1864: Teatru românesc în Cernăuți | Dragusanul.ro

1864: Teatru românesc în Cernăuți

Aurora Romana 1864

*

Importanța și folosul unui astfel de institut, care are de chemare a dezvolta gustul spre tot ce este bun și frumos, a reprezenta diferitele referințe ce se manifestă în viața socială, a inspira curaj pentru fapte și sentimente măreţe, care au caracterizat epoci și popoare întregi, ne sunt forte bine cunoscute. Și cu atât ne bucurăm mai tare, cu cât astfel de institut tocmai în Cernăuți, unde, după cum scrie foița „Bucovina”, din care împărtășim acestea, niciodată n-a existat teatru român , se înființa, unde știm că limba română așa puțin spaţiu avu în timpii trecuţi. Am dori și foarte ne-am bucura, dacă i-ar veni bine la socoată Societății Teatrale amintite să se abată, în tempul zeiței Ardealului, pe la Sibiu, apoi pe la Brașov, în fine, pe la Lugoj. Astfel de împrejurare, după opiniunea noastră, ar avea efectul, pe de o parte, a-și face renume, pe de altă parte, a inspira curaj și în românii de dincoace de Carpați spre astfel de întreprindere.

*

Alecu Hurmuzachi, iniţiatorul stagiunii

Alecu Hurmuzachi, iniţiatorul stagiunii

*

Să ne întorcemu, acu, la recitarea bucăților produse prin societatea amintită, în fruntea căreia este doamna Tardini, o persoană cu talent rar și bine dezvoltat. Observăm că tot ce vom vorbi despre teatrul acesta este reprodus din foia „Bucovina”.

*

La 5/17 Martie, fuseră produse piesele „Baba Hârca”, vodevil național în 2 acte, compus de Matei Milo, muzica de de Flechtenmacher, și „Un Trântor cât zece”, comedie în un act. În amândouă piesele, caracteristica este curat elementul național.

*

La 8/20 Martie, „Chirița în Iași”, comedie cu cânt în 3 acte, de Vasile Alecsandri, muzica de Flechtenmacher. Despre piesa aceasta scrie foaia amintită următoarele: „Cine n-a învățat încă a cunoaște spiritul lui Plaut, l-a putut simți în piesa aceasta. În ea se reprezintă fantezia și limba lui, sentimentele și apucăturile lui, tablourile și dialogul lui; numai că timpul și faptele cad cu 2.000 de ani mai târziu și personajele poartă, în loc de tunică și togă, fracuri și capoate; cu asta nu vrem se zicem că Alecsandri, în „Chirița”, a imitat, cu voie, pe Plaut; nu, „Chirița”, din început, până în fine, este cu totul originală și poetul care făcu piesa aceasta o scrise mai vârtos pentru publicul din Iași, dar deloc n-a cugetat la Plaut; însă „Chirița” lui, oricât de modernă este ea în Moldova, poartă în sine semnul muzei lui Plaut, din început, până în fine, este compusă în sensul teatrului Romei vechi. Și din acest punct trebuie omul să judece piesa și pe autorul ei.

*

Millo, în piesele lui Alecsandri

Millo, în piesele lui Alecsandri

*

Ideea satirică a piesei rectifică atât glumele, cât și caricaturile cele pișcătoare, care stârnesc în om râsul, și, din dialogurile și faptele actorilor, învață publicul atent o morală. Fu jucată, până în fine, cu o diligență lăudabilă; cântările încă merită toată recunoștința. Eroina serii era doamna Dimitrescu, care joacă rolul Chiriței cu o vivacitate curat italiană și câștigă o plăcere distinsă. Asemenea, și celelalte personaje fuseră, de mai multe ori, aplaudate. Teatrul fu plin.

*

La 9/21 Martie, „Cimpoiul dracului”, vodevil național, cu cânt și dans, în 3 acte, de Alesandri, „Hoțul și Fanaragiul”, comedie într-un act de Anestin. Piesa primă, în care puterea muzicii se arată asupra inimii oamenilor și în care se produseră cânturi și dansuri naționale, fu aplaudată cu cea mai mare plăcere. Domnul Vlădicescu (ca păstor), domnul Komino (ca boier) și doamna Dimitrescu (ca dracul) s-au distins în rolurile lor și secerară aplaude zgomotoase.

