1803: Calendar românesc vechi al lui Iulian | Dragusanul.ro

1803: Calendar românesc vechi al lui Iulian

1803 Calendar coperta

*

Datorită Bibliotecii Universitare din Cluj-Napoca, am putut vedea un „Calendar românesc vechi al lui Iulian pe anul de la 1803, care se cuprinde din 365 de zile, pe Ardeal şi pe alte învecinate locuri, lângă care s-au mai adăugat calendarul nou nemţesc, anul gregorian”, iar din pricina curiozităţii, m-am deprins, rapid, cu buchiile, deşi cele scrise de mână mi-au dat mari bătăi de cap. Calendarul a apărut la Sibiu, în Tipografia lui Johann Bart.

*

E ciudat să mă văd păşind prin cei dintâi ani ai veacului al XIX-lea, încercând să-i desluşesc notorietăţile, speranţele şi spaimele, dar mă reazem de sufletul stră-stră-stră-bunicului, Ion Gâză, din Revcăuţi, doar ca să-mi fac o geană de curaj, la intrarea în anul 1803. Pornesc de la „Arătare de cele ce se află întru acest calendar” şi rămân surprins de româna curată, care se vorbea şi scria înainte de zvârcolirea tulbure a etimologismului. Poposesc la „Cronologica arătare pe acest an” şi aflu că mă aflu în anul 7311 de la facerea lumii şi caut spre „cele şapte planete”, care însoţesc Soarele, Saturn, Jupiter, Martie, Venus, Mercur şi Uranus „planetă nou aflată”.

*

Anul nou 1803 este întâmpinat cu o poezie, care lunecă spre urare, spre aratru, cum i se zice, în 1802, Pluguşorului de peste veac:

*

1803 Calendar Anul nou*

„Păsăruica cea zbârlită,

Când se vede năpârlită

Înăuntru s-a simţit,

Ce să facă mai nu ştie

De atâta vijelie

Că-i pare că s-a sfârşit.

 *

Dară ochilor mai cere

Supărare şi plăcere

Când se vor viaţa la ea,

Aşa-n astă înnoire

Îşi arată pribegire

Ca şi floarea tinerea.

*

Într-acest chip se arată

Anul nou acum la faţă

Cu flori albe înfăşat,

Vrând să-nceapă cu muzică

La o fire tinerică

Aşa face dezmierdat:

*

Celor tineri viaţă bună,

Bătrânilor dimpreună,

Să arate înnoit

Lângă buna păciuire

Ce arată cu iubire

A fi bine veselit,

 *

Şi aşa strigă pe nume

Către tot omul din lume

Cuvânt foarte mângâios:

Oh, lume, neamuri şi gloate,

Acuma vă rog pe toate

Să mă aveţi bucuros,

*

Că viu la voi cu-ndrăznire,

Cu o tinerică fire

În albeaţă năpârlit

Şi vă dau făgăduinţă

Să vă fiu de prisosinţă

Cu de toate înrodit.

*

Numai voi cu inimi bune

Vărsaţi foarte rugăciune

Împăratului ceresc

Şi aveţi dreaptă credinţă

Ca anul să nu vă minţă

Şi aşa nădăjduiesc.

 *

Faceţi ce Domnului place,

Această viaţă cu pace

Precum însuşi viaţă poftii,

Pe dreptul împărat

Iubiţi cu suflet curat

Că-i a noastre datorii.

 *

Dintr-a voastră direptate

Apoi nici o strâmbătate

Nu vă va putea sminti,

Drept aceasta cu plăceare

De la mic până la mare

A vă numi îndrăznesc

 *

Şi închin ca să vă fie

Anul nou spre bucurie,

De la inimă poftesc

Aibă anul zile bune

Iar ziua să adune

De ce se cuvine ei,

Aibă multa sa rodire

Acest an de păciuire

O mie opt sute trei!”.

 *

Lunile anului au şi ele parte de versificări, dar scrise ca nişte adevărate prorociri, în templele sibilice străvechi:

*

„Acuma mi se arată

O ivire luminată

Cu zăpadă strălucind

Şi se-ntoarce cu albeaţă

Luna din buroasă ceaţă

Far în goluri luminând.

* *

Părul, barbă şi mustaţă

Îmburează şi îngheaţă

Când vii de la săniat

Aflând uşile crăpate

Şi ferestrele stricate,

Mai tare ai îngheţat.

*

Tot versificate par să fie şi cele câteva „învăţături moraliceşti şi înţelepţitoare”, care însoţesc discret lunile anului 1803, pe care, anevoios, dar cu stăruinţă, prind să îl desluşesc şi să-l înţeleg:

 *

1803 Calendar Invataturi

*

„În anul acesta, Doamne, ne ajută

Cu părintească milă, nouă cunoscută!

Spre toată omenirea, te milostiveşte

Celor asupriţi, pace le vesteşte!

La fapta ce-i bună, toată norocirea

De tot dăruieşte, Doamne, fericirea,

Împăratului nostru varsă-i sănătate,

Ca să ne cuprinză tot cu homitate!

*

Trei sunt pe pământ bune lucruri şi frumoase,

Mintea, vremea şi s-avem îngăduinţă,

Acestea nouă, astăzi, ne par neputincioase,

Iar mâine pot fi toate cu putinţă”.

 *

Îmi plac mesajele creştine ale anului 1803, an în care oamenii încă mai aşteaptă veşti, care vor sosi „cu părintească milă”, deci de la „Tatăl nostru, care eşti în ceruri”. Oamenii încă sunt, în plan metafizic, fii, şi nu „robi ai lui Dumnezeu”, dar „mâine pot fi toate cu putinţă”, aşa că, preţuind profund cele trei haruri, mintea, timpul şi înţelegerea, păşesc, din ianuarie 1803, spre celelalte luni, cu speranţa că voi găsi nu doar un început de literatură, ci şi mărturii despre viaţă. Mi-e teamă, însă, că românul, fiindcă s-a născut poet, nu şi-a mărturisit vreodată „vremea”, adică fărâma de timp, în care şi-a tot înfipt înfometat ghearele şi dinţii.