1774: Regele Prusiei, despre răpirea districtului Buckowine | Dragusanul.ro

1774: Regele Prusiei, despre răpirea districtului Buckowine

Frederick al II-lea, Regele Prusiei

 

În jurnalul ţinut, între anii 1763 (Pacea de la Hubertsbourg) şi 1775 (împărţirea Poloniei), care va fi, ulterior, publicat drept Oeuvres posthumes de Fréderic II, Roi de Prusse, acesta notează, în 1774, despre tentativa cancelarului austriac, Prinţul Wenzel Anton von Kaunitz, de a răpi, pentru Austria, „districtul Buckowine, care se întinde până la o milă de Chotzim”, în speranţa că, astfel Austria şi-ar putea „disputa cu rușii trecerea Nistrului, visând la vremurile în care vor izbuti să-și împingă cuceririle fie în Moldova, fie în Țara Românească”.

 

Jurnalul lui Frederick al II-lea confirmă, practic, faptul că, în cancelariile polonă, germană şi austriacă, pentru nordul Moldovei se folosea, de la Dlugosz, încoace, numele de Bukowina, scris, de regulă, Buckowina – în spaţiul german, sau Buckowine – în cel francez. Iată ce scrie regele prusac despre „înrăita” Curte vieneză, pe bună dreptate răspândind zvonul că „Viena era, atunci, în Europa, centrul proiectelor și intrigilor” – la fel ca şi Prusia, la fel ca şi Rusia, care doreau hălci cât mai mari din posesiile Porţii Otomane:

 

 

Prinţul Wenzel Anton von Kaunitz – Cancelarul Austriei

 

„Prințul Kaunitz[1], bazându-se pe succesul schemelor sale, a fost convins că Curtea sa a fost prima care a redat unele terenuri polonezilor, iar prin aceasta ar fi făcut o nemaipomenită căpătuire a Curților din Berlin și Petersburg; și, când s-a gândit să-și pregătească triumful, a aflat că Marele Duce se află la Berlin, că se căsătorea cu prințesa de Wurtemberg și că apropierea dintre Prusia și Rusia era mai mare ca niciodată. Dar dacă acest ministru a eșuat în Rusia, el ar fi fost despăgubit, în detrimentul turcilor; pentru curtea din Viena, sub pretextul reglementării graniţelor care separă Ungaria și Valahia, austriecii au pus sechestru pe districtul Buckowine, care se întinde până la o milă de Hotin (Chotzim). Turcii au fost suficient de ignoranți sau, mai bine spus, suficient de proști pentru a consimți această dezmembrare a statelor lor, fără să existe un motiv valabil pentru autorizarea acesteia și fără să se plângă. Celelalte puteri nu au crezut. Rusia avea dreptate să fie geloasă pe achiziția autorităţii de la Viena, înspre Nistru, deoarece această posesie, apropiindu-i atât de puternic de Hotin, i-a pus pe austrieci în situația de a disputa cu rușii trecerea Nistrului, visând la vremurile în care vor izbuti să-și împingă cuceririle fie în Moldova, fie în Țara Românească; și chiar când trupele lor aveau voie să treacă, austriecii, stăpâni ai Buckowine, le puteau tăia din subzistență ruşilor sau cel puțin să țină cântarul în războaiele dintre ruși și turci, în funcție de faptul că au fost, din 1774, adecvaţi intereselor lor. Pe de altă parte, austriecii au intrigat, fără încetare, Constantinopolul, pentru a menține amărăciunea pe care ultima pace a lăsat-o între Poartă și Rusia și pentru a provoca noi escrocherii. De asemenea, francezii au suferit din pricina lor. Aceste manevre surde l-au animat, în cele din urmă, pe marele Domn și au prilejuit declarațiile către prințul Repnin, menționate mai sus, și acest tip de război, în Crimeea, care ulterior a fost oprit. Viena era, atunci, în Europa, centrul proiectelor și intrigilor. Această curte înrăită, pentru a reuși să-i domine pe ceilalți, și-a purtat pretenţiile în toate părțile, pentru a-și extinde limitele și a înghiți, în monarhia sa, statele care erau situate în vecinătate. În partea de est, Austria a avut în vedere să alăture Serbia și Bosnia vastelor sale posesiuni”[2].

 

 

Împărăteasa Maria Theresia

 

[1] Prim-ministrul Austriei, artizanul politicii Împărătesei Maria-Teresia – n. n.

[2] Oeuvres posthumes de Fréderic II, Roi de Prusse, Tome V – Mémoires depuis la Paix de Hubertsbourg 1763 jusqu’a la fin du partage de la Pologne 1775, Seconde édition originale, Berlin 1788, pp. 201-203


Comments are closed