1867: Descriptio Basarabia, de Rudolf Kuleman (III) | Dragusanul.ro

1867: Descriptio Basarabia, de Rudolf Kuleman (III)

 Sat romanesc din Basarabia Sub jug strain DIGHIS GHE

*

Prospectul țării. Gunoiul. Glodul (tina) nemăsurat în timpul ploios. Prutul. Pulberile. Influiența bulberelui asupra sănătății. Cojoacele.

*

Din lipsă de păduri și a umezelei recerute, țara, peste tot, deși are pepeni, harbuji, aluni, cucuruz ș. a., totuşi are un prospect lin și simplu. Totul este albastru, uscăcios! Pământul răsturnat de fierul plugului nu este albastru, el este negru ca cărbunele, nu este amestecat cu țărână și pietricele, este ca și cel din Moldova, România și din unele districte rusești; dară, pintre locurile nesemănate, pe scoarța pământului cea aspră, ca și bătută cu maiul, cu iarba mică, înnegrită de soare, uscată de vânt, se ascund semănăturile astfel încât se pare că veni oase – unu câmp semănat – în mijlocul pustiei. Casele țăranilor, chiar și un sat întreg, sunt asemeni albastre; un gard albastru de nuiele sau trupine tinere, uscăcioase, peste el un fel de acoperământ de paie sau tulei de cucuruz! Casa, în curtea din îngrăditură, nu este zidită din piatră sau din lemn cioplit; gardul casei este mânjit cu tină din pământ negru, udat cu apă și frământat cu picioarele. Ar fi acesta un prospect înspăimântător, o spaimă adevărată, dacă ar rămâne așa. Dară și arta se cheamă întru ajutor. Fiecare țăran își decorează cel puțin locuința de căpetenie cu înpistricări de var și, ici-colea, cu var galben, verde, vânăt etc.

*

Căsuța mică, alba, ce se pierde în miriște cu acoperământu-i albastru, sbârlit, ce stă pe ea ca o cușmă de noapte, se zărește, totuşi, și mai vârtos, când stă costiș cu miriștea și gardul bate ceva la ochi, chiar și din depărtare, dară abia ca albeața din ochiul harapului. Toată țara are culoare albă-neagră. Chiar și cetăţile mai populate sunt învelite în uscăciune. Miriștea ajunge până aproape tare de cetate, până și în mijlocul ei, ba chiar și în jurul unor case, care lucesc în această mare uscată ca o amarcă (un semn pentru navigatori) pe Ocean. Nu sunt grădini publice, nu locuri pentru ele, nu sunt flori deschise, foarte puțină verdeață, dară este destulă vopsea albă, pământ albastru și multă necurățenie. Gunoiul, inima economiei, precum l-a numit un scriitor din apropierea râului Rin, el nu ajută să încolțească și să se întărească rădăcinile cucuruzului, grâului sau a secării, ci țăranul de aici îl aruncă mai vârtos pe țărmurii înalți ai râului Nistru, îngrămădit fiind cât o casă, putrezind, aburind etc. Chiar, după cum mi s-a spus, o fântână adâncă, ce nu mai era de trebuință, s-a umplut și astupat cu gunoi până la marginea ei. De ar avea un econom din Germania o grămadă de gunoi, dară de aici nu-l poate folosi. Și chiar dacă l-ar putea folosi, costă prea multă osteneal tranportarea lui. Aici se cer numai prose ordinare, naturale, a le cultiva și înnobila nu se cere aici. Deci îl îngrămădesc pe locuri deșerte sau, amestecându-l cu puţine paie și spini, îl pun pe căile rele, în chip de pardoseală. Pentru ce l-ar aduce pe locuri? Locurile rodesc de la sine, singure, apoi iarăși le pot lăsa în pace, câțiva ani, apucându-se să semene pe alt loc și lăsând pe acela, în numele Domnului, să rămână ca miriște. Dar, cu toate acestea, toamnele sunt, aici, frumoase. Clima este foarte neschimbătoare. Toate sunt deschise, surâzând, pe sus. Nori ușori zboară pe cer și aerul auros se întinde peste ei. Dacă nu plouă un timp mai lung, fructele sunt răcorite și adăpate din pământ, căci iarna le dă neaua, iar primăvara umezeală destulă.

