1867: Descriptio Basarabia, de Rudolf Kuleman (V)

*

În Basarabia, relaţiile faţă cu poporul muncitor se bazează pe arendarea pământurilor la ţărani, pentru lucru. Ţăranii nu sunt legaţi de pământ, ci se pot muta unde voiesc, numai se presupune că, mai întâi, plătesc datoriile ce le-au făcut pe pământul ce voiesc a-l părăsi. De cumva proprietarul este avut, înlătură cu plăcere pe ţăranii leneşi din patrie şi îi înlocuieşte cu nemţi, pe care, după cum am zis, îi aduce din Galiţia. Am văzut un proprietar mare întemeind un sat; a adus cam 400 nemţi: bărbaţi, femei, băieţi, pe care, cam deodată, i-a băgat pe toţi într-o şură mare. O comunitate întreagă fugise de la el. Eu îl întrebai: „Eşti dumneata silit ca să primeşti, iar, pe acei ţărani, dacă vor voi?”. „Ba nu”, răspunse dânsul, „îmi pare bine că am scăpat de ei”. în locul lor ar avea să vină nemţii din Galiţia, oameni săraci, care desigur că aveau o poziţie mai rea decât a ţăranilor fugiţi, şi voiesc să folosească ocazia cea mai proaspătă pentru a-şi îmbunătăţi în câtva poziţia. Cercetai şura cea mare, vântul trecea repede pintrânsa. Mai mulţi erau cuprinşi de tuse, zăceau jos, pe culcuşuri. Pe o vatră, afară, se pregătea mâncare pentru toţi. Întrebai nişte femei, ce ţineau oalele înaintea lor: „Cum vă place?”. Ele priveau în oale şi strângeau din umeri.

*

Ţăranii se împart în ţărani cu boi şi cai (jageli) şi în ţărani fără boi şi cai (speschi). Un ţăran fără boi şi cai primeşte 3 fălci de pământ; pe o pereche de cai sau boi, vin 4 fălci, pe două perechi de cai sau boi, 8 fălci, pe 4 perechi, 10 fălci. Acesta este maximul ce primeşte un ţăran. Pământul ce i se predă să-i fie bun, constă din pământ pentru semănătura, din livadă, grădină, şi se cere să fie în apropierea locuinţei sale şi nu mai îndepărtat decât 10 verste de ea. Mărimea locului, în jurul casei, este proporţională numărului mai mare sau mai mic al cailor ori boilor. A treia parte din pământ se seamănă cu cucuruz sau cartofi (picioici), locurile pentru adăparea vitelor să le susţină în ordine bun, să le prevadă cu îngrădituri şi, la caz de lipseşte materialul, proprietarul are să-l procure gratis. Ca contraserviciu pentru pământul ce se dă ţăranului, are acesta să lucreze 12 zile, într-un an, pentru proprietar, şi anume cu o pereche de cai sau boi trebuie să are, grape şi semene, într-o zi de lucru hotărâtă, 9 praşile de pământ tare sau 14 de pământ moale (o praşilă este cam de 9 stânjeni pătraţi austrieci). La pământ tare are să înjuge 4 şi la pământ moale, numai 2 boi. Plugul (aratrul) şi grapa au să fie ale ţăranului, sămânţa o primeşte de la proprietar.

