subordonare sub Prezidiu, ci de efectuarea independentă a tuturor lucrărilor sale, cu aprobarea Comitetului central, care, cu 10 zile înainte de serbare, avea să se întrunească, in corpore, la Putna. Aşişderea, nu fu aleasă delegaţiunea şi demisă, „deocamdată”, după cum zice raportul, ci până la întrunirea Comitetului în Putna.

*

Într-un raport, dat publicului, într-o cauză atât de grea, ar fi fost cu cale de a se publica, pe lângă punctele cele 7 ale juriului, şi decizia din 11 iulie 1870, precum şi Regulamentul delegaţiunii, şi, adică, regulamentul primit şi dat de Comitet, căci mai există, prin un caz de uitare, şi un proiect de regulament, formulat personal (de subsemnatul), în înţelesul unei decizii de mai înainte a Comitetului, prin care i se da Prezidiului toată autoritatea Comitetului central, şi care decizie fu răsturnată prin cea amintită, din 11 iulie 1870, care proiect, însă, din nefericire, fu întrebuinţat, în urmă, de Prezidiu, în referatul său către tinerime (12 noiembrie 1870), ca act al Comitetului, şi, tot astfel, şi de juriu, cu toate că se recunoscu, apoi, în adunare, de act apocrif.

*

Decizia din 11 iulie 1870 se făcu din necesitatea împrejurărilor, parte fiind duse la capăt de Comitet, toate chestiunile de importanţă ale serbării, parte, fiindcă mulţi din membri au fost declarat că părăsesc Viena, peste ferii, iar unii aveau să purceadă, fără întârziere, ca delegaţiune, la Putna, pentru îngrijirea pregătirilor ultime. Delegaţiunea se alese în persoanele domnilor Nicolae Oncu, Petru Pitey, Emilian Logothety, J. Volineschi şi Gabriel Băleanu, votându-i-se, în şedinţa din 19 iulie 1870 şi solvindu-i-se suma de 100 florini, pentru spezele necesare la îndrumarea şi punerea la cale a acelor prescrise de regulament (clădirea unui portic festiv, amenajarea unei ospătării, îngrijirea de locuinţele necesare pentru oaspeţi şi pentru trăsuri de transport; Putna se află în un săticel, în sânul munţilor,la 4 şi 3/4 mile departe de Rădăuţi şi la 6 mile de la calea ferată).

*

Cei trei delegaţi din urmă plecară, îndată, spre Bucovina; domnul Pitey se îmbolnăvi şi nu luă parte, şi, fiindcă regulamentul ordona a se începe activitatea, cel puţin cu 30 de zile înainte de serbare, se constituiră şi începură lucrările încă înainte de 25 iulie 1870. Misiunea ei era forte grea, fiind lipsă mare de lucrători, comunicaţiunea fiind întreruptă prin ploi şi inundări; pe de altă parte, se făceau, pretutindeni, pregătiri intense spre participarea la serbare, mai ales în Bucovina şi Moldova, până şi poporul de rând, încât se aştepta „un număr de oaspeţi de aproape 10.000. Dar, prin lucrare neobosită şi perseverentă, împărţindu-şi sarcina, efectuară membrii delegaţiunii, în scurt timp, cele mai frumoase rezultate (după contract, se clădea porticul pentru 1.500 persoane, în o lungime de 30 metri şi o lăţime de 15 metri, cu preţul de 750 florini, întreprinzătorului, şi 100 florini, arhitectului, materialul întreg având a trece, după serbare, în posesiunea Comitetului, şi se oferiră, deja, atunci, 350 florini).

*

Din cauza întreruperii totale a comunicaţiunii, s-a putut aviza Prezidiul, despre starea lucrărilor, abia în 1 august, telegrafic, şi în 3 august 1870, prin epistolă.

Dar, în sânul Prezidiului, se discutase cauza amenajării, încă în 21 iulie 1870, după cum arată actele, şi se decise de a se suspenda, deocamdată, lucrările. Această hotărâre prezidială, reînnoită în 28 iulie 1870, se comunică delegaţiunii abia în 29 iulie (sosi, în Putna, în 3 august 1870), cerându-se, totodată, şi votul în privinţa amenajării definitive a serbării. Atât telegrafic, cât şi prin scrisoare, îşi dăduse delegaţiunea votul ei negativ, din motivele arătate mai sus şi, mai cu seamă, prevăzând că, prin amânare, se va descuraja publicul şi se va discredita cauza, nu numai în ochii naţiunii, dar mai cu seamă înaintea străinilor; căci aceştia încercaseră toate mijloacele de a paraliza serbarea.