*

Copii din Basarabia Sub jug strain DIGHIS GHE

*

În 23 noiembrie, călătoream pe uscat, până la cetatea Novo-Selița (la granița Bucovinei). Încă tot mai era toamnă. Trăsura zbura peste pământulu uscat, iar soarele ardea așa de fierbinte, încât eram silit să dezbrac veșmântul de deasupra. Dară, pe loc, în ziua următoare se schimbară toate. Îmblând eu, de dimineață, pe țărmurii Prutului, încă tot mai vedeam soarele lucitor, deși o mulţime de nori, de ceea parte a râului Moldova și dindărătul meu, pe orizontul Basarabiei, se urca spre cer; bătea un vânt rece pe țărmurii Prutului, înghețase apa peste noapte, râul însuși, cu undele-i cam verzi-albastre, ce curg foarte repede, desigur că încă lung timp se va opune legăturilor cu care iarna vrea să-l înfașe.

*

O santinelă rusească, ce era pusă la graniță pentru ca să grijească de contrabandă (să nu treacă mărfuri pe furiș), proptise arma de pereții casei și cu mâinile se lovea pe subsuori, ca să se înfierbânte. În 26 noiembrie, ninse, cea dintâi nea ce am văzut-o în Basarabia, după aceea urmă o zi ploioasă, pe urmă au nins câteva zile, una după alta, și apoi iar urmă frig de 16°, care iarăși scăzu până la 1°, și până la 4 decembrie, tot urca și scădea între 0 și 16° frig. Ce schimbare, în decurs de 8 zile! Ce tină nemăsurată, în timpul când frigul, ploaia și neaua se certau pentru domnire! Jidovii și țăranii, în călțunii lor puternici, umblau în mâini și în picioare, până ajungeau la casa de vamă, care, așezată fiind la marginea satului, pe un fel de pământ nisipos, domnește peste cea dintâi și cea mai de-aproape graniță austriacă. Diregătorii, care sunt singurii onoraționari ai cetăţii, se servesc de cipici înalţi, care ajung până la al treia parte din membrul piciorului. Casele sunt departe una de alta, ca la țară, tina cea mare, de priprejurul lor, le dă formă de insule. De cumva voim a merge într-o societate, fie chiar numai 20 pași, din odaie, afară, trebuie trăsură pentru boieri și femei. Despre comodități nu încape vorbă, afară dacă cineva are mai multe odăi, puse una după alta, de-a lungul, sau că are, înaintea casei, o streaşină mare, unde, făcând câte 5 pași, cruciș și curmeziș, poate inpira puțintelul aer curat.

*

Cioban roman din Basarabia Sub jug strain DIGHIS GHE

*

E de minune că nimănui nu i-a venit în minte să facă dispoziții contra acestui glod, ce domnește în toate cetăţile și satele Basarabiei și este atât de urâcios. Înainte de toate, s-ar cere pietrificări; firește că, precum se vede, nu se prea află în Basarabia. Între altele, însă, am văzut eu o mulţime într-o pădure și în apropierea râului Nistru, chiar stânci de până la 50 pași de înalte, ceea ce desigur că s-ar afla și în alte locuri, dară căile și trăsurile sunt foarte rele și simțul pentru folosință al poporațiunii prea mic. Aici, însă, la Novo-Selița, la țărmurii Prutului, era medicina prea de aproape: o mulţime de pietriș, prea apt pentru a ajutora răul, cel puțin pe calea mare, până la domoșna (casa de vamă). Numai o îndemnare, ba chiar numai o ordinațiune făcându-se, totodată și promisiuni de remunerare, din partea unui proprietar mare, ce posedă Novo-Selița și ținutul întreg, ar fi de ajuns ca să facă toată jidovimea (ea este în majoritate însemnată) și pe celălalt popor, să aducă, în decurs de o săptămână numai, pe fiecare zi, măcar cu poala, niște pietre pe cale, aceasta încă ar fi fost de mare folos. Sau chiar să fi întins din scândurile ce stau la dosul caselor, de care se află destule pe țărmurii Prutului! Dară nimănui nu-i vine aceasta în minte, ci toți se afundă în adâncimea glodului, pășesc de pe un cucui de glod pe altul, pe care frigul le înțepenește în formă de movile.