*

Piesa a doua, a cărei idee este curat satirică, de asemenea fu bine executată și primise aplauze domnul Vlădicescu (ca răpitor). Teatrul era foarte plin; atenţiunea publicului, precum și plăcerea, mai vârtos în piesa primă, mai după toată scena se manifesta, arătau un testimoniu îmbucurător, cu cât recunoștința este a publicului pentru teatrul românu de aici.

*

La 11/23 Martie, „Iașii-n Carnaval”, comedie în 3 acte, de Alecsandri. Piesa acesta este una dintre cele mai slabe ale autorului; însă, la publicul din Iași, pentru care este făcută piesa aceasta, poate afla totdeauna simpatia.

În Cernăuți, poate puțin câștiga participarea publicului, cu toate că s-au folositu toate puterile, spre a o face plăcută publicului. Trebuie să fie amintiţi, cu distingere, domna Dimitrescu, domnii Ewolski, Vlădicescu, Chirimescu și Komino.

*

La 16/28 Martie, „Iancu Jiianu, căpitan de haiduci”, melodramă națională, în 4 acte, de I. Anestin, muzica de Wachmann. În considerațiune la persoanele cu roluri, merită distingere doamna Fanny Tardini, precum și doamnele Dimitrescu și Alvorescu, apoi domnul Vlădicescu, ca Iancu Jianu, și domnul Komino, ca jude, Latcia si Ewolski. Cântările fuseră aplaudate, din partea publicului, cu plăcere.

*

Mihail Pascally

Mihail Pascally

*

La 18/30 Martie, „Doi morţi vii”, melodramă în 2 acte, din nemțește, pentru Teatrul Național din Iași prelucrate de Vasile Alecsandri. Originalul e comedia cu titlul: „Flendurosul” (der Zerrissene), de I. Nestroy. Domnul Alecsandri prelucră acestă piesă, amestecând în ea o mulţime de melodii populare românești și schimbând și locul întâmplării, spre o melodramă națională. Fu jucată, până în fine, cu o diligență lăudabilă. Merită lauda distinsă producerea, plină de arte, a doamnei Fanny Tardini, cea a domnișoarei Albescu și a domnilor Vlădicescu (ca enervatul), Ewolski (ca lipovan) și Komino.

*

„Fata Cojocarului”, comedie într-un act de Demeter Miclesco. Piesa aceasta, care fu produsă înaintea celei mai sus amintite, și care arată poezia cea frumosă națională a literaturii dramatice române, s-a executat, de asemenea, cu foarte bun succes. Domnișoara Albescu (ca fată) arătă o scenă foarte interesantă din viață. Asemenea și domnul Latcia (ca cojocar), doamna Dimitrescu (ca amică) și domnii Vlădicescu și Ewolski, care și-au dus rolurile foarte bine. Plăcerea publicului se manifestă în partea fieștecărui actor. Teatrul fu plin.

*

La 19/31 Martie, „Cimpoiul dracului”, dat a doua oară. Asupra piesei acesteia s-a referit, când fu dată întâia oară, nu rămâne dară alta, decât să spunem că producerea domnișoarei Albescu și a domnilor Vlădicescu și Komino merită deplină laudă.

*

,,Doi țărani și cinci cârlani”, comede într-un act, de Negruți. De cumva nu ne-nșeală memoria, zice foaia „Bucovina”, fabula piesei acesteia este luată din franceză, totuşi prelucrarea materiei este cu artă acomodată pentru viața poporului român, așa încât, cu tot dreptul, merită titlul de comedie națională. Ideea fundamentală a piesei o formează cearta între doi căsătoriţi. Morala este tot cea din „Maestrul Fortunio”. Producerea fu acompaniată de o plăcere rară, mai vârtos doamnele Tardini și Dimitrescu, precum și domnii Komino și Ewolski merită toată lauda.

*

„Erșcu bocsagiu”, solo-comedie de Alecsandri, produsă de domnul Ewolski. Toată piesa fu aplaudată, din partea publicului numeros, cu vivacitate (Aurora Română, Anul II, Nr. 7, 1/13 Aprilie 1864, pp. 82, 83).

