1829: „Făcători de bine Patriei şi supuşilor săi”

Cu un moto amuzant, acum („Este albinelor şi lege / Din flori miere a culege”), publicaţia „Albina românească” este una dintre primele gazate moldoveneşti importante, „proprietate privilegiată şi dregere a lui A. G. Asachi, judecător la departamentul pricinilor străine, referendar învăţăturilor naţionale a Moldovei şi mădular Academiei de Roma” (a deţinut, practic, toate funcţiile importante în statul moldav) şi care apărea, după cum scrie în „Înainte cuvântare”, ca o obligaţie faţă de epocă, pentru că „epoca în care trăim poartă semne însuşite şi vrednice de mirare”, pentru că „dorul învăţăturilor nu numai că înfrăţeşte pe locuitorii unei ţări întru câştigarea acestei morale avuţii, prin care o naţie se face puternică şi fericită”, iar omul capătă, stfel identitate religioasă, lingvistică şi naţională.

În general, gazeta, care apărea din trei în trei zile, vehicula ştiri, sintetizate de prin presa străină, inclusiv din cea bucureşteană – cu întârierile de rigoare, dar lua în discuţie şi noutăţi care ţin de civilizaţie: explicaţii despre folosirea gazolinei pentru iluminat, în condiţiile în care ceara şi seul se scumpiseră; amănute despre cum se organizează o menajerie, deci o mică grădină zoologică; argumente în favoarea dezvoltării unei vieţi literare, domeniu în care, în Moldova anului 1829, trebuia început de la zero, adică de la surprinzătoarea definiţie: „Productul minţii şi al învăţăturilor unei naţii se numeşte Literatură, şi părţile ei sunt: poezia, filosofia, istoria şi retorica; aceste învăţături se numesc, cu drept, încă şi umanitare, căci prin ele omul câştigă cugetări de moral, simţiri delicate” (9 iunie 1829).

Dincolo de naivitatea expunerilor, în lămuririle lui Asachi se pot desluşi adevăruri eterne, chiar dacă, astăzi, în cadrul unei totale goliri de metafizic a fiinţei omeneşti, aceste orizonturi ale libertăţii reale pot părea doar mofturi.

George Asaky

În chestiunile legate de „istoria Moldovei” (începând cu numărul din 16 iunie 1829), Asachi porneşte de la ideea că avem şi noi, românii, obligaţii faţă de memorie, din moment ce „toate naţiile păstrează în istoria lor oarecare însemnate ale Prinţilor şi ale altor vrednici bărbaţi, din care unii, prin eroismul lor, s-au făcut Patriei mântuitori, alţii, prin hărăzirea avuţiilor, au zidit şi au înzestrat Sfintele Mănăstiri şi alte lăcaşuri plăcute lui Dumnezeu”. Cam simplistă această concepţie despre istorie, dacă nu cumva, în absenţa unei istorii reale şi dinamice a unui popor, se poate opina astfel, în condiţiile în care, după cum scrie în „Biblie”, Dumnezeu nu-şi dorea un templu în care să fie închis. Dar în bezna veacurilor moldave, Dumnezeu urcase în scaunul mitropolitan şi, ademenit de putere şi de trufie pământeşti, reformulase toate vechile lui concepţii.

Ce-i drept, „Moldova încă n-a fost lipsită de epoci strălucite, în care au stătut prinţi eroi în războaie, iar în timpuri de pace, făcători de bine Patriei şi supuşilor săi”. Desigur că şi pentru Asachi prinţii aceştia făcători de bine şi capabili de eroism se reduc la persoana „Marelui Ştefan, aşa că, în lipsă de altceva, cărturarul moldav împestriţă pagini de istorie răsăriteană (cucerirea „împărăţiei Romei de la Răsărit” de către turcii lui Baiazid Fulgerul), înainte de a se învolbura în misticismul latinismului desăvârşit al strămoşilor noştri.

O ştire, la zi, pentru ieşeni, îndemna la procurarea de ape minerale de Borsec, prin intermediul lui „dumnealui Rujiţka” din Piatra Neamţ, care se obliga să trimită „şipuri cu această apă, ce va avea păstrat gazul (sau aerul apei) cel vindecător. Preţul unui şip de una ocă este: la Piatra – 1 leu şi 8 parale, la Iaşi – 1 leu şi 20 parale, la Bacău, Roman, Fălticeni – 1 leu şi 14 parale, la Botoşani – 1 leu şi 22 parale, la Galaţi – 1 leu şi 20 parale”, dar „expediţia acestor ape se va putea face şi pe la alte locuri”, dar cu comenzi minime de „100 de şipuri”, făcute la Piatra, importatorului „dumnealui Rujiţka”, dar şi la Iaşi, „dumnealui Cihak, doctorul medicinei şi al chirurgiei”, care intrase firesc în afacerea cu ape minerale de Borsec (20 iunie 1829).

Un „Sonet despre pace”, bine scris pentru ziua de 23 iunie 1829, mă determină să-l transcriu din chirilice în litere latine, pentru a-l încredinţa tainiţelor infinitului virtual:

Creşte-n sân pe Prut, pace mult bogată,

Ramuri de măslin ce-s veselitoare,

Şarpe la picioare ai, nevinovată,

De-orice măiestrie zboară iubitoare!

Corn îmbelşugării adu-ne îndată,

Dărmături de pavezi, vino, arzătoare,

Grasul, roditorul, albul piept ne-arată,

Puie caduceul ci iar negoţ în floare.

Scump însărcinată de flori, spice, floare,

Dăruieşte nouă faceri mii de bine!

Izgoneşte rele, boale, ciumă, foame!

Prea întemeiate fă s-avem cu tine