*

Fără ca să aştepte votul motivat al delegaţiunii, decise Prezidiul (cu 7 voturi prezente, din 15 ale comitetului) amânarea definitivă a serbării, în 4 august 1870, comunicând delegaţiunii decizia, în formă de ordonanţă a „Comitetului central”, în 5 august 1870, în o telegramă, ce sosi la Rădăuţi în 9 august 1870. Fiind timpul înaintat şi neaflând delegaţiunea cu cale de a mai face zgomot, protestă în contra acelei decizii ilegale şi, punând la cale trebile începute sub împrejurările cele mai fatale, sistă lucrările sale definitiv, cerând, de la Prezidiu, solvirea spezelor făcute în cauza serbării, în contul responsabilităţii ce o va da, la timpul său, Comitetului central, conform deciziei din 11 iulie 1870. Însă, după mai multe note, schimbate cu Prezidiul, care, în toate, purta numele oficial de Comitetul central, rămase treaba „in suspenso”, declarâd Prezidiul ca delegaţiunea să-şi caute dreptul la adunarea generala a tinerimii vieneze (vezi actele).

*

Pe la începutul lui octombrie 1870, delegaţiunea, sosind în Viena, rugă Prezidiul să convoace o şedinţă a Comitetului central, spre a-şi da, în fine, seama şi a se rezolva cauza foarte urgent, cu întreprinzătorul porticului. Încă la finea lui octombrie, cum arată actele, fu convocat Comitetul în şedinţă, la care luară parte 11 inşi. Dând delegaţiunea referatul său, specificat în toate mărunţişurile, se decise, cu majoritate de 5 (membrii activi ai delegaţiunii nu votară), la propunerea domnului Aurel Mureşanu, ca numai atunci să se deconteze spesele delegaţiunii, dacă aceasta va recunoaşte oficial Prezidiul din ferii (vacanţă – n. n.), cu deciziile lui de „Comitet central”. În urmarea acestei proceduri, iar nu cum zice raportul din chestiune şi-au dat demisia din Comitet domnii Logotheti, Volcinschi, Băleanu, Aronovici, Pitey şi Cozub, rugâd Prezidiul de a convoca, cât de curând, adunarea tinerimii, unde îşi vor justifica păsul lor.

*

În 12 noiembrie 1870 (nu în 12 septembrie), fu convocată, în fine, adunarea generală, care a ales un juriu de 5 inşi, spre cercetarea activităţii Comitetului şi, mai ales, a conflictului din chestiune. Câteva zile în urmă, se descoperi şi defraudarea faimoasă a fondului.

Juriul referă, în scurt timp, adunării generale, prin domnul Ioan Slavici, propunând cele 7 puncte, după cum se află ele publicate de Comitetul actual, în nr. 44 al „Albinei”. Spre clarificarea lor, precum şi în privinţa judecaţii juriului, sunt de observat următoarele:

*

1. Juriul a cercetat afacerea fără de a audia şi delegaţiunea, pentru informaţiile necesare.

2. Nu s-a bazat pe acte, în înţelesul dreptului şi al dreptăţii; dovadă, referatul însuşi.

3. Domnii Băleanu şi Logotheti au renunţat la re-bonificarea speselor făcute, nevoiţi fiind, moralmente, prin expresiunile referinţei de „spese improvizate” etc. şi cum că renunţătorii nu au putut sili adunarea, după minte şi raţiune, de a primi renunţarea sau nu.

4. Cum că, în cursul dezbaterilor despre referatul juriului, nu s-a dat delegaţiunii nici libertatea, nici putinţa de a-şi revendica dreptul, dictându-se chiar referinţele ei, ceea ce are să spună şi să se dea la protocol (vezi protocoalele).

5. Cum că domnul Pitey, cum a declarat însuşi, în înţelesul deciziei des amintite, din 12 mai 1870, afară de purtarea registrului şi de îngrijirea speselor de corespondenţă curentă, n-a avut parte la manipularea cu banii fondului, ba nici măcar controla, şi cum că, pe la finea lui iulie 1870, s-a încredinţat şi acest oficiu al casierului în mâna Prezidiului.

7. Cum că atât adunarea tinerimii, ce a distribuit în cauza defraudării, cât şi cele următoare, ce au decis în cauza conflictului amintit, nu au fost competente, după regulamentul ce l-a dat tinerimea însăşi (din mai bine de 100 tineri, ce se aflau în Viena, n-au luat parte la ele decât 27-34); dovadă, anularea, cu acest argument, prin domnul Nicolae Teclu, a deciziei unei adunări, care a fost decis a se re-bonifica delegatului, domnul Volcinschi, suma de 19 florini şi 77 cruceri, şi în urma cărei întâmplări se anulară deciziile tuturor adunărilor, de aproape trei luni, reabilitându-se, apoi, simplu, într-o adunare competentă (vezi actele.)