*

*

Fiecare ţăran, care are trăgători, trebuie, într-un an, să facă două cărături de lemne pentru proprietar, fie în orişicare parte, însă nu peste 20 verste, şi, o dată în an, are să facă o cărătură la o îndepărtare de 80 verste, socotind 30 puduri (un pud este măsură rusească, cântăreşte 40 pfunzi austrieci) ca povară pe doi boi. Această cărătură, însă, are să se întâmple numai în timpul când ţăranul nu este ocupat cu economia sa şi are nutreţ pentru vite. Ce se ţine de puterea lucrătoare, observ că un ţăran din Basarabia scutură (bate, treieră) 60 snopi, la o zi, iară un colonist neamţ, de lângă graniţa de vamă, 150. Acestea şi alte asemenea instituţiuni sunt foarte bune pe scris, se ştie însă cât de uşor se poate învăţa scrierea şi literele în Rusia. De cumva ţăranul vrea să se vaiete la judecătoria comunităţii sau la alta mai înaltă, aceasta este, de multe ori, şi la 50 verste îndepărtată de locuinţa lui. Dar chiar dacă se duce acolo, ce află? Află partizani şi consângeni de-ai aceluia cu care se ceartă. Vrea să meargă mai departe, tot mai departe, până, la împăratul? Dumnezeu şi Ţarul sunt tare departe! La acest Ţar, ce locuieşte foarte departe, la marginea hiperboreilor, ajunge ţăranul abia după ce trece prin 10 cenzurări: 1) judecătoria districtuală, 2) cea provincială, 3) comisiunea senatului, 4) senatul complet, 5) ministrul de justiţie, 6) iarăşi senatul, 7) comisiunea pentru petiţiuni, 8) comisiunea senatorilor imperiali, 9) senatul imperial, 10) Împăratul.

*

Ţăranul nici că cugeta la aşa-ceva, căci, dacă ar face-o, ar ameţi. Nu, scutul lui cel mai bun este bunătatea, înţelepciunea „ţarului” lui celui mai de aproape, adică a proprietarului, pe a cărui pământ se află. Dară proprietarii sunt cum ar trebui ei se fie? După decăderea Basarabiei la Rusia, în locul boierilor, care s-au reîntors în Moldova, se îndesară cu sutele din cei ce voiau a fi fericiţi, având scop să-şi facă prada. Daca un sat întreg a fugit, de la cutare proprietar, acesta, dacă e avut, strigă după el: „Bine că am scăpat de ei!”. Iaca aşa, de ce ţăranul nu are voie să prevadă trebi solide şi frumoase pe un astfel de pământ. Aşa, casele sau colibele lor rămân fără acoperământ şi fără preţ. Fireşte că nu pretutindeni. Eu am văzut câteva sate, în care casele, dacă priveam din ceva depărtare, nu se prea observau dintre mulţimea pomilor ce le înconjurau. De la aceşti pomi numaidecât se poate face concluzie la proprietarul însuşi, care stătea la moşia sa cu statornicie, şi ţăranii se aşezaseră pe dânsa pentru mai mult timp, în interesul lor propriu şi în al proprietarului. Din contra, unde nu se văd pomi, pe lângă case, şi aceasta este cam peste tot locul, acolo pe loc se poate presupune nestatornicia sau din partea arendatorilor sau din a proprietarului, care reţinerea sa pe moşie a folosit-o numai pentru ca să prade ţara şi munca ţăranilor. Eu cunosc o moşie mare, pe care proprietarul nu o călcase cu piciorul în viaţa sa, nici nu a văzut-o; la aceasta, însă, în răstimp de 9 ani, s-au schimbat 7 arendatori! Cum poate ţăranul să zidească durabil, dacă nu vede nimic durabil?

*

*

Ţara nu este legată de cutări clase de nobilime, precum este, de exemplu, în provinciile ruseşti de la Marea Nordului. Fiecine, care are parale, poate să-şi agonisească pământ, numai jidovul nu. Durere că s-a înrădăcinat în ţărani lenea, trândăvia, nepăsarea, căci, altcum, fiind pământul peste tot roditor, ieftin şi, faţă de alte ţări, având ţăranul puţine dări, către care, la un an, se mai adaugă puţine ruble dare de cap, totuşi ar putea deveni la ceva. Cele 10 fălci, ce le primeşte un ţăran ca maxim, şi contraserviciul lui pentru ele să le punem în asemănare cu veniturile şi datorinţele unui ţăran din Bohemia, care are 33 jugăre (lanţuri) de pământ. Din venit curat de 400 florini, se plătea, la 1847, dare 26 florini şi 37 cruceri, aruncul şi relutul pentru robotă 15 florini şi 17 cruceri, la 1860, dare 98 florini şi 1 crucer, aruncul 25 florini şi 9 cruceri. Deci, venit 276 florini şi 90 cruceri. De regulă, ţăranul are încă Y datorii, deci rămâne cu 10 florini (Albina, II, nr. 62-169, Viena, duminică 4/16 iunie 1867).