1835: Despre pricina Dornii | Dragusanul.ro

1835: Despre pricina Dornii

 

„La clevetirea despre rășluire de acturi însemnătoare din dele, pârătorii pominesc despre pricina Dornii. Pentru a se încredința cineva de adevăr, nu are decât a lua sama la împregiurările atingătoare de această pricină. Satele Dornii în munții Carpați sunt locuite mai bine de trei mii suflete, care din vreme nepovestită bucurându-se în pace de această proprietate, au fost desbrăcați de dânsa de cătră Domnul Constantin Ipsilanti, la 1800, puind stăpânire pe aceste sate, sub pricinuire că se afla o domenie cuvenită țării, Domnul Ipsilanti au făcut-o danie fiului său, mai pe urmă această moșie, prin deosebite tocmele, au trecut, cu prețul de 80.000 lei, în stăpânirea familiei Bălșești (Balș, de la care a „cumpărat-o” Carol I – n. n.), care, sub toate ocârmuirile ce s-au petrecut în Moldova, în curgere de treizeci de ani, au cerut în zadar stăpânirea ei, din pricina statornicei împotriviri a locuitorilor acelor părți, carii, bizuindu-se întru o stăpânire necurmată de multe veacuri și în pozițiea lor prin munți i potice nestrăbătute, s-au ținut în stăpânirea proprietăței lor, ear îndată după numirea Domnului, frații Bălșești au cerut întrebuințarea puterei înarmate, pentru a scoate din stăpânire pe acești trei mii de suflete, și tot cu acest prileju ei au pus înaintea Domnului ca să priimească acele moșii cu preț de de șese mii galbeni, însă Domnul au depărtat o asemine propoziție, având în videre neputința în care s-au aflat toate ocărmuirile de mai înainte de a desbrăca trei mii de suflete în favorul unei singure familii, precum și pribegirea acelor trei mii de suflete în Bucovina, care se află pe marginea aceștii proprietăți, În urmare, dar, înălțimea sa au rânduit, prin cerirea a îmbelor părți, o comisie, îndemnând pe răzăși aș alege vechili, și toată această gâlcevire, care se lănțue de treizeci de ani, s-au curmat printr-o învoire cu bună primire, în puterea căreia douăsprezece mii de galbeni se da familiei Bălșești, de cătră locuitorii Dornii, pentru ca să fie stânsă orice pretenție în sarcina lor.

 

 

După această alcătuire, bieții locuitori neavând de unde plăti cea întâi vadea, la împlinirea ei în sumă de patru mii de galbeni, Domnul au plătit, spre înlesnirea unui norod nenorocit, această sumă de la sine, fără vreo dobândă și în singurul scopos a slobozăniei lor. Din această sumă, care s-au numărat fraților Bălșești, Domnul, pănă în ceasul acesta, are a priimi peste 2.000 galbeni de la răzăși.

 

 

Duhul acel mai rău voitoriu putea oare să găsiască clenciu de răluire de acturi în această pricină, ale căriea împregiurări nu pot fi nicicum tăgăduite? Însă oamenii nedestoinici de un sentiment marinimos se întunecă de ivala unei fapte pe care demoralizațiea lor nu ar pute ca să o înțeleagă” (Codrescu, Theodor, Uricarul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, Întâmpinare la Memoriul Oposițiunei boerilor din 1835, Art. 23 – Despre pricina Dornii, Iassi 1887, pp. 7-10)