1798: Ospăț cu lăutari, la Curtea Domneacă | Dragusanul.ro

1798: Ospăț cu lăutari, la Curtea Domneacă

 

„La 20 ianuarie 1798, o să fie mare petrecere la curtea Maiestății Sale, în onoarea noului sosit oaspete al Maiestății Sale, Luminăția Sa Cuciuk-Husein, marele amiral ori Căpitan-pașa al împărăției turcești”. Ce se va servi la masă?

 

Mezelicuri: icre proaspete, salată de icre bătute cu miez de pâine albă în untdelemn. Lacherdă și batoguri, rotogoale de salam din Sibiu, salată de țâri prăjiți în para focului, gătiți cu pătrunjel verde, tăiat subțire ca tutunul și năclăiți în untdelemn, apoi clădiți căpiță împodobită cu măsline, ca niște pietre scumpe lucitoare pe mitra Mitropolitului.

 

Urmează, apoi, potroace: de curcan, borșuri de zeamă de varză, cu perișoare de pulpă de căprioară și orez pisat. Apoi iahnele înotând în cerviciuri, sarmale de piept de curcan, găluști de grisă, împănate cu cuișoare… apoi plăchii de orez cu gâscă la sahan, adică la tavă, rumenite în cuptor și împodobite cu ardei roșii. Dar cușchebapurile, ciulamalele de pasăre și de vânturi înotând în smântână?

 

Sunt pe vatra lui Chir Iane Zarnacadea destule bucate pentru a ucide un regiment întreg de stomacuri moderne!”.

 

 

Masa avea să înceapă la ora 7 și jumătate – turcească, adică la „1 și jumătate europenește”, în Curtea Domnească „cea nouă”, de pe strada Mihai Vodă.

 

„Îm curtea palatului cântau neîntrerupt, pe rând, când meterhaneaua (muzica turcească), cu fluerașe țirhitoare, amestecate cu zăngănitul talerelor de arama și a câteva darabane, când duciumașii, sirmacii și cimpoierii breslelor (corporațiunilor, cetelor) agiești (ale poliției) și spătărești (ale armatei)”.

 

 

La masă, „lăutarii – două tarafuri – cântau acum manele turcești, acum viersuri de lume, multe de ale răposatulul Enache Văcărescu și de ale lui Alecu Văcărescu”. După masă, „urmează danțurile. Turcii nu danțează, dar Pașa a poruncit să danțeze boierii cu jupânesele lor, și marele Amiral și toți turcii strigau: „Afcrim!”, neluându-și ochii de la jupânese, care se încovoaie în ritmul muzicii ca niște hurii din paradisul lui Mahomed. Nu numai boierii mai tineri, dar și cei mai coptuți încă încing hore, bătute, zamparale grecești, ba și valsuri învățate din vremea ocupațiunii țării de nemți, și, când obosesc, scot grațios năframele din paftalele de argint, bătute cu pietre nestemate, ale dănțuitoarelor lor, de-și șterg nădușeala de pe frunte, și nu se știe dacă, voind a pune la loc năframa, în colanul femeilor, mâna boierilor nimerește tocmai la colan, ori se rătăcește în cale, împiedicată și de relieful pieptului.

 

Și ținu danțul până noaptea, târziu, și iar începu ospățul, și iar curseră, ca la scocul morii, vinurile chilimbarii și roșii ca buzele fetelor și malvazia îmbătătoare, și vutcile bălane pe cursă, și vișinaturile rumeioare ca obrajii jupâneselor învăpăiate de danț, de plăcere, la lumina a sute de făclii de ceară albă din cherhaneaua (fabrica) privilegiată a episcopiei de Râmnic” (Urechia, V. A., Legende române / Viața în trecut / cu ilustrațiuni de D. Jiquide,  Edițiunea a III-a, București 1896, pp. 316-330).

 


Comments are closed