*

Prutul, așa observai, înturnându-ne de la primblare, excelează și aici prin multe învârtituri. Navigând pe el, se întâmplă adeseori că plutim pe el și, totuşi, pe lângă el, îndărăt, și, prin aceasta, se cauzează întârziere. Țărmurii fără pietre se pare că nu se opun undelor repezi și săpătoare, se pare că râul are libertate a-și face cale pe unde voiește. Chiar dacă privim la mapă (hartă – n. n.), nu rămâne neobservat cum că Prutul este un râu frumos, avut în sucituri, însă nepractic, fiindcă el cauzează prea multă pierdere de timp, deși acesta, aici, în țară și în Orientul întreg, nu este prea considerat. Cultura, însă, când va ajunge pe aici, nu va întrelăsa regularea Prutului, până la izvor. Nistrul încă este avut în sucituri ce răpesc timp, aceasta încă și are cauza sa în aceea că țărmurii nu sunt întăriți. Năzuința Prutului este așa de tare, spre partea Rusiei, încât Moldova, cu ajutorul lui, face cuceriri, pentru că râul aduce la țărmurile de la dreapta ceea ce ia din cel de la stânga. Am văzut bucăți de pământ, la țărm, pe care râul și le-a curățit așa de frumos, încât, din depărtare, par a fi table de pietre. Cu această ocaziune, ne putem face ideie despre regiunea de preste tot și, fără îndoială, foarte roditoare a acestui pământ, căci gropile ce le sapă ostaşii, pe lângă casele de strajă, pentru ca să-și conserve cerealele lor în ele, până întru adâncă adâncime a lor arată un fel de pământ negru și bun.

*

Gospodarie romaneasca din Basarabia Sub jug strain DIGHIS GHE

*

Iarna nu începe la 25 noiembrie. De multe ori, începe și la începutul lui octombrie și durează până în aprilie. Spre finea lui aprilie, eu sengur am văzut grămezi de nea, într-o vale adâncă și care era înconjurată cu arbori. Vara, punând termometrul la soare, se urcă căldura până la 40° R și iarna scade iar, până la 25 și 30° frig. Schimbarea temperaturii, între aceste margini de frig și căldură, este destul de mare, vara și iarna. Un vânt de către miazănoapte, cu ploaie, face, în mijlocul verii, de se schimbă clima cu 20° într-o zi. În contra, a avea, iarna, zile calde nu este raritate. Apoi se mai dau furtuni cu tunete și trăsnete. De cumva, în decursul verii, plouă foarte des, totuşi se dau și cazuri că toate se usucă de căldură fierbinte. Singur am observat că, în decurs de zece săptămâni, reținându-mă în Iași, n-a căzut nici un strop de ploaie. Înaintea hotelului meu era o grădinuță (verandă), înconjurată cu plante dese, razele soarelui o prefăcură în schelet, veșmântul verandei era înnegrit și pălit, pe pământ. După cum am auzit, această căldură a domnit și în toată Basarabia.

*

De cumva căldura de peste vară și iarnă, de aici, o punem în proporțiune cu cea din Germania, aici desigur că rezultatul ar da suma mai mare, și adunarea mai mare a căldurii, din lunile de vară, cauzează aici de se coc bine pepenii și harbuji, în timp ce la noi, împărţirea mai mare a căldurii și a frigului nu se întâmplă. Cu toate acestea, eu m-am reținut, în Basarabia, o iarnă și o vară, și pot zice că, în acel timp, sănătatea-mi corporală a fost mai bună decât în Germania. Nicicând nu m-a cuprins răceală mare, tuse sau reumatism. Poate fi cauza aerul uscat, miriștea uscată, cu iarba scurtă, fără pulbere. Dar, după cum am spus-o mai sus, în timp uscăcios, avem pulbere destulă pe căile principale și pe cele laterale, totuşi însă, în proporție cu țările de la apus, nu pot zice că aici e mai mult, căci, în cea mai mare parte, umblam sau mergeam cu trăsurile pe cale nebătută.

