1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (III)

Negustor armean din Siret – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

„Constituție și privilegii. Bucovina a făcut parte din Transilvania, până la sfârșitul secolului al XV-lea, când Ștefan al V-lea, Prințul Moldovei, s-a făcut stăpânul ei. În 1774, Maria-Tereza a trimis trupe pentru a-și întări granițele, iar mai târziu a revendicat posesia provinciei de la Poarta Otomană. Turcii i-au predat-o, la 25 februarie 1777; în același an, frontierele celor două state au fost stabilite de către ambele părți. Până în 1786, Bucovina era considerată o frontieră militară (cordon – n. n.) și era administrată de un guvern militar, ca şi celelalte provincii asimilate; apoi a fost unită cu Galiţia de Est, în care formează un cerc administrativ. Ulterior, în 1790, a fost, iarăşi, separată și considerată o provincie în sine; cu toate acestea, a continuat să fie administrată de Guvernul Galiției.

Rangurile vechi ale domnilor, mazili, răzeşi, boieri, nu sunt recunoscute de guvernul austriac. Atunci când austriecii au intrat în stăpânirea provinciei, au acordat un răgaz pentru ca domnii să-și confirme nobilimea. Boierii au fost recunoscuţi ca număr. Stările Bucovinei, compuse din seniori și cavaleri, au fost suprimate în 1791 și nu mai erau admise printre cele din Galiţia.

Singurele școli de învățământ public din Bucovina galiţiană sunt Școala normală, înființată la Cernăuţi, și școlile principale din Suceava, Sadagura și Siret; în sfârșit, Cernăuţi are şi o școală pentru evrei.

Voroneţ, mănăstirea – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Industria manufacturieră. Relații comerciale. Este ușor de presupus că o provincie ca Bucovina, ai cărei locuitori nu sunt foarte avansați în civilizație, nu ar trebuie să aibă aproape nici o fabrică; de fapt, nu vedem niciuna cât de cât importantă. Fabrica de ceramică din gresie din Voroneţ livrează comerțului un olărit apreciat. Fabricile de sticlă din Putna, Furstentall și Crasna încep de asemenea să înflorească. Ele furnizează comerțul Bucovinei obiecte din sticlă albă și destul de densă. Paharele sunt vândute, în principal, în Galiția și Moldova. Fabrica de marochin din Wisnitz este destul de importantă: ea urmează aproape aceleași procese tehnologice ca şi cele adoptate în Turcia. Fabricarea potasei ocupă mult locuitorii acestei provincii; există mai mult de o sută de fabrici, care pregătesc o cantitate foarte mare, care sunt apoi exportate în statele Prusiei. Aceste fabrici, înființate în mijlocul pădurilor, consumă, în fiecare an, o cantitate enormă de lemn; pentru a preveni pagubele forestiere, guvernul austriac a dispus suprimarea majorității acestor fabrici.

Suceava, la Şipote – de Rudolf Bernt (1844-1914)

Comerțul Bucovinei, limitat la un număr mic de obiecte, cum ar fi vite, piei, cai, lână, ceară, miere, potasă și pahare, se află în totalitate în mâinile evreilor și armenilor. Acest tip de comerț este aproape în întregime pasiv; din fericire pentru locuitori, numărul mic al nevoilor lor le permite să se lipsească de lucrurile cele mai indispensabile existenței altor popoare. Deci nu sunt obligați să trimită banii în străinătate, ca să procure puțin porumb, lenjerie și pânze grosiere. Relațiile lor comerciale par să se extindă zi de zi, ca urmare a situației acelei provincii și a vecinătății Turciei, ar trebui să se înceapă prin încurajarea agriculturii și a industriei, și, în sfârșit, să se fac râurile și drumurile accesibile, mai multe și mai ușoare. Singurele două drumuri care pot fi văzute în Bucovină sunt cel care vine de la Lemberg, spre Moldova, şi cel de la Dorna, spre Transilvania. Aceste două drumuri au fost deschise de când Bucovina se află în puterea Casei de Austria.

Comerțul acestei provincii s-a redus considerabil. Orașul Suceava a făcut, de-a lungul timpului, un comerț abundent cu Rusia, cu Ungaria și Transilvania, dar acum nu mai există nici cea mai mică urmă din el, deoarece acest oraș a fost distrus de tătari. Astăzi, evreii și armenii, care sunt acolo în număr mare, deţin aproape exclusiv vânzarea de bovine către zările lumii” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 234-237).