*

Soţia lui Mihail Pascally

Soţia lui Mihail Pascally

II

 *

La 3 Aprilie 1864, „Gabrina sau Camera leagănului”, dramă în 3 acte, din franceză, tradusă de Alexandru Pornariu. Piesa aceasta tratează o întâmplare interesantă din istoria ducatului Parma și este foarte abundentă în scene pline de efect. Produce succes foarte bun Doamna Fanny Tardini, ca Grabrina, care și-a arătat arta cea tragică și răpi inimile ascultătorilor, în cea mai mare măsura. Mai vârtos trebuie amintite scenele acele, când ea își primește sentința judecății la moarte, apoi scena înfiorătoare, în care vine, ca smintita la minte, fiindcă acestea i-au succes mai bine. Domnulu Vlădcescu, ca soldat, asemene își duse bine rolul. Producerea lui, fără linguşire, se poate numi de excelentă. Domnul Ewolski, ca conetabil, și-a dus foarte bine rolul. Asemene, merită recunoștință și laudă domnișoara Albescu, ca duce tânăr, doamna Dimitrescu, ca ducesă, domnul Lacia, ca șambelan (camerier) și domnul Kirimesco, ca duce bătrân. Aplauze zgomotoase. Teatrul foarte plin.

*

La 4 Aprilie, „Învierea Babei Hârcei”, vodevil național în 4 acte, de Mihail Pascaly; muzca de Wachmann. Ideea piesei acesteia este curat morală și peste tot națională, și cuprinde în sine multă atragere și originalitate. Domnul Komino, ca vrăjitor țigan, apoi doamna Fanny Tardini și domnul Vlădicescu s-au distins în rolurile lor. Asemene, trebuie amintită, cu laudă, producerea domnișoarei Albescu și a domnului Ewolski. Publicul numeros remunera producerile pline de artă cu o plăcere repetată și vioaie.

La 11 Aprilie 1864, „Scara mâței”, comedie într-un act, de Alecsandri. După aceea, „Soldatul și Plăieșul”, melodramă în 2 acte, de D. Porfirius.

*

Piesa primă se poate privi ca una ce reprezintă atare situație într-un mod mai ușor, a doua, ca una ce arăta, peste tot, o piesă de caracter național. Amândouă piesele sunt pline de glume și apucături comice, și făcură asupra publicului un efect foarte plăcut. În piesa primă trebuie amintiţi, cu laudă, toți actorii. Atât domnele Dimitrescu, Albescu și Matilda, cât și domnii Vlădicescu, Komino și Ewolski s-au produs într-un mod excelent.

*

În piesa a doua, domnul Vlădicescu, ca muntean, și domnul Komino, ca soldat, atraseră asupra lor atenţiunea publicului. Domnulu Vlădicescu arăta o icoană plină de artă, ce caracterizează foarte bine sințămintele libere al românului muntean, și câștigă, prin producerea sa, plăcere zgomotoasă. Domnul Komino, asemene, se distinse, în producerea sa ca soldat. Pe lângă aceștia, trebuie amintită, cu distingere, producerea cea vivace și naturală a domnilor Ewolski și Lacia, apoi cea a doamnelor Matilda și Dimitrescu. Cântecele și jocurile fuseră executate cu toată fidelitatea poporală. Aplauze multe și zgomotoase. Teatrulu plin (după „Bucovina”, Aurora Română, Anul II, Nr. 9, 1/13 Mai 1864, p. 106).

*

 

Matei Millo, în 1867

Matei Millo, în 1867

III

*

La 2 Mai 1864, „Urâta satului”, vodevil în 2 acte, de Karada. Materia piesei este împrumutată din piesa nemțească „Grille” (Greierașul) și prelucrată pentru teatrul românesc. Prelucrarea este bine nimerită, încât corespunde pe deplin relațiunilor din Moldova, și bine întocmită pentru biunța românească. Ce atinge producerea actorilor, care s-au produs în piesa aceasta, mai mult decât toți merită a fi lăudată doamna Fanny Tardini, în rolul prim, ca „Ileana”, pe care o jocă cu atâta plăcere și tact. În piesele de cântat s-a distins amintita doamnă, ca totdeauna, prin o producere plină de simțăminte. După ea, urmeză, cu distingere, domnul Vlădicescu, ca „Florea”, în astfel de rol, pe care el, prin exercițiu câștigat din experiență, îl produse cu mult efect și vivacitate. Domnul Lacia, în rolul „Nicola cel bătrân”, câștigă recunoștința deplină a publicului.

„H erșcu Boccediu”, solo-scena produsă prin domnul Ewolski, trebuie recunoscută de o producere de succes.

*

La 8 Mai curent, spre beueficiul domnului Vlădicescu, „Onoarea franceză sau Jorj și Marta”, dramă în 6 acte, din franceză, de Grigorescu. Ce atinge piesa însăși, ea pote face în adevăr acea impresiune asupra publicului, ce poate face mai vârtoase și delicioase cele mai multe produse dramatice de acest gene, adică aceaa că omul trebuie să se întrebe pe sine: pentru ce? cum așa?