*

Iorga Calea mosului in Bugeag

*

Să ne închipuim o mulţime de căi, în jurul orașelor, care căi sunt bătute de picioare și de trăsuri; de pe acele căi, când bate vânt cât de mic, se înalță o mulţime de pulbere, ce se așează pe piept și plămâni. Această pulbere nu este cauza neînsemnată că, în ținuturile de aici, se dau atâtea boli de amețeală, pentru a căror cură, apoi, medicii recomandă călătorii pe apă. Prin aceasta, omul câştigă cel puțin atâta că trăiește pe apă, deși nu în apă ca peștele, a cărui sănătate a devenit proverbială, pentru că el se bucură de clima mai permanentă și nu are să sufere din cauza pulberei, care peștelui nu i-ar ataca plămâni, dară nesmintit alte organe, care suplinesc plămânii lui. Când se ogoresc pământurile, cercul aspirării se corupe, cel puțin pentru câtva timp, și răcirile, bolile de plămâni, frigurile ș. a. se ivesc mai des. Un econom neamț, care ogorea pământul de dinnaintea casei sale, fiind sârguincios, era neîntrerupt pe pământ proaspăt, căpătă, curând și pentru prima dată, friguri grele și durabile. Între altele, cojocul, de care țăranul se servește iarna și cam până și în adâncul verii, scutește mult de influiența timpului schimbători. Buna facere a acestui veșmânt, pe care nemţii din Germania încă ar trebui să-l poarte mai des de cum se întâmplă, se poate aici cunoaște. Corpul se află, întrânsul, ca într-o odaie bine închisă, cu temperatura permanentă. El este foarte favorabil pentru stomac și spinare, pieptul poate suferi mai mult.

*

Țăranul ce poartă cojoc are, totdeauna, pieptul și gâtul în liber, pe când stomacul este scutit de cureaua lată. În cap are o cușmă înaltă de piele, fără răsfrântură, așadar fără să se poată trage pe urechi, pe care o poartă iarna și mai toată vara; diminețile și serile sunt destul de răcoroase. Călțunii cu turetci late, în care țăranul își vâră nădragii, precum se face în Rusia întreagă, sunt foarte practici; pe acest pământ ce, după puțină ploaie se preface în tină, și pe căile ce, pentru lipsa de pietre, nu sunt scutite de tină, sunt papucii și călțunii de paradă încă pentru câtva timp nerecomandabil. Dintre cojoace, sunt de preferat cele destinate pentru țărani, din piele de oaie, iar nu cele îmbrăcate în pănuri.

*

Iorga Roman basarabean

*

Pretutindenea, în târgurile orașelor și cetăților, se adună jidovii, cu cojoace, și le vând țăranilor și țărăncilor: cojoacele femeilor nu se deosebesc nicicât de cele ale bărbaților, în timp de iarnă ambele genuri sunt asemenea, deoarece femeile țăranilor încă îmbracă călțuni înalte la turetci. Femeile ce se țin cam pe sus se îmbracă în cojoc din piele de vulpe. Pieile de miei tineri sau stârpiți, negre și albastre, se consideră marfă fină și, într-adevăr, sunt mai prețuite decât cele de vulpe, din cauză că acestea din urmă își pierd părul foarte lesne. Fiindcă în Basarabia se află și lupi mulţi, se dau multe cojoace din piele de lup (volki), care sunt prețuite mai vârtos pentru că nu primesc în sine gavet (necurățenie), de care aici este destul. Cea mai mare parte dintre pieile mai prețioase, precum cele de câini din Siberia, de vulpi de pe pustiile chirghize (Karanjanski), de ursi albi și negri, de țoareci bisamiani de pe Volga (Wüchucholi), de ermelin (gornostai) ș. a. se importă, în țară, din Rusia, peste Petrupole, Riga și Moscova, ori din Germania, mai vârtos din Lipsca. Cu tote acestea, în cetăți mai însemnate, peste vară, se cumpără aici cu mult mai ieftin decât în Germania, fiindcă stările mai înalte, având mare poftă de călătorii, de a cerceta băile din străinătate și de a vedea cetăţile mai renumite, și existând aici, ca și în toate ținuturile de la răsărit, lipsă de bani sunători, boierul își vinde și cojocul, ce momentan nu îi face trebuință, îl dă orișicui, însă în cea mai mare parte jidovilor, pentru preț de bagatelă; de la aceștia, apoi, se pot iarăși cumpăra, cu un preț, deși înălțat, totuşi mic (Albina, II, nr. 55-162, Viena, 17/29 mai 1867).


Comments are closed