*

Cât pentru spesele făcute de delegaţiune, apoi ea n-a spesat nimic „bona fide”, ci pe baza regulamentului; membrii şi-au priceput misiunea nu în inactivitate, ci în lucrare; ei au lucrat în ochii publicului, care ştie, spesele specificate şi pretinse sunt numai o parte din spesele avute în realitate, fiindcă au avut, înaintea ochilor, pururea modul adunării şi scopul fondului serbării, care spese nici n-au ajuns suma de 100 florini, votaţi de Comitet, în şedinţa din 16 iulie 1870 (după renunţare, au venit, din acea sută de florini: 50 florini pentru portic, 10 florini tehnicul, 9 florini şi 95 cruceri corespondenţă, şi restul, pentru nenumăratele călătorii şi îngrijiri în cauza serbării).

*

Cât pentru nuanţa domnului Slavici, din raportul Comitetului actual, privitoare la desdăunarea întreprinzătorului porticului, îmi pare rău că domnia sa a priceput cauza astfel. Contractul este pentru noi foarte favorabil; întreprinzătorul a garantat pentru clădirea solidă cu toată averea sa; a început lucrul, a scos material, a plătit mulţime de lucrători, cu o arvună numai de 50 florini. Amânându-se serbarea, bietul teslar s-a declarat gata de a clădi, în acest an, 1871, acelaşi portic, cu aceleaşi condiţiuni, cerând numai, după o preţuire de experţi a materialului prelucrat şi a lucrului, suma de 193 florini şi 59 cruceri, plus 50 florini, primiţi arvună, şi care, apoi, să se sustragă de la preţul clădirii, de 750 florini sau, nevrând Comitetul a reînnoi contractul, a-i remunera spesele, rămânând materialul în posesiunea Comitetului. Dacă se mulţumeşte, acum, cu 70 florini, desdăunare, în genere, se înţelege că materialul i-ar rămâne lui, atunci nu este vina delegaţiunii.

*

Vin, în fine, la chestiunea fatală a banilor din pricină. Este adevărat cum că, în 12 mai 1870, a decis Comitetul ca banii, cum vor incurge în scopul serbării, să se depună, de Preşedinte, pe numele său, în casa de păstrare (bancă – n. n.), iar cărticica (chitanţa – n. n.) să o încredinţeze unui comerciant român, ca să o ţină în casa de fier. Însă Comitetul actual face rău, când scuză manipularea rea a banilor, cu o dorinţă, exprimată în 5 mai 1870, deci înainte de 12 mai, în Comitet, şi cu împrejurarea că în casa de păstrare trebuie anunţate sumele mai mari, cu 2-3 luni înainte de ridicare. Dorinţa amintită a fost numai o dorinţă exprimată în Comitet, nu concluzie sau rezoluţie, după cum au fost esprimate în Comitet multe alte dorinţe, ca pretutindeni în corpuri parlamentare; iar cât pentru pre-anunţare, la casa de păstrare, de aici spun chiar statutele acestui institut: „îndată, până la 100 florini; de la 100-500 florini, cu 8 zile; de Ia 500-1.000, cu 14 zile; de la 1.000-2.000, cu o lună; de la 2.000, în sus, cu 3 luni.

*

Dacă domnul preşedinte a încredinţat banii domnului neguţător Jean Mureşanu, deşi nu avea, de la Comitet, nici o autorizare formală, atunci este aceasta un negoţ între domnul preşedinte şi domnul Mureşanu, care nu priveşte Comitetul în nimica. Cât despre obligaţiunile, sub firma „Perlea et Mureşanu”, ce zice Comitetul actual, în raportul său, către public, că le are, apoi nu au ştiut despre aceasta nimica nici Comitetul trecut şi nici una din adunările tinerimii, ţinute în această cauză. La o interpelare, făcută în prima adunare, în această cauză, despre garanţia cu care s-a încredinţat cărticica domnului neguţător J. Mureşanu, ştim că a răspuns preşedintele numai „că garanţia este numai epistola adresată lui, înainte de dispariţia din Viena a numitului domn”.

*

Viena, în 12 iunie 1871.

*

În numele delegaţiunii şi a mai multor membri ai fostului Comitet central :

*

Gabriel Băleanu,

student filozofie

 *

(Albina, Anul VI, nr. 50, vineri 18/30 iunie 1871)


Comments are closed