*

Autorul aduce pe scenă un intrigant, care face și zice toate, numai pentru că acesta trebuie să fie așa. „Însă, zice foaia „Bucovina”, am putea întreba pentru ce aduce un intrigant pe scenă, fără cauză și scopu?”. Prin acesta, noi așa credem, ar fi trebuit să-și ieie piesa toată un curs tragic; însă nu, autorul lasă ca celelalte personaje să se producă și contele Valedo cu înclinațiunile sale, numai cu nepăsare trece pe lângă toate. Și aceasta este spre o mare scădere a unui efect cu scop, este de lipsă o atenţiune și artă pentru a scrie o dramă, în care eroul, trei acte pline, este morbos și se târăște de ici, colea. Se iscă prea mult vaiet și aceea este de comun cu influența rea asupra publicului, și-i rămâne ceva simț neplăcut în piept despre așaceva. După ce metodă și-a fabricat autorul cugetele spre o astfel de dramă? Nu știm. în producerea care, precum în genere, așa și în specie, este foarte cu succes, ne-a dat beneficiul ocaziei de a ne convinge despre unu studiu profund, arătat prin producerea rolului său, și-i sumtem datori cu cea mai adâncă recunoștință. Doamna Albescu, ca „Maria”, s-a distins peste tot și-și câștigă recunoștința deplină, precum și domnul Vlădicescu toată onoarea. Doamna Fanny Tardini, ca „Dangevil”, mulțămi pe deplina preţuirea publicului. Apoi merită recunoștință domnii Kommo, Kirimesco și Sakelari (Aurora Română, Anul II, Nr. 10, 15/27 Mai 1864, p. 118).

*

Vasile Alecsandri, în 1865

Vasile Alecsandri, în 1865

IV

*

La 12 mai 1864, ,,Idiotul sau Suteranele”, de Elsberg, dramă în 5 acte și 3 tablouri, tradusă de Miclescu. Aceasta a fost atare piesă care a mulțămit pe deplin publicul, în toate privințele, și fu, până în fine, produsă cu cel mai bun succes. Mai vârtos ce atinge rolul din titlu, „Idiotul”, domnul Ewolski s-a distins în cel mai mare grad. Rolul acesta, care pretinde unu studiu cu totul singular pentru a fi bine produs, atare deprindere îndelungată, asigură domnului Ewolski un loc între primii mimici din tempul nostru.

Totala neștiință, nerozia așeptată, frica, lipsa vorbirii, plecăciunile cele pline de uimire, în actul prim, precum și în actul ultim, pierderea de minte sunt produceri de primă mărime, însă numai atunci, dacă sunt bine produse, precum fuseră aici.

*

Doamna Fanny Tardini, ca Wilhelmina, și-a manifestat pe deplin măiestria de actriță, precum și domnișoara Dimitrescu, ca „Ducesă de Eilberg”, și domnul Laria, ca „Profesor Atanasiu”, „Frideric”, „Toni” și „Ame1ia”, rolurile domniloru Kirimescu, Sakelari și a doamnei Albescu sunt produse astfel, încât merită toată recunoștința.

Teatrul fu plin și plăcerea zgomotoasă, manifestată atât în partea beneficianrului (Ewolski?), cât și a doamnei Fanny Tardini.

*

La 16 mai, „Fătul Haiducul”, vodevil național cu cânt, în 2 acte, de Pinescu, și „Piatra din casă”, vodevil într-un act, de Alecsandri, spre beneficiul comicului Komino. Ce atinge alegerea pieselor, mai vârtos asupra piesei ultime, s-au arătat părerile diferite, cu toate că „Piatra din casă”, care, ce atinge cuprinsul și caracterul, stă, ce e drept, mai înapoi decât piesa primă, totuşi, în Moldova, a trebuit a fi produsă, în urma poftei generale manifestată, de mai multe ori.

*

Altcum, domnul Komino și-a pus toată iscusința pentru a face, cât se poat, cu efect piesa aceasta, însă, totuşi, nu mulțămi pe deplin publicul

Ce atinge producerea, toți artiștii și-au arătat arta, care merită recunoștință și recomandare.

Teatrul fu plin, astfel încât se putea auzi, din toate părțile, „Ah, ce căldură!” și țidula piesei servea de parazol (Aurora Română, Anul II, Nr. 11, 1/13 Iunie 1864, p. 129).


Comments are closed